După ce am terminat de citit Mă sinucid altă dată, scrisă tot de Kerstin Gier, o carte despre care am scris aici, m-am gândit că n-ar fi rău să mai citesc ceva de aceeași scriitoare, ca să nu o judec după o singură carte. Mi-am comandat de la editura All romanul Ce să fac cu moștenirea?. Tot din colecția Strada Ficțiunii; cred că deja e clar că sunt îndrăgostită de cărțile astea.
Scurt rezumat Ce să fac cu moștenirea?
Carolin este personajul principal al romanului. O tipă mai mult decât deșteaptă și talentată, cu un IQ de 158, Carolin este singură mult timp, parcă incapabilă să țină de o relația sau, mai bine zis, greu de acceptat pe termen lung de către un bărbat. Nici cu iubitul ei, Leo, un student la drept, genul de băiatul-mamei, lucrurile nu merg prea bine și Carolin sfârșește prin a se îndrăgosti de… tatăl lui Leo. Mai mult decât o simplă relație, cei doi ajung să se căsătorească.
Carolin cunoaște fericirea adevărată alături de Karl, bărbatul ăsta care i-ar putea fi tată, dar care o înțelege perfect, știe că nu trebuie s-o sufoce punând-o să gătească, nu se simte complexat de inteligența ei, îi oferă respectul și siguranța pe care le căuta.
Fericirea lui Carolin nu durează mult. Ea va rămâne văduvă la nici 30 de ani, după decesul subit al lui Karl. E singură din nou, de data asta cu sufletul secat de durere și se mai trezește și în mijlocul unei bătălii pe averea fostului soț (avere despre care ea nu știa nimic, Karl preferând să ducă un trai modest și să-i ascundă soției adevărata sa stare materială).
Descoperă chiar că-i place vinul. E adunată de pe trotuar de un tip despre care mai târziu va descoperi că este farmacist, un farmacist care va și deveni prietenul ei cel mai bun (toată viața Carolin își dorise o prietenă și nu avusese parte de ea, deci apariția acestui prieten în acest moment al vieții este de bun augur). Carolin e sigură că tipul e gay. Altfel n-avea cum să fie un tip care vine la tine la spital și-ți face un tratament cosmetic și-ți dă unghiile cu ojă!
În prima fază, Carolin nu este deloc interesată de moștenirea ei. Este preocupată mai mult de mersul la un psihoterapeut despre care are o părere foarte proastă (pe bună dreptate), dar care speră s-o ajute totuși să depășească depresia. Chiar o va face și se va schimba și atitudinea față de moștenire. Carolin devine conștientă că anumite lucruri i se cuvin și că această avere o poate ajuta să se mute din casa surorii și cumnatului ei și să-și ia un apartament cu șemineu, cum visase dintotdeauna.
Pentru a intra în posesia moștenirii, va trebui să-l înfrunte pentru prima dată, după 5 ani, pe fiul lui Karl, fostul ei iubit și fiu vitreg. Rămâne să descoperiți în carte cum se va împărți averea, dacă draga de Carolin va rămâne singură sau există vreo șansă de împăcare între ea și Leo.
Părerea mea despre Ce să fac cu Moștenirea?
Nu prea mi-a plăcut. Adică, dacă e să fiu sinceră, citisem vreo 2-3 recenzii înainte de a o comanda și mă așteptam la ceva haios, la o lectură super plăcută. N-a prea fost așa. Drept dovadă că, deși cartea are puțin peste 200 de pagini, mi-au trebuit vreo 4 zile să o citesc. Nu pentru că e greu de citit, ci pentru că mă plictisea și mă lua somnul.
Citeam așteptând parcă să se întâmple ceva și nu apărea niciun element nou. Capitolele veneau unul după altul, povestind elemente din trecut și descriind trăiri și stări din prezent, fără a te ține cu sufletul la gură în legătură cu ceva.
Cred că cel mai interesant lucru din carte este modul în care debutează fiecare capitol – cu un citat. În rest, avem o poveste despre o tipă de 28 de ani, care se iubește cu un domn de peste 50 de ani, care se trezește văduvă și moștenitoare a unei averi pe care trebuie să o împartă cu fostul fiu vitreg, fostul ei iubit, fiul lui Karl, Leo. Sună ca o telenovelă mai mult. A fost căsătorită 4 ani cu un om despre care credea că e un simplu profesor și nu e supărată că i-a ascuns atâtea lucruri?
Carolin e ironică și auto-ironică de multe ori, fără a reuși să-mi smulgă mai mult de 2-3 zâmbete (majoritatea în primele pagini).
– Ați căzut?
– Da’ de unde! Așa îmi plăcea mie, să mă lungesc pur și simplu pe trotuar ca să mă uit la stele.
– Păi tundeți gardul viu acum, în noiembrie?
– Dar nu tund gardul viu, domnule Krapfenkopf, dirijez Filarmonica din Berlin.
Pentru o tipă așa inteligentă, are cam puțin curaj, dacă ne gândim la cum fuge de Leo și de o discuție care să lămurească lucrurile odată pentru totdeauna. Nici descrierea stărilor nu mi se pare verosimilă, adică nu mi se pare că tipa suferă chiar așa mult după pierderea soțului.
Prea multe pagini dedicate poveștilor despre sora și cumnatul ei, prea pe repede înainte finalul. La fel ca la Mă sinucid altă dată. Ai senzația că cineva vine și-i spune autoarei să încheie în 10 pagini că trebuie să intre cartea la tipar. Cam așa mi s-a părut mie. Ca să nu mai zic că se vorbește atâta de moștenire, dar n-am înțeles până la urmă nici ce-a moștenit mai exact, nici ce-are de gând să facă cu moștenirea.
Voi decideți, din scurtul rezumat (sunt destule lucruri de descoperit în plus, despre care nu am scris în el, de exemplu despre pantofii și despre câinele împăiat de pe copertă) și din impresiile mele, dacă vreți să dați o șansă acestei cărți.
Cum de mosteniri nu se pune problema si nu ma omor dupa baietii care vor sa ma dea cu oja, decat daca sunt manichiuristi, eu zic pas. Imi plac romanele mai alerte si ma fac sa zambesc.
In mod clar nu se incadreaza in ,,targetul ,, meu . Sunt adepta altor genuri dar ,poate intr-o zi ,,cine stie ..
Eu am citit-o, a fost cat de cat frumusica, nu Wauuu, dar a fost ok! Mai am o carte ” barbati si alte catastrofe tot de autoarea asta scrisa, vedem cum este!
Pare frumusica cartea.
O carte asemanatoare este Fata din tren..adica in lipsa de „Fluturi” si „Inainte sa te cunosc”..e ok 🙂
Hmm. Nici mie nu imi plac cartile astea in care fac descrieri luuungi. Poate ca daca lasa umplutura si scotea o carte de 100 de pag era mai ok
Nu cred ca m-ar tenta, din cate imi dau seama nu e pe ,,gustul,, meu. stii ca eu sunt mai mult pe partea romantica :))))
Cartea aceasta nu m-a dat nici pe mine pe spate cand am citit-o in urma cu cativa ani.
Ma asteptasem la ceva haios, dar, la fel ca tine, m-am plictisit rapid.
Eu nu am apucat s-o citesc dar cred ca o tai de pe lista :p
Ce acu sinuciderea insa m-a amuzat si zic ca e ok totusi. 🙂
Nu ma tenteaza acest subiect. E un subiect comun, inspirat din viata. mie imi plac subiectele de acest gen, dar nu cele care au ca tema lupta pentru bani. Am o repulsie poate ca si din cauza ca in jurul meu ii vad pe toti facand asta.
Hmmm parca mi-e dor sa citesc o carte,mai demult nu aveam bani asa multi pe cate carti doream sa cumpar. Nu era saptamana sa nu cumpar una. Citeam cartile colegelor de servici,prietenelor,acum am timp dor sa intru cate putin pe facebook. Nu stiu cum dumnezeu mai demult aveam timp si acum nu mai reusesc sa le fac pe toate,dapoi sa citesc. 🙁
E ceva prea banal. Acum cum deschizi televizorul numai stiri cu mosteniri. Nu-mi mai trebuie sa citesc si carti despre mosteniri.
Ma pregateam sa-ti raspund la intrebare si sa-ti zic ca … accept si mosteniri refuzate.
Se pare ca domnisoara din poveste a fost norocoasa. Sunt atatea fete care se casatoresc pentru bani cu persoane mai in varsta si acestia au o viata atat de lunga … ca aproape nu mai apuca sa se bucure de banii mosteniti
daca tu zici ca e cam plictisitoare… asta nu e ok! mie-mi plac cartile cursive, care sa se citeasca singure 😀
Frumoasă carte <3
multumim pentru recenzie
In primul rand nu imi plac cartile scrise in paralel: trecut si prezent. Abia ma introduci si incerc sa ma acomodez in trecut si imediat ma duci in prezent si invers. Nu. Imi plac subiectele din viata, realiste dar sa aiba acel ceva care sa atraga, sa te tina cu sufletul la gura. Nu stiu daca o voi citi, cel mai probail, nu.