Intr-un birou, fie că vorbim de cel de acasă sau de cel de la locul de muncă, este nevoie de multe lucruri (calculator, imprimantă, soluții de organizare, accesorii). Pe lângă acestea mai există și o serie de aparate considerate nu doar utile, ci absolut recomandate, mai ales în cadrul firmei. În general vorbim despre aparate de prelucrare și finisarea documentelor pe care se lucrează. Vorbim aici despre aparate de perforat, aparate de laminat, aparate pentru tăiat sau chiar pentru realizarea cărților de vizită extrem de utile. Din acestea, cele mai importante trei produse mi se pare următoarele.
1. Distrugătorul de documente
Chiar și acasă ai, de multe ori, nevoie să distrugi o serie de documente sau facturi. Pierzi mult timp rupând, bucată cu bucată, foaia de hârtie și, la final, constați că numărul de telefon sau CNP-ul sunt încă la vedere. Ce să mai vorbim despre activitatea dintr-un birou, unde documentele păstrează date importante despre activitatea firmei sau chiar date personale ale clienților? Pentru distrugerea acelor hârtii importante este absolut necesar să existe în locație astfel de distrugătoare de documente.
În funcție de nevoile fiecărui birou în parte, se poate alege un distrugător care acționează prin tăierea documentelor în fâșii fine verticale sau a unuia care transformă actele de aruncat în confetti. Ar mai trebui menționat și că unele aparate pot distruge inclusiv documente capsate (nu au o problemă în a distruge inclusiv capsele metalice) sau CD-urile pe care au fost stocate informații.
Cu ajutorul unui astfel de aparat documentele sunt distruse rapid și sigur.
2. Ghilotina sau trimmerul
O altă nevoie care apare adesea în activitatea de birou este aceea de a tăia hârtia. Poate că trebuie să tai niște flyere pe care tocmai le-ai printat, pentru a le da mai departe spre distribuirea către public, poate că trebuie tăiate colile din care să se realizeze diferite broșuri informaționale pentru un târg sau un eveniment, poate vorbim despre tăierea cartonului pentru cărți de vizită sau chiar a unor documente laminate.
Dacă ai de făcut 3 flyere, nu te oprește nimeni să le decupezi cu foarfeca. Dacă ai de făcut zeci de flyere pe zi, doar nu o să angajezi om pentru tăiat hârtia! Treaba se rezolvă foarte simplu, folosind genul acesta de ghilotine pentru tăiat hârtie. În funcție de formatul hârtiei pe care se lucrează și de numărul maxim de coli pe care vrei să-l poți tăia dintr-o singură mișcare, poți folosi fie o ghilotină fie un trimmer, manual sau electric . Tăierea nu a fost niciodată mai precisă și mai rapidă!
3. Aparatul de îndosariat
La polul opus documentelor foarte vechi care trebuie să ia calea distrugătorului de documente, se află cele noi, proiecte proaspăt finisate sau dosare de produs sau ale clienților. Pentru a fi sigur că nu se pierde nimic, ele trebuie îndosariate. Se pot folosi dosare din plastic sau din hârtie și un perforator ieftin, dar mult mai profi arată un document îndosariat.
Sigur că există centre de îndosarieri și ai putea să rogi secretara să treacă pe acolo, în drum spre casă, dar nici documentele nu sunt în siguranță, așa cum ar trebui, și costurile sunt destul de mari. Varianta cea mai fericită este cea a investiției într-un aparat de îndosariat. Cel mai ieftin aparat de acest tip costă sub 200 de RON și este foarte eficient.
Prezența acestor aparate într-un birou mi se pare obligatorie. Distrugătorul de documente este cel care face hârtiile inutile să dispară, menținând siguranța datelor importante, ghilotina sau trimmerul taie perfect hârtia, fără a fi nevoie să trimiți pe cineva la un centru să facă asta, și aparatul de îndosariat scutește timp și bani. Nu sunt aparate sunt scumpe, dar sunt foarte utile.
sunt utile adevarat dar important este sa le achizitioneze firma ,iar dac firma nu vrea sa investeasca in asa ceva ,facem noi munca ,indosariem ,aruncam hartia ca doar avem ,,copaci,,si ,,PADURI,,
Intradevar lucruri utile intr-un birou.
Aceste 3 documente chiar imi sunt de mare ajutor la birou..fara ele as pierde o gramada de timp
Unde lucrez am toate aceste lucruri si intr-adevar ne sunt de mare ajutor.
cele prezentate acum 15 ani, imi placea sa am toate dotarile necesare desi atunci abia incepeau sa apara, mai ales la o societate in provincie…. MI-am adus aminte prima data cand mi-au pus tele fax si a sunt un colaborator si a intrat robotul. Dimineata primul mesaj pe care l-am gasit, culmea s-a nimerit si directorul , a fost o vorba de dulce, „….. cu fax-ul vostru” ?
Un share pentru cei interesati.
cred ca distrugatorul ala de documente e tare util, mai ales in firme mari, unde sunt informatii destul de importante! am avut si noi la munca si ghilotina si aparat de indosariere si pot spune ca-s esentiale!
Accesorii foarte utile. Cred insa ca sunt bune mai degraba intr-o firma 🙂
Eu cautam ca nebuna pe net ghilotina perfecta in perioada in care imi deschisesem un site unde ofeream servicii in ceea ce priveste realizarea de carti de zizita, calendare de birou, calendare de buzunar si alte chestii din categoria asta. Pana la urma… n-am avut timpul necesar sa ma ocup de proiect. Pe de o parte regret, stiind ca era un proiect drag. Pe de alta parte stiu ca in perioada cu pricina am avut multe chestii pe cap, inclusiv cu job-ul si facultatea, asa ca se explica de ce n-am reusit sa duc planul la bun sfarsit. Insa ideea e buna pentru oricine vrea sa o preia 😀
Imi este dor de munca mea de birou. Cred ca la anul ma reintorc la birou … asta daca nu se intampla o minune
Munca mea consta mai mult in alergatura decat in stat la birou…..aveam nevoie doar pentru datele obtinute dar, cu siguranta, mi-ar fi fost utile toate atunci. Timpul era cu mult redus, datele obtinute ar fi fost in siguranta Poate, pe viitor, voi beneficia si eu de instrumentele necesare.
Foarte utile accesorile