Promovare sau testare?

promovare sau testare

M-am tot băgat în campanii de testare de produse. Unele au fost prin BUZZStore, altele prin Brander și multe au fost individuale, la modul ”noi vă trimitem un/niște produse și dumneavoastră scrieți un articol cu impresiile despre ele”. N-am întrebat niciodată ce vrea colaboratorul de mine. Am considerat că testarea e testare și impresiile e bine să fie sincere pentru că asta își dorește și asta îl poate ajuta să-și îmbunătățească produsul/afacerea.

Nu zic că în articolele publicitare n-am mințit niciodată (în sensul de a bifa doar elementele pro unui produs și a le omite în mod intenționat pe cele contra), dar în categoria Testate mi-am propus să nu fac niciodată asta și mă pot lăuda că mi-am respectat promisiunea.

Când am scris despre produsele iWhite, am ales să pun poze originale, fără blitz-uri, rujuri și alte artificii care să facă dinții să pară mai albi.

Când am notat impresiile despre suplimentul Bio Seleniu+Zinc, m-am rezumat strict la efectele pe care le-am observat în cele câteva zile de testare, nimic mai mult. Ulterior, dacă au apărut efecte noi, am venit cu update în articol.

promovare sau testareUnele campanii implică doar primirea produsului pentru testare. La altele primești un produs despre care trebuie să scrii și cu articolul respectiv participi la jurizare putând câștiga diverse premii. Ei bine, la campaniile de genul ăsta, oamenii așteaptă ceva care mie nu mi se pare corect. Așteaptă exclusiv păreri pozitive, doar promovare. Asta nu se poate. Rar vreun produs fără cusur!

Sincer, dacă aș primi mii de euro, poate aș minți și eu că Delikatul e bun, cum zice Andra (deși sunt sigură că ai ei copii nu consumă super cu așa ceva în ele). Zic poate pentru că nu sunt sigură. Pentru mine imaginea mea e foarte importantă și nu știu dacă aș ceda tentației de a lua banii și a minți poporul cu televizorul. Una e să vii să zici că s-a lansat noul Delikat cu dude și alta e să-ți pui obrazul în joc susținând că tu pui în fiecare zi în mâncare Delikat cu dude și e super bun. Un alt exemplu de om care mi se pare că-și cam pătează imaginea pe bani este Chef Dumitrescu. Trebuie să aibă beneficii enorme de a acceptat să-și asocieze imaginea cu gama Cămara Noastră de la Lidl!

Revenind la povestea despre campaniile de testare, îmi anunț cititorii și eventualii viitori colaboratori că niciodată nu voi trece cu vederea minusurile unui produs, atâta vreme cât articolul promite impresii din perioada de testare. Nu mă deranjează că nu am șanse la jurizările respective. Dacă nu mi-a plăcut un produs de la firma X, e clar că nu-mi trebuie nici voucherul din care să-mi cumpăr alte produse de la aceeași firmă. Prefer sinceritatea în articolele de genul ăsta.

Ceea ce mă deranjează este că ar trebui ca, acolo unde se dorește doar reclamă, nu și păreri despre produs (fie ele bune sau rele),  să vorbim de campanii de promovare, nu de testare. Trimite-mi produsul și spune-mi de la început că, dacă nu-mi place, preferi să nu scriu despre el!

Adică, dacă eu îți dau să-mi guști ciorba, ar trebui să-ți dau și de înțeles dacă mă aștept să te minunezi 15 minute, de ce ciorbă faină am putut să fac, sau vreau să-ți dai cu părerea dacă-i mai trebuie sare sau borș ca s-o dreg. Cam așa văd eu lucrurile. Și dacă-i vorba că vrei musai laude, am două variante: ori nu mă risc s-o gust, ori o gust dar, dacă nu-mi place, aleg să tac. Pot să vin să spun cel mult că ciorba ta miroase bine, dar nu pot să-i mint pe toți că am mâncat o porție întreagă și mi-a plăcut atât de mult că am mai cerut una, deși în realitate abia am putut lua 3 linguri de sărată ce era!

Poate greșesc eu. Poate că testarea o fi același lucru cu promovarea și nu pricep eu. Știți că io-s mai toantă de felul meu. Prin urmare, lansez întrebarea: ce înțelegeți voi prin testare? Ați veni cu articole de prezentare sau cu păreri despre produs sau serviciu? Testarea te obligă neapărat să scrii doar de bine?

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. Ce înţeleg eu vs ce înţelege persoana care îţi oferă produsul. Cam aşa se pune problema.
    În general, e un fel de înţelegere tacită (io-ţi dau produsul, tu scrii despre, se subînţelege că nu chestii naşpa, da?).
    Ar trebui să specifice din start nişte lucruri: sinceritatea experienţei, nu cuvinte pompoase, nu că peste noapte mi-a crescut părul, mi-au dispărut coşurile sau am slăbit douăşde kile etc). Review-uri CREDIBILE şi nu S.F.
    Promovarea e una (scriu de bine despre tine, lumea aude de tine mai multe), testarea e alta (scriu cum am reacţionat eu, corpul meu, părul meu, la produsele trimise de tine). Mă rog, sau ar trebui să fie alta. Cred că sponsorii nu fac această diferenţă.

