Cărți recomandate – Pecetea Morții, de Veronica Roth

Cartea de azi a fost o provocare pentru mine. Multe fete lăudau Divergent, dar eu nu m-am simțit tentată să parcurg această trilogie pentru că văzusem filmele și mi se păruseră de-a dreptul plictisitoare. Mi-am comandat Pecetea Morții, de la Corint, mai mult din curiozitate, fiind 90% convinsă că n-o să-mi placă. Și chiar așa a fost. În primele pagini. Apoi ne-am împrietenit.

Scurt rezumat Pecetea Morții

Avem o planetă împărțită în 2: în regiunea Thuve, cu oameni pașnici (fermieri), și regiunea Shotet, condusă de Ryzek, un tip cu gânduri deloc de pace.

Cele două regiuni sunt despărțite de un lan imens de năgară. Ce e năgara? Definiția ei, dar și cea a altor termeni ciudați din carte, poate fi găsită la sfârșitul cărții (paginile 493-495).

Oferta zilei la carti

Tot Universul este condus de un Flux. Fiecare persoană este înzestrată cu un har numit har-flux, un fel de super-putere. Unii pot provoca durere, unii o pot alina, alții n-o simt deloc. Unii pot anula efectele unui har. Unul dintre aceștia este Akos.

Akos vine din Thuve. El și fratele lui au fost răpiți de shoteți (după ce le-au ucis tatăl) și aduși în Voa (orașul de reședință al shoteților). Ryzek, shotet-ul șef, înzestrat cu harul de a putea face schimb de amintiri cu alte persoane, are ambiții mari, dar își cunoaște destinul și știe că ceea ce i-a fost scris nu prea coincide cu dorințele lui. Are nevoie de un oracol care să-l ajute să schimbe acest destin. Ăsta este motivul pentru care Eijeh, fratele lui Akos a fost răpit (el posedând, ca și mama lor, harul de a vedea viitorul). Akos trăiește doar pentru a-și respecta promisiunea de a-și aduce fratele înapoi acasă.

Cyra este sora lui Ryzek. Ea posedă harul durerii. Ea provoacă durere printr-o simplă atingere. Ucide prin durere și de fiecare dată o face pentru că asta îi cere fratele ei, dornic să provoace teamă în rândul supușilor. Nici nu-i trece prin cap să nesocotească ordinele fratelui ei, acesta având-o la mână cu un secret teribil pe care amenință tot timpul să-l dezvăluie.

Ryzek va încerca să o folosească pe Cyra drept armă inclusiv împotriva lui Akos, dar planul ăsta nu va funcționa pentru că el poate anula efectul harului Cyrei. Este pentru prima dată când Cyra poate ieși în lume și poate da mâna cu cineva, grație atingerii lui Akos, care nu permite undelor întunecate de sub pielea ei să atace. Între ei doi se leagă ceva. Akos are o primă tentativă eșuată de a fugi și de a-și elibera fratele și Ryzek decide să-și folosească harul asupra lui Eijeh pentru a face schimb de amintiri, încercând astfel să fure previziunile oracolului.

Cyra este tot mai hotărâtă să nu se mai lase folosită de fratele ei. Descoperă că o parte din renegații care se retrăseseră acum se regrupau gata de revoltă împotriva regimului lui Ryzek. Ce va decide Cyra – să-i spună fratelui ei de complot sau să se alăture renegaților? Va reuși Akos să-și aducă fratele înapoi în Thuve? Se vor împlini toate destinele așa cum fusese prevăzut de oracol la început? Care este secretul care o ține pe Cyra captivă la ordinele fratelui ei? Îl va ajuta Cyra pe Akos să scape? Sunt întrebări la care veți găsi răspunsul în carte. Puteți comanda Pecetea Morții online de aici.

Părerea mea despre Pecetea Morții 

E o carte destul de ciudată la început. Până te prinzi ce e cu florile de tihnă, cu năgara, cu Fluxul și cu harurile, e cam greu de urmărit, dar după ce i-ai prins firul, lectura decurge mult mai ușor, ba chiar devine plictisitoare pe alocuri (în timpul sejurului pe Pytha, de exemplu).

Care-i treaba cu pecetea asta a morții? De unde numele romanului? Pecețile sunt niște semne crestate și tatuate pe antebraț după fiecare crimă înfăptuită. Cyra e plină de peceți ale morții, dar pentru ea sunt simple semne, ca o numărătoare a montruozităților poruncite de Ryzek. La polul opus este Akos. El n-are multe peceți (oricum una e deja prea mult pentru neamul thuvesit), dar o resimte pe fiecare dintre ele ca și cum ar fi fost crestată în suflet. Probabil că titlul, Pecetea Morții, se referă la ultima pecete a lui Akos, cea mai importantă, cea care încheie oarecum răzbunarea uciderii tatălui și a anilor de prizonierat în Shotet.

Avem de-a face cu o poveste SF despre o lume care seamănă destul de mult cu cea în care trăim noi, dacă mă întrebați pe mine. Oare n-avem și noi fiecare câte un har și noi decidem dacă vrem să-l canalizăm pentru a face bine sau a face rău? Nu suntem și noi locuitori ai planetei, cu Adunări Generale, declarându-ne uniți dar construind ziduri între noi, în locul lanului de năgară? Nu ne împărțim și noi oare între pașnici și dornici să cucerească tot?

Se vorbește despre destine în carte, despre oameni predestinați. Unii oameni au mai multe viitoruri posibile și, în funcție de alegerile lor, viața poate lua un sens sau un altul. Predestinații nu au această șansă. La ei, în oricare din viitorurile posibile, finalul este același. M-a fascinat întotdeauna tema asta a destinului, a liberului arbitru, a posibilității noastre de a schimba ce ne-a fost scris.

La final am constatat că destinul lui Akos, de a muri în slujba familiei Noavek, nu s-a împlinit. În schimb, al lui Ryzek da. M-am gândit că și în SF-uri o fi valabilă treaba aia cu binele care schimbă destine, dar mi-am dat seama că multe lucruri au rămas oarecum în coadă de pește și abia apoi am cercetat și aflat că urmează și volumul 2 al cărții. Abia îl aștept!!!

Povestea de dragoste dintre Akos și Cyra e interesantă pe alocuri și trasă de păr prin altele. Prea mare diferența dintre Cyra care se lasă sărutată și Cyra care ucide și provoacă la luptă. Părerea mea. Altora s-ar putea să le placă la nebunie. În rest, ei ar cam face un cuplu pe cinste, completându-se reciproc perfect, având origini diferite (sau poate nu), dar atât de multe lucruri în comun.

Îmi place evoluția lor, a fiecăruia separat, nu a lor ca și cuplu. El parcă împrumută din tăria ei, iar ea adoptă ceva din blândețea și pacifismul lui. ”Când o cunoscuse prima dată se gândise că ea era o chestie fioroasă, un monstru de care trebuia să scape. Dar ea i se dezvăluise puțin câte puțin, arătându-i umorul ei nemaipomenit, vorbind despre sine cu o sinceritate neabătută și iubind – cu atâta profunzime – fiecare părticică din această galaxie, inclusiv părțile pe care ar fi trebuit să le urască.”

Doctorul la care o dusese mama ei, îi spuse Cyrei așa: ”Cyra, harul vine din tine. Dacă te schimbi, și el o va face.” Oare așa va fi? Se pare că da. Spre final ea îi spune lui Akos: ”Tu m-ai văzut ca pe o persoană mai bună decât eram. Tu mi-ai spus că puteam alege să fiu diferită. Și am început să te cred. Nu mă mai doare atât de tare. Uneori îl pot controla. Nu știu cum vrei să-i spui, ce suntem unul pentru celălalt acum. Dar voiam să știi că prietenia ta m-a… transformat literalmente.”

N-aș putea zice că Pecetea Morții m-a dat pe spate, dar nici rea nu e. Eu i-aș da nota 9, asta poate și pentru că genul SF nu prea e preferatul meu. Mai mult nu pot, dar nici mai puțin n-ar fi corect să-i acord, de vreme ce am în plan să bifez și al doilea volum. E clar că nu m-aș pedepsi singură să citesc continuarea unei povești dacă prima parte nu mi-ar fi plăcut, nu?

Citatul preferat – ”Am văzut viitoruri în care o faci și viitoruri în care n-o faci. Dar mereu, mereu încerci” (pag. 423)