Recunosc, n-am fost niciodată în excursie cu cortul, deși mi-am dorit asta încă din copilărie, de când urmăream un serial de aventuri (îmi scapă numele lui) în care doi puști se plimbau prin toată țara cu tatăl lor, dormind în cort. Îmi dau eu seama că în cort nu ai confortul dintr-o camera de pensiune sau hotel, dar sunt alte avantaje care mă fac să-mi doresc să merg măcar într-o excursie de 2-3 zile de genul acesta.
Dintre mare și munte, eu aleg întotdeauna muntele, deci pe munte mi-aș duce cortul. De fapt, e impropriu spus ”mi-aș duce”, că nu cred că mi-aș cumpăra din prima cort, mai ales că nu știu dacă mă acomodez la dormitul în el. Mai degrabă, pentru prima mea escapadă de acest fel, aș apela la o firmă de închirieri corturi alpine. Ca să vedeți că sunt hotărâtă, m-am și interesat și am găsit o ofertă destul de bună pe ncort.ro. Au ce-mi trebuie mie, cort de 2-3 persoane și prețul nu mi se pare deloc mare pentru o închiriere a unui echipament pe care, dacă l-aș cumpăra, aș da mulți bani. Dacă închiriezi pe un număr mai mare de zile, deja scade și prețul/zi, ceea ce iar e convenabil.
Am luat în calcul și faptul că la munte nopțile sunt reci, chiar și vara, și am aruncat un ochi și pe secțiunea închiriere sac dormit. Avem nevoie de doi saci de dormit, unul pentru mine și unul pentru domnul meu, și treaba asta ne-ar costa 10 lei pe zi de persoană. La un calcul simplu, o excursie de 4 zile, ne costă doar 140 de lei din punct de vedere al cazării care va fi asigurată în cort în mijlocul naturii. Acesta este principalul avantaj al excursiilor cu cortul: costurile reduse de cazare. Alte avantaje ale ”locuitului” în cort pe perioada vacanței ar mai fi:
- libertate de care beneficiezi – cred că este un sentiment super să nu depinzi de o rezervare sau de programul de la recepția unei pensiuni pentru a te caza. Dacă vineri îți vine ideea să mergi în weekend cu cortul la munte, singura grija este să suni să închiriezi echipamentul (cort, saci, saltele) și pe-aci ți-e drumul!
- peisajele minunate de care te poți bucura. Chiar dacă pui cortul în camping (pentru că eu n-aș avea curaj să campez oriunde), tot ai parte de un peisaj pe care nu ți-l poate oferi nicio pensiune. Poți număra stelele înainte de culcare (și ai ce număra pentru că în natură sunt mult mai multe stele vizibile decât în orașe) și te trezești cu muntele sub nas.
- ai chiar și condiții. Eu de-asta am amânat atâta excursia cu cortul, pentru că mă întrebam unde o să fac eu o baie sau … alte nevoi. Apoi am aflat că în campinguri chiar sunt condiții foarte bune: ai grupuri sanitare, apă caldă și chiar mașini de spălat (sunt mulți care stau toată vara în camping și chiar au nevoie și de așa ceva).
Prin urmare, dacă vă vine brusc cheful de o excursie la munte și n-aveți rezervare pe niciunde, nu ezitați să sunați la ncort.ro să vedeți dacă nu cumva au vreun echipament disponibil pentru a nu rata un weekend de distracție. Nu vă trebuie decât mâncarea și dorul de ducă. În rest, găsiți absolut totul de închiriat la ei, de la corturi (de o persoana, de 2-3 sau 3-4 persoane), saci de dormit, saltele, rucsaci.
nu zic, e frumos! dar pe mine nu prea ma atrage mersul cu cortul. sunt destul de comoda si n-as da confortul de acasa pe nimic! am facut un experiment acum vreo 5-6 ani, am stat de paste la lepsa vreo 3-4 zile, dar mi-a ajuns. cred ca atunci am ajuns la suprasaturatie si de lepsa, si de cort!
am zis ca nici eu nu sunt singura ca mi-ar placea 100%, dar am dorinta asta de mica sa merg macar o data.
Nu cred ca as avea curaj sa dorm in cort.
eu nu am fost niciodata cu cortul la munte, dar nici nu-mi doresc..mi-e frica!
si mie mi-e putin teama, dar parca e mai mare curiozzitatea.
Fiind aproape de munte am fost destul de des cu cortul la munte ( cel puțin odată pe an ), cum prindem un weekend cu vreme bună și fără evenimente ( nunți, botezuri ? ) suntem direct la munte. Este o experiență unică care merită trăită. Deobicei gașca noastra prefer locurile mai liniștite, fără prea multă lume, dacă se poate să fim doar noi. Apusul de soare la munte este superb, stele parcă sunt mai strălucitoare și mai multe, poveștile din jurul focului, că să numai zic de trezitul de dimineață în aerul curat de munte ascultând ciripitul păsărilor. Deci fetelor încercați.
dar nu e periculos sa ne punem asa cortul oriunde? Adica ce sanse avem sa ne trezim cu ursul in cort? 😀
Am fost pana acum cativa ani aproape in fiecare an, dar de cand a crescut baiatul mare nu mai mergem pentru ca lui nu-i place.
O sibgura data am mers cu cortul, la munte, pe langa Busteni, pe Valea cerbului. Tin minte ca ne=a prins ploaia si am intrat in cort si am dormit, iar plaia se lovea de tesatura panzei de cort si nu ne atingea nici un pic. Era un sentiment si un zgomot fantastic de placut. Si imi mai place mirosul de foc din lemne, nu cu carbuni cumprati, ci lemne de la munte. Numai pentru el si as merge si maine cu cortul.
Nu am dormit niciodata in cort, cred ca mi-ar fi teama, nu de ursi cat de alte ganganii, dar probabil exista un sistem de inchidere sigur, doar ca in capul meu cred ca e ceva. Nici nu mi s-a ivit ocazia, recunosc, poate as incerca cu o gasca potrivita si sunt sigura ca ar fi o experienta placuta. S-ar putea sa devin pasionata pe parcurs.
O singura data am fost cu cortul, in Delta Dunarii, o noapte si cum s-a luminat am tulit-o acasa. Waw! n-am inchis un ochi toata noaptea. Mi-e frica.
În fiecare vară mergem cu cortul, 2-3 nopți, de vreo 20 de ani. Niciodată la camping, ci pe malul uni râu, în pădure. E o experiență extraordinară :).