  2. Răspunde

    Cand vine vorba de testare, parerile sunt intotdeauna subiective si e greu ca cititorul sa emita judecati… decat daca vorba ta, tu spui ca Delikat-ul e o minune de condiment cand stim cu totii ca e plin de chimicale (si intre noi fie vorba, mie personal imi place Maggie chiar daca si ala e la fel 😀 ). Eu in general imi aleg campaniile la care particip si produsele pe care le testez unde se poate, daca nu refuz. Nu o data am refuzat pentru ca nu mi se potrivea produsul. In rest… ma abtin! Sincer mai de condamnat mi se pare cineva care spune cat de bun e un produs alimentar plin de chimicale (cum face Andra) decat cineva care spune ca un produs naturist e bun, chiar daca acela nu are niciun efect. Pe termen lung, ala plin de chimicale e daunator, dar cel naturist va avea acelasi efect… zero! Minciuni amandoua, dar consecinte diferite. Felicitari pentru articol si inca o data multumesc pentru sinceritate si pentru ca reusesti sa fii un exemplu si o sursa de inspiratie pozitiva in blogosfera!

  3. Testarea nu mă obliga sa scriu doar de bine. Nu aș scrie doar de bine dacă nu as fi doar mulțumită. Darrrr. .. uite am primit brățări din chihlimbar pentru mine și Denis după ce am cumpărat brățara Biancai și am spus ca o mai mult vreau sa o testez pentru ca zeci de mamici sunt curioase dacă merita sau nu.
    Le-Am primit ca și surpriza, nici nu am știut. IdeeA este ca nici pana acum nu am scris .au trimis în ianuarie surpriza. Nu am scris pentru ca nu am de laudat foarte mult și nu vreau sa mint mămicile. Acum eu cred ca prefera sa nu scriu decât sa scriu ca nu sunt bune. Nici proaste nu sunt, iar eu nu îmi găsesc cuvintele potrivite ptr articol?

    • Dincolo de nori
    • 18/04/2017
    Răspunde

    Ai prezentat corect situaţia (situaţiile) şi nu ştiu ce aş putea adăuga. Doar că cel care testează ar trebui să aibă o minimă pregătire/cunoştinţe despre produsul/serviciul testat.

    • Tatiana Sorina
    • 18/04/2017
    Răspunde

    Eu una nu am participat la nici o campanie de testre. Daca imi place un anume produs ma duc si il cumpar. Chestia asta cu poze,cu filmari nu imi place,sincer ,am ametit cate like-uri,share-uri si coment-uri am dat la toate campaniile astea la toti care au participat,din lista mea. Ce bani frumosi iau cei din televiziune care fac reclame,pe noi ne vrajesc cu doua sau trei produs si …. pa.

    • Naty Mihaela GreenEyes
    • 18/04/2017
    Răspunde

    Sunt de acord cu articolul intru totul.

    • ghelbere elena
    • 18/04/2017
    Răspunde

    Stii cum vine pana nu incerci personal am produs nu poti sa spui ca e bun. Poate pentru o persoana e exceptionaldar poate mie nu-mi place sau nu-mi face bine. Si invers.

    • Gantoi Alina Tatiana
    • 18/04/2017
    Răspunde

    Nu. Testarea presupune păreri sincere despre produs. Sa și asume fiecare producător ăsta.

  4. Răspunde

    Prin testare eu inteleg sa mint cu nerusinare. Altfel nu mai primesc produse gratis. Si fiindca scopul scuza mijloacele, mint in continuare cu nerusinare.

    PS: PAREREA MEA, NU VA LUATI DUPA MINE

    • coco
    • 18/04/2017
    Răspunde

    Cam asta imverc si eu, daca am dubii, nu fac osanale, scriu descrierea produsului

    • coco
    • 18/04/2017
    Răspunde

    Incerc, scuze… mi au crescut unghiile si scriu pe tel :)))

  5. Răspunde

    Eu nu mint atunci cand testez un produs pentru ca asa cum ai spus si tu daca nu-mi place nici nu mi-l doresc. Daca vor promovare atunci e advertorial si acolo doar cerul e limita. 🙂

    • Valeria Chertes
    • 18/04/2017
    Răspunde

    Doamne ca mare dreptate ai Cristina!

    • BARABULA GETA
    • 18/04/2017
    Răspunde

    Sunt de acord cu articolul

  6. Răspunde

    Eu testez foarte putine produse, tocmai pentru ca mi se pare aiurea sa trebuiasca sa scrii numai de bine. Imi amintesc ca a cautat cineva , la un moment dat, un review despre un epilator Philips si intreba pe grup daca stie cineva un articole scris pe bune. M-a umflat rasul. Bloggerii nu prea mai sunt credibili, tocmai pentru ca cei mai multi scriu numai lucruri bune, mereu, despre orice. Prefer un magazin care imi spune sa le scriu un articol oarecare, in loc de un articole de review produse, tocmai pentur ca stiu ca se asteapta numai la laude si mi se pare aiurea sa spun ca X chestie este minunata, cand are si plusuri si minusuri.

