Poate că nici nu vă vine să credeți, dar am fost și eu, cândva, mică. Bine, nu foarte mică. Sunt dolofană de când mă știu 😀 . Asta-s eu în clasa I, tot cu fălcuțe, cu un mare vârtej în creștetul capului (tare mult trebuie să mă fi urât mama de mă tundea mereu așa), cu bentiță și uniformă corespunzătoare. Priveam astăzi grupurile de copii, îndreptându-se spre școală, și retrăiam prima mea zi de școală. 
Tare greu m-a mai trezit mama în dimineața aceea. Mi-era somn, mi-era rău, mă durea burta, mă năpădiseră toate. N-aveam cum să fi altfel. Aveam să mă duc la școală. Îmi cumpărase deja niște caiete și mă pusese să mâzgălesc pe ele în timpul vacanței. În viața mea nu făcusem ceva mai neplăcut. Mi-au spus că, atunci când voi începe școala, va trebui să scriu zilnic. Asta suna ca o amenințare.
Într-un final, a reușit să mă trezească. După toaleta pe fugă (eram deja în întârziere), s-a apucat să mă îmbrace. Aveam 6 ani și 4 luni. Nu îmbrăcasem niciodată singură un dres. Ce să mai vorbim despre uniforma aia și șorțul cu o mulțime de nasturi pe care nu știai de unde sa-i iei și unde să-i pui? M-a îmbrăcat. Mă simțeam fix ca un roboțel. Dacă săltam mâna în sus, ma ținea din toate încheieturile nemernica de uniformă.
Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, m-a pus să încalț și pantofi negri de lac. O singură dată mai purtasem așa ceva, la o nuntă unde, după nici o oră, am vrut în brațe. E clar, nu? N-am înțeles niciodată de ce, în a doua zi de școală, după ce nemernicii de pantofi îmi făcuseră ”bubiță”, am putut să încalț adidașii, și în prima zi de școală nu.
Mi-a aruncat în spate un ghiozdan mare, verde, cu Tom și Jerry. Era destul de greu, cu închidere cum era odinioară la geamantane, cu clape metalice. A vrut să-mi pună și buchetul de flori în brațe dar am ripostat scurt: mă doare deja spatele de la atâta greutate.
Am pornit-o spre școală. Nici nu cred că erau 500 de metri între blocul nostru și școala generală numărul 165, dar mi-a părut cel mai lung drum străbătut până atunci. O mulțime de copii mergeau în aceeași direcție. Unii, de-o seamă cu mine, râdeau ca niște inconștienți (de parcă nu știau ce-i așteaptă). Alții mergeau mai mult târâți și cu fețele mult mai îngrozite decât a mea (așa bănuiesc). Copiii mai mari erau cei mai veseli. Asta mi-a mai dat puțin curaj.
În curtea școlii aveam să fiu copleșită de numărul copiilor de acolo. La mintea de-o aveam atunci, cred că-mi imaginam că erau acolo toți copiii din univers, așa de șocată eram. N-am apucat să admir prea mult peisajul că și-a făcut apariția o doamnă foarte tânără, slăbuță, cu un chip teribil de prietenos, purtând o fustă neagră și un pulover galben cu mânecile suflecate. Așa am să mi-o amintesc toată viața pe domnișoara Fira Florentina. Ea a fost învățătoarea mea din clasa I-a.
Ne-a prins fiecăruia în piept câte o pisicuță din carton, o pisicuță veselă, portocalie. Aveam să aflăm mai târziu, în clasă, că pisicuța era însemnul clasei noastre și că va trebui să o purtăm cu mare grijă, să nu o uităm niciodată acasă în următoarele săptămâni, până învățăm singuri unde este clasa noastră și care ne sunt colegii. Îmi plăcea pisicuța aia. Poate că nu avea să fie chiar așa rău la școală!
Am aflat ce este acela un careu. Ne-am încolonat doi câte doi, ținându-ne de mână, și am pornit în pas vioi spre sala de clasă, în urma învățătoarei noastre. Puloverul galben mergea în fața noastră și se oprea, din când în când, că verifice dacă mai are toți ”pisoii”. Era toată un zâmbet ”doamna”.
Odată ajunși în clasă, ne-a așezat în bănci și ne-a rugat să ținem minte, pentru ziua următoare, cu cine și în ce bancă stăm. Țin minte și acum – a treia bancă pe rândul de la ușă. Aveam un coleg cu părul creț, cu ten ciocolatiu, pe nume Gabi. Îmi plăcea și sala de clasă. Pereții erau plini de planșe cu personaje din poveștile pe care mi le citea mama. Deasupra băncii mele era o planșă cu ursul păcălit de vulpe. Așa am ținut minte exact la ce bancă să mă duc.
I-am dat florile doamnei în pulover galben, ne-am luat în primire abecedarul găsit pe bancă și … restul nu-mi mai amintesc. Știu că m-am trezit afară și nu o vedeam pe mama. Atunci am simțit că lumea mea s-a sfârșit. Îmi imaginam că m-a abandonat acolo (de multe ori mă amenințase că dă la țigani pentru că nu sunt cuminte) și că n-am să mai văd niciodată apartamentul de la etajul patru dintr-unul din blocurile din jurul școlii. Apoi am văzut-o. Am alergat spre ea, am cuprins-o în brațe și am strâns cât am putut de tare. Poate că n-a înțeles niciodată de ce. Ea n-a întrebat, eu nu i-am spus.
Mi-a cărat ea ghiozdanul până acasă. Mă mâncau îngrozitor copanele din cauza dresului și am constatat că pantofii îmi făcuseră bubă dar nici nu simțisem. Ultimul gând, înainte de a adormi, în seara aceea, a fost să nu uit pisicuța acasă. Nu-mi mai era frică de școală. Doamna în pulover galben și ursul erau acolo ca să aibă grijă de mine.
Cam așa a stat treaba cu prima mea zi de școală. Voi ce amintiri aveți legate de această zi?
Eu intotdeauna am fost mai plinuta ;in poza din clasa 1 obisnuiam sa le spun cunoscutilor in gluma ca era curent in clasa de aceea s-a umflat manecile uniformei .Oricum eram gatuita de emotii dar am avut un noroc mare de o invatatoare exemplu care a tinut foarte mult sa ne invete ,,ca la carte,, ;mi-as fi dorit o astfel de invatatoare si pentru baietelul meu ,nu o pot uita vreodata.
Pe cuvant daca imi mai amintesc ceva.. cu siguranta eram imbracata in uniforma si cu panglica alba in cap..Am avut invatator…care m-a indragit foarte mult. Daca ma vede si acum..ma pupa tot 🙂 era tare mandru de mine.
E mult de atunci ,dar amintirile îmi rămân in minte ca prima zi …bucurie.zambete,flori..sar nu am uitat-o niciodată pe „tovarasa”invatatoare…cea mai buna si draguta…amintiri,amintiri…
Sa fiu sincera nu prea imi amintesc cea fost dar ata tin minte ca aveam multe emotii.
mi-ai trezit amintiri frumoase, imi e dor de o buna prietena si colega din clasa I… e in USA acum 🙁
Eu nu am fost chiar speriata ci mai mult incantata. Mai mult in prima saptamana de scoala, mama si-a luat liber in prima saptamana. Dupa aceea singura ma trezeam, ma imbracam tot singura, imi luam ghiozdanelul facut de seara si cu cheia agatata la gat plecam la scoala. Nu am dat foc casei, nu am lasat apa sa curga, nu am aruncat nimic in aer 😀 Totusi melancolia acestor amintiri este umbrita de o tristete profunda. Domnul meu invatator a decedat intr-un cumplit accident de masina provocat de un teribilist la cateva masini distanta de microbuzul in care ma aflam cand eram in liceu. Dumnezeu a luat un suflet bun la el, dar prea devreme… 🙁
Cele mai frumoase amintiri. Si eu tot asa eram tunsa. Cred ca asa se purta! Tot bendita alba pe cap si vesnica uniforma.
Cele mai frumoase amintiri. Ma ducea bunicul la scoala eram foarte fericita .Aveam o colega de banca andreea blonda si o domna invatatoare inalta slaba pe nume Mihaela care era profesoara de romina defat care vorbea frumos era blinda si buna
Am trait si eu aceleasi momente ca tine, dar cred ca atat cat am plans eu cand a plecat mama nu a plans nimeni. Am fost campioana clasei la plans.
Ce frumos ai povestit, eu sincer nu imi aduc aminte mare lucru din prima zi de scoala:))) imi aduc aminte doar ca am pozat cu o bentita oribila cu pampoane si ca am inceput sa plang pentru ca nu imi placea, dar eram obligata sa pozez cu ea! Horror:)))
Prea multe detalii nu îmi amintesc, însă ce îmi aduc aminte foarte bine ,eram supărată ca doamna educatoare nu ma pusese în bancă cu cine doream eu. Aaa,și țin minte ca a doua zi de școală,rămânând singura acasă m-am îmbrăcat singura, faza cu pieptanatul singură nu mi-a ieșit, motiv pentru care în weekend m-au dus la frizer.?
Ce sa imi amintesc? Eram nerabdatoare sa incep(stiam deja sa scriu si sa citesc de la fratele mai mare)dar doamna directoare tinea un discurs de o ora!Ma coplesise si pe mine numarul mare de elevi si imi era frica sa nu ma pierd de doamna invatatoare si de colegi 🙂
Curios! Eu nu-mi amintesc prima zi de scoala.
Eu imi amintesc mereu cu drag de prima zi de scoala,eram asa de incantat ca merg in sfarsit la scoala,nu prea imi placea uniforma si ghizdanul,dar la scoala imi placea sa merg ,in prima zi de scoala imi adunc aminte ca venise cineva de la ziar sa ne faca poze,eram prima generatie de elevi de clasa intai in acea scoala ,deci trebuia dat la ziar,am si acum poss de ziar acasa cu noi ,imbracati frumos cu flori in mana .Cand vad acum toti copii mergand la scoala as vrea sa dau timpul inapoi sa fiu din nou la scoala
Habar n-am cum a fost prima mea zi de scoala, parca s-a sters totul cu buretele. Mi-ar fi placut sa am si eu amintiri fie ele bune sau nu, macar o poza edificatoare…dar nu, nu sunt asa norocoasa.
Eu am mers mereu cu placere la scoala dar baiatul meu in primara in primele doua clase a fost de cosmar. Cel putin o data pe saptamana eram la medicul de familie si o data pe luna la spital pentru ca spunea mereu ca-l doare burta. Analize, ecografe ca pana la urma totul era de la stres a si facut primara la o scoala … Acum multumesc lui Dumnezeu e in clasa a VI la un liceu foarte bun unde chiar ca merge cu drag cu toate ca sunt zile cand nu mai reuseste sa iasa afara cu prietenii.
La mine a fost amuzant. Trebuia sa merg la grupa pregatitoare de la gradinita, adica ultimul an acolo, insa m-am pus pe plans ca eu vreau la scoala, ca eu sunt mare si nu mai am ce sa caut la gradinita cu „aia mici”. M-au inscris in continuare la gradinita, stiind ca o sa vreau acolo dupa prima zi de scoala. Evident, m-au inscris si la scoala, ca sa-mi iasa din cap ideea. Insa mi-a placut extrem de mult la scoala. Am iubit scoala si n-am vrut sa mai aud de gradinita vreodata. Asa am ajuns eu pe bancile scolii la 5 ani si vreo 8 luni :)). Cred ca mi-a placut scoala pana prin clasa a 9-a. De acolo s-au mai schimbat un pic lucrurile. Dar nu foarte mult :D. Adica intotdeauna am avut un sentiment aparte pentru scoala si pentru invatat. Majoritatea chestiilor le prindeam din clasa.
Eu nu-mi amintesc nimic din prima zi de scoala, dar stiu ca eram foarte nerabdatoare sa imbrac uniforma. 😀 Mi-e dor de zilele acelea….desi n-as fi crezut vreodata c-o sa spun „mi-e dor de scoala”. 🙂
Ce scumpa!!! Sa stii ca si eu eram tunsa castron :)) La fel ca si Ami, nu imi mai amintesc nimic din prima zi de scoala…cu o singura exceptie: m-a imbracat tata in ziua aia si mi-a dat chilotii peste strampi :))
Prima zi de scoala, pacat ca nu-ti pot pune o poza, aveam doua codite impletite, foarte subtiri, cu funde si cu bentita, cu mana in gips fiindca mi-o luxasem, cu niste picioare strambe de grase ce erau( asa le am si acum).
Era destul de departe scoala, mergeam mult, iarna aveam un palton de urson si o caciula imblanita cu mot 😀 . Cand ma uit la elevi de astazi…. cat de „modernizati”sunt, sincer, nu ma incearca nicio emotie.
tii, poza asa am si eu! cu aceeasi tunsura (la moda, hahaha, ii spuneam tunsura castronel), cufalcute si plinuta (adorata de matuse si babe, educatoarele imi ziceau Placintica si ghici de ce? 😀 ), si aveam 6 ani si 6 luni. Doar ca eu abia asteptam scoala 😀
Ce fraiera 😀
Vrem pozaaaa. Si pe tine te ciupeau de obraji?
daaaaaa!
o sa ma caut de poze 😀
Wow! Cat de multe lucruri iti aduci aminte! Eu stiu ca eram foarte nerabdatoare sa ajung la scoala si sa vad eu despre ce e vorba acolo. Stiu ca mi-a placut mult invatatoarea, lucru care s-a confirmat pe parcursul celor 4 ani. M-am asezat in ultima banca, impreuna cu Mihai si la finalul zilei, ne-am luat in brate si ne-am spus ca pe noi sa nu ne desparta niciodata. In cateva saptamani eram mutata cu altcineva, mult mai in fata. Nu vedeam aproape nimic la tabla din ultima banca (contrar realitatii prezente, am fost un copil mic de inaltime) si vorbeam in continuu. Primii doi ani de scoala mi i-am petrecut aproape numai in picioare, fiind ridicata pentru a mai pune o pauza la duracellul vorbaret :))))
Ops, l-ai luat pe Mihai si l-ai tarat in ultima banca? Aveai planuri serioase cu el, nu? Inca zambesc dupa faza cu duracellul vorbaret 😀
Asa ne-am nimerit :))) Mai criminal a fost unul din urmatorii colegi de banca, Valeriu. Il tin minte pentru ca atunci cand am revenit la scoala post hepatita, m-a strans in brate de nu mai aveam aer si invatatoarea si maica-mea se chinuiau sa il desfaca de pe mine. O alta faza pe care o retin in legatura cu acest Valeriu e ca invatatoarea ii spunea tot timpul sa imi faca si mie loc in banca. Saracul copil era si mai corpolent din fire si avea obiceiul de a face pe cotropitorul cu partea mea de banca. Partea lui era aproape libera si pe partea mea stateam 2. Asa ajungeam eu sa fiu cu jumatate de fund pe scaun si jumatate pe culoar =)))))
Oricum eu si BFF ne plangeam in continuu ca vrem sa stam impreuna in banca. Invatatoarea ne lasa maxim 1-2 saptamani impreuna si dupa aceea ne muta cu copiii mai slabi la invatatura. Din a V-a pana in a XII-a am recuperate 😀
Teo, am un feeling ca nu va lasa sa stati impreuna din pricina duracellului vorbaret :))
Amintiri asa detaliate nu am, chiar nu mai tin minte daca m-am trezit greu sau nu, daca de-abia asteptam ori nu, daca mazgalisem cateva caiete inainte pentru a ma obisnui cu noua mea „activitate”. Dar stiu ca aveam emotii, ca eram foarte rusinoasa, unde ma puneai, acolo stateam si ca am facut careul…:)
La tine nu au trecut prea multi ani de cand ai inceput sa mergi la scoala . Eu daca ti-as povesti ca trebuia sa merg cu fileu in cap si sa nu fie niciun fir de par afata din fileu poate zici ca nu-i adevarat. Aveam uniforma cu guleras alb si trebuia schimbat gulerasul in fiecare zi ,trebuia sa fie scobit si impecabil calcat. Purtam matricola pe maneca uniformei , sosete neaparat albe etc. Scoala era scoala si chiar in anii de liceu nu aveam voie cu unghiile vopsite ,de par nici nu vorbesc sau de buze ,rimel si alte chestii. Erau alte vremuri ,nu stiu daca era atunci mai bine sau este acum . Nu comentez nimic. Oricum am invatat ,nu eram tocilara dar nici nu trandaveam .
Ehe, eu nu am deloc amintiri placute din prima zi de scoala. Tu ai avut o experienta chiar placuta. 😀
Chiar nu imi amintesc prima zi de scoala cum a decurs!
Stiu doar ca am cunoscut-o pe directoare si ne-a intrebat in ce clasa suntem.
Imi aduc aminte ca toti au spus „clasa intaia” si eu am fost singura „desteapta” 😀 care a zis „clasa intai” si dansa m-a felicitat ca am zis bine.
In rest…..nu mai stiu nimic 😛
si eu am amintiri foarte placute din prima zi de scoala , atat din generala cat si gimnaziala si liceu….imi voi aduce aminte cu drag
Eu nu am multe amintiri din clasa 1. Imi aduc aminte de prima zi pwntru xa eram suparata, micuta, cu un ghiozdan greu si doua funde mari pe cap 😀
Nici nu-mi mai aduc aminte 😀 … Parca a trecut o vesnicie de atunci :)))
Doamne ce memorie ai! Ai reținut atat de multe detalii de nu-mi vine cred. Chiar ma gândeam daca nu cumva ai tu imaginația bogata si ai povestit frumos.
Nu-mi aduc aminte decât ca eram in curtea școlii cu bunica si cu mama Sica erau mulți copii. Asta este tot ce-mi amintesc
Eu aveam sase ani si patru zile cand am mers la scoala. Imi aduc aminte numai faptul ca ma tineam strans de mana unei vecine care, intamplator sau nu, mi-a fost colega de clasa opt ani. Desi eram de aceeeasi varsta, ea era mai indrazneata, mai „iesita in lume” si imi ghidafiecare pas. 🙂
Erai tare draguta! Aveai o mutrita inocenta si buna. :*
Adica acuma nu mai sunt draguta si inocenta? Rautate!
Imi amintesc cu deag de inceputurile de scoala, pentru ca ma revedeam cu prietenii si pentru ca mama ma aranja cu o ditamai funda in varful capului, peste freza stil castron. Acum retraiesc aceleasi emotii alaturi de copiii mei.
o bentita cum ai avut tu am avut si eu si am urat-o ,imi aduc aminte de uniforma si de servieta cu care mergeam la scoala pentru ca atunci nu aveam ghiozdan ,tunsoare scurta cu Breton ,urattt dar aveau si astea farmecul lor daca stau bine sa ma gandesc acum
fiecare are amintiri frumoase legate de prima zi de scoala.
Prima zi de scoala imi trezeste mereu amintiri frumoase, eram cu mama si cu fratii mei cu un buchet de flori in mana si un ghiozdanel albastru…
La scoala in prima zi a fost tare frumos,doamna invatatoare era blanda si buna si aveam un buchet flori pe care i l-am dat doamnei invatatoare!Imi amintesc ca imi parea rau ca prietena mea din gradinita era la alta scoala.Am fost tare fericita in ziua aia!