De când mă rog de mamaie să vină să stea la noi!? Mereu m-a refuzat. Așa sunt bătrânii; cât de prost le-ar fi patul sau cât de sărăcăcioasă ograda, cu greu se dau duși de la casa lor. Într-un final, a cedat și a fost de acord să se mute la noi.
Mamaia mea e o femeie simplă, născută și crescută la țară, o bunică iubitoare dar foarte puțin știutoare de carte și cunoscătoare de chestii moderne. Telecomanda televizorului o folosea doar pentru a schimba programele sau a modifica nivelul sonorului. Dacă, din vreo greșeală, degetele-i tremurânde nimereau vreun alt buton, în afară de cele cinci, pe care le știa cu sfințenie, suna speriată nevoie mare că a stricat cutia.
Bunica știe multe despre tot felul de tratamente naturiste și obiceiuri dar foarte puține despre ce presupune traiul la oraș. În cele două săptămâni, de când suntem colocatare, a învățat destule lucruri. Bine, pe unele le-a învățat stricându-le dar n-am ce să-i reproșez. Ar fi culmea să mă supăr că a stricat niște baterii ieftine de baie sau că a tras de furtunul de la duș (obișnuită cu furtunul ei de udat grădina) până a ieșit din pară! La câte trăznăi am făcut eu, când eram mică, și ea mereu mi-a luat apărarea ca să nu mă caftească bunicul… Ca să vă dau doar câteva exemple: am aruncat biciul și un clește în fântână, i-am tăiat cu secerea toate răsadurile de roșii, am lăsat-o să mă caute câteva ore, disperată, în timp ce eu râdeam cocoțată pe șira de paie, și i-am desenat cu pixul pe lada de zestre. Nimic n-a zis, absolut niciodată. Mă lua în brațe și mă săruta de parcă fusesem cel mai cuminte copil.
Și să mă supăr eu, acum, că a stricat doua obiecte sanitare care nici nu costă mult? Păi, ce vină are ea că furtunul de la duș n-a fost bine prins în pară și a cedat așa ușor ”rugăminților” ei de a se lungi?. La fel și bateria de la chiuvetă. Obișnuită cu vechea baterie cu robineți (pe care învățase să o folosească acum vreo doi ani, când a mai locuit o perioadă la noi), a apucat de clapetă și a vrut să o rotească. Acum, sincer, o fi bunica femeie forțoasă (sau, mai bine zis, o fi fost), dar sigur n-avea cum să rupă o baterie intactă și bine construită. Și chiar de s-ar fi urcat cu picioarele pe ea, tot n-aș fi îndrăznit să zic ceva.
N-am cum să nu-mi aduc aminte când se ruga de mine să nu mai pun mâna pe ciocan. De ce se ruga mai tare de mine, de aia eram mai dornică să ajung la el. Și am ajuns, cât s-a dus ea până la poartă să răspundă poștașului. I-am bătut 3 cuie în masa rotundă de lemn și m-a găsit plângând lângă ea. Credea că m-am lovit. Ba chiar a bătut ciocanul ca să se învețe minte. Eu plângeam pentru că nu mai aveam cuie. Ca să înțelegeți ce drac de copil am fost și ce bunică am!
Mare pagubă de două baterii, oricum nu mai fuseseră schimbate de mai bine de un an! Am intrat pe un site unde văzusem obiecte sanitare ieftine, am comandat o baterie de lavoar și un set complet pentru cadă și am rezolvat problema. Pe bunica a costat-o mai mult să plătească om să scoată cleștele meu din fântână, ca să nu mai zic de cât de tare o fi durut-o inima când și-a văzut răsadurile culcate la pământ. Le avusese semănate în casă, la fereastră, într-o oală veche, apoi le plantase fir cu fir într-o lădița și avea grijă de ele ca de copiii ei, le învelea seara și le căra apă de la fântâna din spatele casei.
M-a durut inima să o vad atât de supărată că ne-a stricat rostul, cum obișnuiește ea să spună. Ieșise din baie gata-gata să plângă. S-a învinuit o zi întreagă că a stricat două baterii. A zis că nu mai umblă niciodată singură la ele. De parcă erau de neînlocuit. De neînlocuit e doar bunica. Baterii sanitare se găsesc oricând de cumpărat dar o femeie ca bunica nu mai există.
Nu din datorie, ci pentru că așa îmi dictează inima, vreau ca ea să aibă bătrânețea la fel de liniștită și netulburată cum am avut eu zilele de vacanță petrecute la ea. Cum să-i spun ceva de rău femeii care dormea cu mâna pe burtica mea ca să îmi aline durerea? Cum să las să curgă lacrimi din ochii care râdeau de fericire când mă vedeau coborând din mașină, gata de o nouă vacanță plină de năzbâtii? Norocul ei că ea nu avea obiecte sanitare, că i-aș fi stricat eu zeci, nu două!
Bine zis, cine n-are batrani sa-si cumpere. Nicaieri nu gasesti oamenii cu mai mult bun simt ca la tara. Daca-i muti din habitatul lor cu greu se obisnuiesc.
Eu nu am avut o relatie prea buna cu bunicii mei, insa ma bucur pentru fiecare persoana care are. 🙂
M-ai emotionat cu acest articol. Eu am fost crescuta de bunica si de sora tatalui pana la 8 ani, deci stiu cum e sa percep aceste persoane ca pe o a doua familie, una la fel de importanta precum prima (mama si tata).
M-ai facut sa rad la partea in care plangeai ca nu mai aveai cuie sa bati in masa :)))
Ha, ha, Cristina! Cu toate ca detin niste bloguri si stau toata ziua la calculator, in online, cand vine vorba de telecomanda televizorului sunt la fel ca bunicuta ta. :))) Sa iti traiasca sanatoasa!
Din pacate, bunici mei nu mai sunt. Mi-as dori sa pot da timpul inapoi, pentru o clipa, sa le spun cat de dor imi este de ei.
Sa-ti traiasca bunica si sa te bucuri de fiecare clipa traita alaturi de ea 🙂
Cat de norocoasa esti ca inca o ai langa tine! Cat de dor imi este si mie de mamaita mea! Imi aduc aminte ca atunci cand a stat la noi, era la fel; ii era frica sa nu ne deranjeze intr-un fel, sa nu strice ceva. Sa-ti traiasca inca multi, multi ani si sa fie sanatoasa!
Ce frumos ai povestit! Ea este de neinlocuit! Cred ca unul din motivele pentru care nu vroia sa vina este ca sa nu deranjeze.
Foartefrumoasa povestea. De multe ori suspin ca nu mai am bunici. Ma bucur ca am părinții aproape care sa ma sprijine la nevoie!
Va îmbrățișezi cu drag pe amândouă
Si a mea este de neinlocuit, dar din pacate nu vrea sa se mute la noi, practi i-a obligat pe ai mei sa stea cu ea ca singura nu mai poate. Si uite asa ne este si mai greu! Dar saraca are rostul ei si nu vrea sa-si paraseasca ograda. Sa ne bucuram cat ii mai avem! 🙂
Mai facut sa plang Cris ce nu as da sa o mai am pe bunica macar un minut o adoram
Nu fii trista! Asta e firul vietii.
Si eu am fost crescuta de bunica mea si multe nazbatii mai faceam.. sa fie sanatoasa si sa stea mult timp langa voi
Bunicile sunt mult mai permisive, nu-i asa?
Bunicile sunt cele mai blande fiinte.Ai mei sunt la 500km..amavut grija ca bunicii copiilor mei sa fie la 50 m 🙂
Ce frumos ai spus-o! Mie nu imi plac parintii care, doar pentru ca nu se inteleg ei cu soacra sau cu parintii, isi priveaza copiii de bucuria de a avea bunici.
Ce frumos ai scris ,mi sa facut dor de bunica mea care nu mai e ,am avut o copilarie frumoasa alaturi de bunica
Sa se odihneasca in pace!
Asa este draga mea,ai mare dreptate.Cat mi-as dorii sa dau timpul inapoi sa ii am in preajma mea macar cateva zile. Cate nazbatii mai faceam si eu (ptr ca eram baietoasa foc) si ei tot cu drag ne priveau.
Ce frumos! Cu o baterie buna se rezolva toate problemele…bunica e nepretuita! Bravo tie!
Mi-ar placea sa o mai am si eu in viata pe bunica, s-a dus de mult saraca. Nu a apucat „sa -mi strice”nimic dar tare mi-as dori.
Dumnezeu sa-ti odihneasca in pace bunica.
Eu n-o mai am,dar bine mai era cand era ea! Sa-i pretuim cat ii avem langa noi! Sanatate multa bunicii ,doamna Cristina!
Multumesc mult. Sanatate si dumneavoastra.
ESTI O NOROCOASA.SA TI TRAIASCA SI SA FIE SANATOASA.
Multumesc la fel, daca este cazul!
of ,e mult mi/as fi dorit sa/mi strice si mie bunica ceva prin casa,imi este foarte dor de ea,asemenea tie niciodata nu am fost certata de ea ci iubita si rasfatata,mi/as fi dorit sa o rasfat si eu la batranete,a o aduc la oras sa vada si ea si sa simta viata mai usor dupa toate greutatile vietii avute,sa te bucuri de bunica ta si sa fie sanatoasa ,va pup pe amandoua
Cat de scumpa esti si ce frumos ne povestesti de bunica ta….mi-au dat lacrimile, ce n-as da sa o am si eu pe bunica 🙁
Poate peste ani si ani asa va vorbi despre mine si nepotelul meu 🙂
Sa-ti traiasca bunica,se vede ca e o femeie buna! :-*