  7. eu cred ca testarea implica parerile tale sincere, indiferent ca-s bune sau rele. nu cred ca functioneaza doar in directie pozitiva. acum, fiecare e liber sa interpreteze cum vrea, dar eu, cand am de zis ceva aiurea, o zic. asta e. poate tenul meu e altfel/parul/sau ce naiba testez. nu toti suntem la fel. dar mie mi-a facut asa, deci e o posibilitate sa faca si altuia acelasi lucru

  8. Răspunde

    Cred ca unul din motivele pentru care bloggerii sunt cititii si unii chiar au ajuns influenceri este sinceritatea cu care trateaza testarile. Revistele abunda de reclame si de pareri pozitive platite, asa ca nisa este deja ocupata cu glorie de altii 😀

  9. Cred ca cei care ofera produse spre testare ar trebui sa fie sinceri. Sa spuna daca vor parerea noastra sincera sau doar promovare ca sa stim exact de la inceput. Dar toti sustin ca vor sa fim sinceri, iar daca spunem ceva de rau, se supara.
    Nu cred ca cineva cumpara un produs daca aude doar de bine. Nu exista produse perfecte pentru toata lumea. Fiecare avem ten diferit, miros diferit, gust diferit. Ce ti se potriveste tie, e posibil sa nu se mi potriveasca si mie 100%.
    Legat de reclame, nici eu nu cred ca Nadia Comaneci consuma margarina si mi s-a parut o reclama mincinoasa si jenanta, si nici nu cred ca Andra foloseste vopsea banala.

  10. Răspunde

    Asa cum zicea-i si tu, omiterea unor lucruri negative despre produs este si el acolo. In momentul in care promovezi un produs, cred ca trebuie sa zici de bine sau daca nu e bun, sa nu scrii nimic. Poate ca nu esti cel mai bun exemplu de persoana sau ca produsul X nu functioneaza pe tine.
    Cred ca trebuie sa ajungi la o intelegere cu firma si sa cadeti la o intelegere. Testarea presupune folosirea pe o perioada a produsului X tocmai pentru a vedea efectele pe tine. Consider ca trebuie sa spui adevarul aici chiar daca sunt si parti negative.
    Aceste 2 lucruri se impleticesc si se confunda foarte usor O poti da cum vrei tu ca sa cazi in picioare! 🙂

    • Amy
    • 20/04/2017
    Răspunde

    Ai toata admiratia mea pentru ca poti si chiar faci asta. 🙂 Eu nu am primit niciodata produse spre testare. Toate review-urile de pe blogul meu sunt despre produse cumparate de mine. Sunt de parere ca tre’ sa spui exact ceea ce vezi, fara sa ascunzi anumite lucruri de dragul banilor sau produselor primite. Din pacate nu multi bloggeri fac asta. De obicei imi cam dau seama unde-s review-uri sponsorizate si exagerate.
    Inca o data iti spun ca te admir pentru sinceritatea ta!

    • nicolae claudia
    • 21/04/2017
    Răspunde

    din punctul meu de vedere, testarea unui produs vine la pachet cu o parere sincera despre produs, despre avantaje si dezavantaje..

  11. Răspunde

    Testarea o vad exact asa cum ai descris-o tu, fiind o diferenta consistenta intre ea si promovare (caz in care se accepta exclusiv informatii care sa puna produsul intr-o lumina buna). Si eu am refuzat colaborari pe baza de barter cand mi-au fost oferite vouchere de cumparaturi, dar am ajuns la concluzia ca nu-mi placea nimic de pe site-urile respective, deci n-am vrut sa accept voucherele. Pana la urma, testarile sunt testari, fair play. Dar in cazul colaborarilor de tip „promovare”, e musai sa-mi placa produsele, altfel risc sa nu pot lega doua cuvinte pozitive despre ele.

    • Lamiita Petre
    • 25/04/2017
    Răspunde

    Eu am inceput sa am retineri mai ales cand vine vorba despre suplimente de tot felul, de luat pe gura si nu cred ca ma voi mai inscrie vreodata. In primul rand, de ce sa bag eu in mine toate porcariile care nu le vand ei????? Apoi mai au pretentia ca dupa o saptamana sa si scrii despre ele( de bine). Pai am luat un produs, nu spun care, o luna de zile si nu am simtit nimic-nimicuta. Nici ca am scris ceva despre el ca nu as avea ce. Poate sunt eu nesimtitoare si nu reactioneaza organismul meu la ele. Am mai testat o vestita crema pentru maini care a facut furori la un moment dat pe internet. Nu m-a dat pe spate , nu a facut tot ce promitea. Asa ca, testari sau promovari, sunt mai rezervata. Nu de alta dar mai pierd timpul sa mai scriu despre ele. O sa fiu si eu mai selectiva.

    1. bingo. Nu pierdem doar timp, dar ne mai punem si in pericol sanatatea cu unele produse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares