Nu știu câți dintre noi ne putem lăuda că avem un apartament sau o casă foarte spațioasă, așa cum ne-am dorit-o. Unii suntem nemulțumiți că abia ne strecurăm printre aragaz și mobila de bucătărie. Alții ar vrea o sufragerie mai mare, în care să aibă spațiu de dans și joacă, atunci când le vin prietenii în vizită, sau un dormitor în care să nu simtă că se sufocă.
Cea mai fericită soluție ar fi aceea a unei locuințe noi, cu mai mulți metri pătrați, dar asta costă mult, și ca achiziție și ca întreținere. Mai bine rămânem la cele 2 camere micuțe pe care le avem și ne folosim de trucuri de mobilare care să ne ajute să economisim spațiu și să facem casa mai aerisită. Am adunat și eu câteva sfaturi mai jos. Pe unele le-am pus și eu în practică și sper să vă fie utile și vouă.
1. Folosește mobilierul extensibil
Oriunde se poate, înlocuiește mobilierul fix cu piese extensibile! Mă refer aici la canapele, scaune și mese. În loc să umpli sufrageria cu 6 scaune fixe, pe care să le muți de colo colo și să te împiedici de ele, mai bine alegi 6 scaune pliante pe care să le poți lesne ascunde când nu ai nevoie de ele.
La fel poți proceda și cu măsuța de cafea. De ce să ocupi loc și cu ea și cu o masă mare de dining, când poți miza pe genul acesta de măsuțe living extensibile? Pe cât de elegante sunt, pe atât de utile se arată când vin prietenii în vizită și ai nevoie de o măsuță mai mare pe care să poți așeza bunătățile și băuturile pregătite pentru ei.
2. Alege mobila la comandă
Greu de găsit mobila perfectă pentru spațiul de care dispui? Asta nu mai este de mult timp o problemă pentru că mobila la comandă poate fi comandă chiar și online și nu este mai scumpă decât cea din magazine.
Pentru un dormitor mic, vei renunța la patul de mijloc în favoarea unuia pe colț, făcut pe comandă. Într-o bucătărie mai degrabă lungă decât lată, nu te vei mai stresa să cauți prin zeci de magazine o mobilă de bucătărie îngustă, care să-ți permită să te strecori mai ușor prin încăpere. Faci mobila de bucătărie la comandă și rezolvi problema rapid. Ai exact dimensiunile dorite și organizezi spațiul așa cum vrei tu, nu cum impune mobila din magazin.
3. Caută piese de mobilier cu dublu rol
Mă refer aici la măsuțe, scaune, paturi, canapele, care, pe lângă rolul lor de bază, pot oferi și spațiu de depozitare. Canapeaua cu ladă de depozitare, tabureții sub formă de cutie în care să poți ascunde diferite lucruri, măsuțele de cafea cu spațiu de depozitare, patul cu sertare, toate sunt foarte utile. Nu vei mai ține lucrurile aruncate prin casă și asta va crea impresia unui spațiu mai mare, a unor încăperi aerisite.
4. Folosește la maximum spațiul pe verticală
Adică, în loc să cumperi un dressing de 1,80 m. înălțime și 2,20 m. lungime, mai bine te orientezi spre unul înalt până în tavan, care să ocupe mai puțin loc pe perete, fiind mai scurt. La fel și în cazul mobilei de bucătărie, că tot ziceam de făcut la comandă, poți miza pe același truc, comandând corpuri de mobilier foarte înalte, cu spațiu de depozitare bine gândit.
5. Montează oglinzi
Acesta este un truc folosit foarte des de către designeri, chiar și în magazine, nu doar în spațiile de locuit. Atunci când spațiul se reflectă în oglindă, el pare mult mai mare. Alese cu grijă, oglinzile pot fi amplasate oriunde: pe ușile dressing-ului din dormitor, pe un perete în living sau pe ușa de la bucătărie. Chiar dacă spațiul fizic rămâne același, iluzia creată sporește confortul psihic.
Sigur că sunt foarte importante și culorile, materialele și texturile utilizate în amenajare dar, urmând aceste sfaturi pentru mobilare, veți reuși să valorificați mult mai bine spațiul de care dispuneți, fără a îngrămădi prea multe piese de mobilier. N-ai nevoie neapărat de camere spațioase, ci de idei inteligente pentru amenajarea lor și de mobilier multifuncțional și bine gândit pentru pune în valoare fiecare centimetru din suprafața disponibilă.
Foarte bune sfaturi, daca le stiam mai de mult poate si la mine ar fi mai mult spatiu. Niciodata nu am loc destul.
Daca as avea multi bani as schimba toata mobila din casa. Sunt adorabile.
Toata mobila din casa mea e facuta pe comanda si chiar am avut grija sa aleg piese de mobilier care sa nu imi ocupe tot spatiul. Eu sunt multumita de deciziile luate
Sfaturi foarte bune!Am și oglinzi am și mobila pe verticala și tot mai am nevoie de spatiu…Off…Sper că după ce ne vom muta la casa vom avea mult mai mult spatiu?
Stau intr-un apartament micut si toata mobila este facuta pe comanda si este foarte frumoasa.
mai vezi pe net videoclipuri cu paturi care se strang pe perete, cum erau cele de la camin, tot felul de dulapuri care se ascund si chestii de genul. mi se par super utile! cred ca e nevoie de asa ceva peste tot!
Noi nici nu ne-am cumparat apartamentul inca, dar deja discutam despre ce culori sa avem in fiecare camera si cam ce tip de mobilier (cu aproximatie, desigur). Am cazut impreuna de acord ca piesele de mobilier care pot fi folosite si pentru depozitare sunt extrem de utile. Nu ca am avea noi prea multe chestii, insa niciunul dintre noi nu suporta ideea de apartament ingramadit, cu multe chestii la vedere. Vrem ceva simplu, aerisit, iar pentru asta clar e nevoie de piese de mobilier pe care sa le putem folosi inclusiv pentru depozitare. Si oglinzile mi se par a fi o idee extrem de buna.
oricine are idei dar atunci cand face o renovare si ai bani bineinteles cred ca ar trebui sa ceri un sfat professional ,toti ne decoram camerele dar poate daca am citi mai mult reusim sa face o camera super
Foarte utile sfaturile tale. Eu vreau casa mica, si o sa ma inspir de aici.
Excelente idei. Mie imi plac oglinzile nu numai pentru efectul de spatiu ci pur si simplu fac o camera mai frumoasa!
Foarte utile sfaturile. Cu idei ingenioase si putina rabdare si putem creea spatii calde si primitoare.
Geniale sfaturile tale. Nu am oglinzi in casa dar, dupa ce am citit articolul tau, ma bate gandul sa iau una mare sa o asez orizontala deasupra canapelei din salon .