De ce să devii membru al Academiei Donna?

Recent, am aflat de la o prietenă, care este pacientă fidelă a cabinetului Donna Medical Center, că doctorii specialiști din acest centru au lansat o academie online prin care își propun să informeze femeile despre afecțiunile frecvente cu care se pot confrunta.

Mi-a plăcut mult ideea, mai ales că n-am doctori, în cercul meu de prieteni, la care să apelez pentru informații, iar internetul știm și cu toții că abundă și de informații mai puțin adevărate iar cu sănătatea nu e de joacă.

Acestea au fost avantajele preliminare pentru care am decis să mă înscriu în Academia Donna, care este exclusiv online și gratuită. Am fost însă plăcut impresionată să găsesc informații despre cum pot preveni anumite afecțiuni medicale și cum explică cu lux de amănunte toate aceste informații care, de regulă, sunt foarte greoi de priceput de cei care nu au cunoștințe medicale.

Lecțiile le primesc, o dată la 2 zile, pe adresă de email cu care m-am înregistrat, iar în total cursul este constituit din 11 lecții.

În tot acest timp am aflat totul despre sănătatea feminină: despre durerile de sâni, nodulii mamari, cancerul de col uterin și multe alte afecțiuni specifice femeilor. Am înțeles cât de importantă este auto-examinarea sânilor și cum să mă palpez corect pentru a depista din timp eventualele modificări.

La absolvirea academiei voi primi și o diplomă de participare plus o reducere de 20% pentru orice serviciu medical achiziționat de la Donna Medical Center. Acum, după toate informațiile citite, mă simt mai pregătită și mai motivată să nu-mi mai amân controalele medicale și chiar am de gând să “profit” de această reducere, mai ales că doctorii de la Donna Medical Center mi-au câștigat deja toată încrederea.

Sfătuiesc și alte femei să profite de toate aceste informații prețioase, iar dacă vrei cu adevărat să ai grijă de sănătatea ta pentru a evita eventualele afecțiuni mai grave pe viitor, Academia Donna îți va oferi toate informațiile necesare pentru a te asigura că ești clinic sănătoasă și te poți bucură fără griji de viață. Pentru înscrieri accesează acest link.

Sănătate îți doresc!

Etichete: , ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • ghelbere elena
    • 28/04/2016
    Răspunde

    Fac tot ce pot pentru sanatatea mea. Uneori mi se spune ca sunt prapastioasa. Oare e rau sa avem grija de noi, de sanatatea noastra?

    • barbalata mirela
    • 28/04/2016
    Răspunde

    Super. Ideea este foarte buna. Informatiile sunt utile si binevenite. Mi as dori si in Bacau sa vina cu astfel de idei centre medicale 🙂

    • Lamiita P
    • 28/04/2016
    Răspunde

    Chiar daca mai cautam informatii online ( eu nu mai caut ca precis le am pe toate) dar asta nu ne scuteste de vizita la medic. Eu am o prietena, profesoara de matematica, pasionata de medicina si toata ziua studiaza despre bolile ei. Ne vaitam una la alta cat de bolnave suntem :)) inceaca sa imi explice despre bolile comune pe care le avem… Spre deosebire de ea, eu merg destul de des la medic.

    • dumitrescu elena
    • 28/04/2016
    Răspunde

    este o idee minunata ,lectii online,mai invatam cate ceva si pentru noi,trebuie sa mergem la medic si sa nu ne tratam dupa ureche.Imi place ideea.

    • Daniela Dodoi
    • 28/04/2016
    Răspunde

    Sunt înscrisă de vreo doi ani si am gasit multe informatii utile pt noi femeile.

    • Amy
    • 28/04/2016
    Răspunde

    La indemnul tau m-am inscris si eu in urma cu cateva luni. Chiar afli lucruri interesante, insa recunosc ca nu citesc chiar fiecare e-mail primit, depinde de dispozitia pe care o am in momentul respectiv. 😀

  1. Răspunde

    Ce super, chiar utila aceasta academie :).

  2. Răspunde

    E bine ca avem de unde invata, pentru ca la capitolul sanatate ne cam tratam dupa ureche.

    • Stoica Claudia
    • 30/04/2016
    Răspunde

    Mulțumim frumos , o sa ma înscriu chiar acum

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares