Vă mai amintiți de John Wick, filmul despre care vă povesteam eu aici? Dacă nu, aruncați un ochi pe articolul cu pricina ca să vă împrospătați memoria în privința acțiunii din filmul apărut în 2014. După 3 ani, în martie 2017, în România ajunge și partea a doua, cea intitulată John Wick: Chapter 2. Am fost și eu azi să îl văd, împreună cu soțul meu, și pentru asta vreau să mulțumesc celor de la StarFilme.com (la ei a câștigat soțul meu o invitație pentru 2 persoane la Happy Cinema București).
Filmul debutează cu multă bătaie și multe gloanțe, la garajul de unde John Wick merge să-și recupereze mașina care îi fusese luată în partea I a filmului. Iese din treaba asta cu o mașină distrusă, dar foarte fericit că regăsește în torpedo felicitarea primită de la soția lui, femeia pentru care decisese să se retragă din treburile murdare. Omul are un câine nou și pare că și-a încheiat răzbunarea, ba chiar își îngroapă armele din nou.
Nu durează mult. În aceeași seară, la ușa lui bate un mafiot italian, Santino D’Antonio, față de care John are o datorie. În numele poliței pe care o are de plătit, Santino îi cere lui John să-i ucidă sora care amenința să-i fure locul în afaceri. John refuză și… după câteva minute, casa lui sare în aer. John supraviețuiește (de data asta nu moare nici câinele) și decide să scape de datoria față de Santino. Merge la Roma și, după ce își face treaba, se trezește el însuși vânat de oamenii lui Santino. Cu zeci de asasini pe urmele lui (toți îl vor mort pentru a primi cele 7 milioane de dolari pe care Santino le-a pus recompensă pentru capul său), John Wick face ce știe el mai bine: bate și ucide. După cum se termină filmul, sunt 99% sigură că va urma și partea a treia.
Ce părere mi-a făcut mie filmul? Nu e cine știe ce. Prima parte mi s-a părut mult mai mișto. Acolo a fost parcă ceva mai multă poveste. Aici sunt mai multe gloanțe și mai mulți morți. Multă bătaie în stil balet, mulți tipi care vor să-l bată pe John Wick, dar parcă toți așteaptă să fie bătuți, prea multe gloanțe care trec pe lângă el fără să-l atingă, prea mult sânge, strigăte de luptă și alte chestii de genul acesta (știți voi cum sunt filmele de acțiune).
Dacă nu aș fi fost fan Keanu Reeves (am rămas îndrăgostită de el din adolescență), sigur n-aș fi rezistat la filmul ăsta 120 de minute. Dar, fie vorba între noi, fetele, încă arată al naibii de bine tipul ăsta (mai ales în pantalonii ăia de costum, tip pană, special cusuți pentru asasini ninja), chiar dacă e aproape de o vârstă cu mama 😀 .
Nu mă înțelegeți greșit. E un film de acțiune destul de bun. Să nu uităm că tipul își face singur cascadoriile, dar, dacă nu sunteți fani ai genului și nici fani Keanu Reeves, posibil să nu vă spună mare lucru John Wick.
PS: Dacă l-ați văzut și v-a plăcut, puteți încerca și Nobody: Erou de serviciu.
Imi este dor de un film bun si cred ca o sa evadez in weekend la cinema, doar eu cu sotul. Filmul asta nu l-am vazut …. inca
Va doresc de pe acum weekend placut.
Am vazut prima parte. Nu stiam ca a aparut si partea a doua insa, acum ca am aflat, sigur o sa-l vad! Imi place Keanu in general, cred ca am vazut toate filmele in care a jucat. Ma bucur ca de la o vreme scrii si despre filme. Eu nu prea mai am ocazia sa aflu ce e nou si misto, dar mai aud de ele prin intermediul tau :D. Thank you, my lady!
triiiing, Tocmai mi-ai dat o idee pentru weekend ca tot planuiesc sa lenevesc si nu stiam la ce filme sa ma uit. O sa caut in filomgrafia lui sa vad ce mi-a scapat.
Oh my God! Ultima data cand am fost la film, am vazut trailer-ul de la John Wick 2. Asa ca atunci cand am ajuns acasa, m-am pus pe vazut 1. Am decis ca ma opresc la prima parte :))) Keanu Reeves e foarte fain, dar parca prea putina intriga la cat de multe gloante si batai.
Si mie mi-ar fi placut cu intriga si poveste mai ampla dar… poate data viitoare.
Cine nu il iubeste pe Keanu Reeves? Iubesc toate filmele unde joaca el?
Poate ne batem pe el.
Recent am vazut John Wick 1 si ma bucur ca aparut atat de repede si 2. Chiar ieri l-am gasit online, dar era o calitate proasta. Am renuntat sa ne uitam la el, asa ca poate mergem si noi la cinema sa vedem acest film.
sa nu ma bati pe mine daca nu iti place, ok? 😀
Imi place cum joaca actorul in filme
Doar cum joaca? De el nu? 😛
Nu am vazut filmul. Ultimul film vazut la cinema, a fost in urma cu vreo 4 ani, tot cu bilete castigate. Un film romanesc, iar sala a fost goala. 😀 Eram noi 4 si inca 4. Cred ca a rulat doar pt noi. O tampenie de film cu viata de familie, animale si umor negru. De aia urasc filmele romanesti. Rar imi place unul. Iar la alea straine ma uit acasa mai mult din comoditate, dar si din cauza faptului ca nu am cu cine lasa oricand copilul.
Nu mai rezist sa vad un film cap coada la tv, dar sa merg la cinema si sa stau pe scaun 2 ore. Imi este imposibil. Prefer sa le vad pe net cand apar.