Simțea cum razele soarelui îi mângâie burta cu a lor căldură. Să fi deschis cineva stupul? Oare trebuia să se trezească? Trântorel n-avea nici un chef să depună uriașul efort de a-și dezlipi pleoapele și a privi ce se petrece în jur. Strânse puternic pleoapele, căutând să adoarmă la loc. N-avea cum să fie deja ora prânzului.
Un chiot de copil, urmat de un duș forțat cu apă rece și al naibii de udă, îl trezesc de-a binelea. Buimac, dă roată cu ochii să vadă de unde venise inundație în stup. Care stup? În fața ochilor i se înfățișează o plajă cum mai văzuse doar prin cele câteva foi de reviste pe care Apicultorel le lăsase prin stup. Nu știuse niciodată să citească dar îi plăceau la nebunie pozele. Petrecea ore întregi studiind acele fotografii, imaginându-și cum ar fi să ajungă într-un asemenea paradis, să îți bronzeze aripile la soare, spre disperarea lucrătoarelor al căror drum îl încurca.
Acum, Trântorel ajunsese acolo. Nu știa cum dar nici nu dorea să afle. Valurile fugeau timid apoi se întorceau ca să îi răcorească picioarele. Albinuțele cele mici se bălăceau de zor în apa curată ca… nu știa ce. Nu avea termen de comparație. Ce frumos dădeau din piciorușe, încercând să facă pluta, cum se chinuia Albinuța Nuța să îi învețe! De fapt, stai! Albinuța Nuța e, nu? N-avea cum s-o confunde, ea era responsabilă de copiii din stup. Nu și-ar fi imaginat niciodată că arată așa de bine în costum de baie. De fapt, toate arătau bine. Mai ales Albinuța aia în costum de baie alb, cu pălărie verde. Oare era din stupul lor? Nu-și amintea să o mai fi văzut-o vreodată.
Ar fi vrut să se bage în seamă cu ea, să-i ceară numărul stupului sau măcar o întâlnire, la amiază, pe o floare de crin. Doar lenea l-a oprit să îți pună planul în aplicare. De fapt, nu voia să se pripească în alegere. Plaja era plină de albinuțe, care mai de care cu abdomen mai plat și brațe mai bine lucrate. Era păcat să nu se bucure cum trebuie de splendoarea peisajului. Ba chiar era dispus să facă un efort, să se deplaseze câțiva pași, pentru a vedea dacă nu cumva vreuna dintre ele avea nevoie de o mână de trântor care să o dea cu loțiune de plajă.
Dincolo de gândurile lui, pe plaja privată a albinelor era veselie mare. Pentru prima dată în viață făceau treaba asta, să-și ia vacanță după culesul teilor. Adică de ce doar oamenii au dreptul să facă grevă, când nu le este respectată munca, și să își ia vacanță când se simt epuizați? Ele de ce nu ar avea dreptul la relaxare? Cui îi pasă de polenul de pe câmpurile de rapiță sau de pe cele de floarea-soarelui?
Un grup de lucrătoare juca volei pe plajă. Chiar distractivă treaba! Mult mai distractiv decât să alegi kilometri întregi ca să strângi materie primă pentru miere. Nici soarele nu dogorea aici, pe plajă, la fel de tare ca pe câmpurile de acasă. Briza de sufla des printre aripi și antene, răcorindu-le corpul. La câțiva metri distanță, alte lucrătoare își potriveau cu grijă ochelarii pe nas, în vreme ce se întorceau ca să se bronzeze și spate. Cele mai tinere și mai îndrăznețe renunțaseră chiar și la sutien. Doar nu aveau să se întoarcă în stup bronzate incomplet? Un alt grup de albine se strânseseră sub o umbrelă de păpădie uriașă. O albină citea o carte despre polenizare. Alta răsfoia o revistă de modă pentru albine.
Plaja era un zumzet total. Copiii își continuau jocul în apă și pe nisip, albinele se bucurau de soare și de limonada rece, servită de chelnerii-greieri, iar trântorii, inclusiv Trântorel, erau mai fericiți ca niciodată, văzând că nu mai sunt singurii care se bucură că lenevesc. Albinele internaute nu mai conteneau cu pusul pozelor pe facebook. Ca să vadă și vecinii din stupul de alături ce bine e la mare! Făcuseră cel mai mare selfie de grup și acum veniseră să îi facă poză și lui Trântorel. Cu greu dar îl convinseră să spună ceară ca să scoată de la el un zâmbet pentru poza de album.
Dar parcă lipsea ceva. La asta se gândea Trântorel în timp ce admira corpul de zeiță al Nuței Albinuței. Ah, da. Avea o zeiță dar… unde era regina stupului? Chiar în momentul în care gândea la asta, cineva îl răsturnă cu tot cu scaun. Primul gând fuse că o albinuță alergând după minge se împiedicase de el. Apoi simți un zgâlțâit puternic și o aripă grea lovindu-l peste față.
Deschise ochii și o zări pe regină. Se uită buimac în jur, nu tu plajă, nu tu lucrătoare în costum de baie… unde erau toate? În jurul lui, câțiva trântori se uită uimiți. Două lucrătoare îi fac aer cu o frunză de păpădie. Cuvintele Reginei veniră să clarifice totul. Îl găsiseră căzut în fața stupului (cel mai probabil din cauza vreunei insolații), avusese febră mare și aiurase multă vreme. Vorbea de plajă, de albine în costum de baie…
Tipic pentru un trântor. Doar eu și el ne puteam imagina albinele în vacanță, la plajă. Sper că n-a crezut cineva că albinele chiar au lăsat stupul de izbeliște ca să se ducă la mare, să se bronzeze și să joace volei. Mai ales vara! S-or duce și ele în vacanță, nu zic că nu, dar poate iarna, la ski, pe undeva prin Alpi. Vara albinele nu au timp de stat și noi nu le suntem suficient de recunoscători că trudesc din greu, chiar și la 40 de grade Celsius la umbră, pentru ca noi să ne bucurăm tot timpul anului de beneficiile produselor apicole. Ceea ce ar fi vacanță de vis pentru ele, ar fi un coșmar, un scenariu de film horror pentru noi: adio miere, adio ceară, adio polen, păstură, lăptișor de matcă și chiar cosmetice apicole. 
Ce viata de trantor :))
Ce povestioara dragalasa. Dar e bine ca e doar o poveste pentru ca, vorba ta, fara toate acele produse apicole, am fi privati de o multitudine de beneficii si nu ne-ar placea deloc.:)
macar in vis sa aiba si trantorul vacanta, nu?
Un articol minunat amuzant de vacanta.VACANTA MEA PREFERATA AR FII IN DANEMARCA PLOUA MULT SI 20 DE GRADE VISEZ SA SCAP DE SOARE ADOR PLOAIA
cred ca acolo as merge si eu cu tine pentru ca si eu prefer ploaia in locul caniculei
Parca si in viata reala se poate întâlni aceasta poveste …nu?
Superba povestioara,mi-a placut mult,fara de ele si bunatatile lor n-ar mai fi prea mare lucru,nu polenizare,nu miere,nu sanatate.
ar fi tragedie 🙂
De ce nu scrii mai des asa? Mi-a placut mult de tot povestea! Felicitari din inima!
As vrea eu sa am talentul tau! Nu ma simt des inspirata si nu e tocmai stilul meu. Eu mai subtire cu descriere frumoase, mai mult cu revolta.
Frumoasa povestioara ,multumim frumos ne-ai mai inveselit nitel!Sa mai scrii asa.
Multumesc de incurajare. Promit sa ma straduiesc mai des.
Frumoasa povestea,bune si sanatoase produsele apicole,iar cele cosmetice produse deComplex Apicol Veceslav Harnaj chiar sant bune calitativ
orice produs apicol este magie si poezie
Ce am mai ras.. superba poveste !
Pana si albinele sunt in vacanta :))) ofof
Visezi cumva la mare si plaja? Pune mana la treaba, nu mai visa!
Cristina cred ca ar trebui sa aduni unele articole si sa inlocuiesti partea publicitara si sa incerci sa le publici intr0o carte. Ai talent cu carul la scris. Ai un umor fin care pe mine ma deconecteza si imi face ziua mai frumoasa.
Multumesc dar nu cred ca ar citi nimeni o carte scrisa de mine :)).
Frumoasa povestea Cristina 🙂 .
Desprinsa din realitate 😉
Totusi, eu fug de albine 😛 chiar daca sunt harnicute 😉
Nici mie nu imi place sa ma intepe albinele. Cand eram mica m-a piscat una de pleaopa de am urlat o zi intreaga 😀
Ce albinute emancipate 😀 Oricum ador orice produs apicol fie ca este pentru uz intern sau extern
roaga-te sa nu intre albinele in vacanta ca ai incurcat-o!
Frumos articol,bravo.Imi aduc aminte pe cand aveam si noi cate 10 sau 20 de stupi,cum le ingrijea tata,cum scotea mierea(si acum am centrifuga de scos miere),era calda si pufoasa,ne dadea fagure si rontaiam la el de mama focului.
Imi facusi o poftaaa… si bunicul avea stupi cand era in putere si aia era cea mai buna miere.
Wowww. Minunata povestea. Te poti face o scriitoare veritabila
sa nu exagerăm! Prefer stilul publicistic, nu prea le am cu cel literar.
superb, nota 10 🙂
S-au civilizat albinele! Sper ca mierea să rămână la reţeta tradiţională….
Uite aşa m-ai pot şi eu zâmbi….
Mierea este ca intotdeauna, naturala! Nu de ele depinde calitatea, ci de apicultor 😛
O poveste incredibil de frumoasa!Mai Cristina, ar trebui sa te apuci sa scrii carti pentru copii si nu numai!Vorbesc serios,chiar ai talent.O persoana atat de delicata ca tine nu are cum sa nu aiba succes!
Asa visez si eu, ca trantorel, sa ma duc la mare, si ma trezesc tot la munca.
🙂 macar in vis e faina vacanta?
Vacanta perfecta…pentru toți „trântorii” ! Super povestirea… Bine că nu e reală! Că adio produse apicole…
Nostima povestioara asta si te laud pentru ce idee ai avut.Dar bine ca nu este aievea…
Asa cum am mai spus, eu am ajuns sa-ti citesc articolele din greseala. Ai talent cu carul, ar merita sa scrii niste carti dragute.Asta iti doresc.
Cand am sa merg la albinutele mele am sa le spun povestioara ta, sa se mai destinda si ele!
Doar atat mai vreau sa spun :
Albinutele erau dupa cules la tei si nu le pasa de polenul de rapita si floarea soarelui. * Rapita este inaintea culesului la tei.
Te pup cu drag si mult succes in continuare !
Multumesc, Sidy. Albinutele mele au probleme cu memoria 😀