Oricât mi-aș propune să stau departe de acest site, nu reușesc. Mereu descopăr lucruri noi, cu aspect deosebit și preț incredibil de mic, și nu mă pot abține să nu le prezint și altora. Tot din categoria tendințelor în 2016, de data aceasta atenția mi-a fost atrasa de colecția impresionantă de produse off-shoulder, ceea ce unele reviste de modă numesc haine „umeri reci” și eu numesc, foarte simplu, haine cu umerii dezgoliți, căzuți sau decupați. Indiferent că vorbim despre o bluză, un tricou sau o rochie, suntem de acord într-o singură privință, aceea că ele arată minunat. Până și un pulover mai grosuț se transformă în mod incredibil dacă are umerii decupați. Devine o piesă al naibii de sexy.
Să nu ne mai lungim cu vorba și să trecem la prezentarea produselor care mi-au plăcut mie cel mai mult din această categorie de pe SheIn. Iată 3 bluze minunate pe care mi-aș dori să le am în dulap în această primăvară-vară. Varianta din dantelă, mulată, cea din mijloc, este cea mai elegantă și aș combina-o cu un pantalon elegant evazat sau cu o fustă-clopot. Celelalte două mi se par demențiale pentru vară, fiind destul de lejere, realizate din materiale care au la bază destul de mult bumbac, și suficient de decupate pentru a nu suferi de cald. Pot fi asortate cu orice, cu o fusta mini din denim, cu o pereche de pantaloni scurți, etc.
Urmează rochiile de plajă din materiale lejere, cu umerii goi sau decupați. Puteți să-mi spuneți că nu sunt sexy și că nu vor da bine cu pielea bronzată, la o plimbare pe plaja? Eu sunt sigură că veți vedea foarte multe astfel de rochii în vacanța din această vară, pe plajele din lumea întreagă. Semi-transparente, foarte scurte, asortabile cu șlapi sau sandale de plajă și cu genți mari colorate de plajă, eu le recomand cu drag.
Chiar și rochiile de zi și cele office pot aborda această tendință a umerilor goi. Găsiți pe site și bluze de acest fel, foarte elegante și deloc vulgare prin goliciunea umerilor, dar și aceste rochii pe care le-am selectat eu ca fiind preferatele mele. Colorate, simple și foarte ieftine, aceste rochii cu umerii goi arată bine oriunde le-ai purta: la job, la o plimbare în parc, la film, la o întâlnire romantică etc. Nu cred că nu vă plac culorile. Cât despre teama de a purta rochii decupate pe umeri la birou, cred ca rochia albastră e mai mult decât grăitoare în materie de decență.
Ultimele, dar nu cele din urmă, sunt rochiile de ocazie cu umerii căzuți sau dezgoliți. Cum puteau să lipsească tocmai ele din galeria rochiilor sexy și elegante de seară? Una scurtă și foarte mulată, pentru fetele îndrăznețe, pe care aș încadra-o mai degrabă la rochie de club, una foarte fină, până la genunchi, roșie și o rochie lunga, albastră, simplă dar incredibil de elegantă. Oricare dintre ele te poate face să te simți ca o regină și să primești complimente la un eveniment.
Toate produsele din imagini le găsiți pe www.SheIn.com, alături de multe altele de același tip. Acestea sunt doar cele care mi-au plăcut mie. Prețurile pornesc de pe la 11$, deci oricine și le poate permite. În plus, la comenzile de peste 30$, transportul este gratuit. Ca să mai vin cu o veste bună, vă atrag atenția și asupra promoției curente, în cadrul căreia puteți face cumpărături mai ieftine folosind codurile indicate de imaginea de mai jos, conform valorii comenzii dumneavoastră. Promoția este valabilă la cumpărăturile din orice categorie!
CLASSROOM CHIC
Take 40% OFF Over US$55 Code:MAR40
Take 45% OFF Over US$105 Code:MAR45
here: CLASSROOM CHIC
Da, am aflat si eu ca anul asta se poarta umerii la vedere. Imi place mult acest trend fiindca cred ca e sexy si mi se potriveste. Am cateva piese in tendinte.
Nici nu ma indoiam de asta. Tu mereu ai hainute frumoase.
mi se par foarte frumose si putin sey ,misterioase bluzitele cu umerii goi ,iar daca au si culori mai aprinse …super dragutze
Imi place tare mult bluzita acea alba dantelata cu umerii goi. Nu imi vine sa cred cat de frumoasa e….O sa ma uit sa vad cum e cu transportul zilele astea si cred ca mi-o comand. Vine vara, asa ca fiecare ne innoim garderoba cu cate ceva. Nu neaparat multe piese, ci una si buna pe care o poti combina cu mai multe piese vechi. 🙂
imi place cum gandesti! Nici nu avem noi bani sa ne schimbam garderoba in fiecare an.
Foarte frumoase toate , o sa intru si eu site sa le vad , nu am cumpărat niciodată de pe site ,dar ma tenteaza
si mie mi-a fost greu sa fac pasul sa cumpar online.
Bluzita alba din dantela este super. Iar rochitele la fel dar sincer bluzita m-a dat pe spate 🙂
Si mie imi place site-ul. Norocul sau ne-norocul meu ca nu mi se prea potrivesc. Cam tot ce imi place sunt marimi normale, eu sunt mai anormala :)) cu cativa de x
pai nu slabim noi si ne facem toata ziua OOTD-uri?
Superbe toate!Orice femeie ar straluci in asemenea comori!!!
Si eu ador hainele cu umeri goi..inainte cand eram mai slabuta purtam mai des acum la 63 de kg nu prea-mi place cum imi sta))))Sunt geniale toate produsele…rochita albastra si cea rosie mi-a atras atentia…
iar te vezi grasa?
pai ce nu sunt?)))Eu nu cred ca de vine este oglinda)))
Minunate toate,dar nu ma prea decid pe care sa le aleg…Vara tot timpul port rochii e mai comod si mai frumos..Asa ca trebuie sa fim feminine.Te pup.
ma bucur ca iti plac
wowwww chiar o sa-mi fac si eu o comanda saptamana care vine.Sunt produse superbe la preturi super bune
spor la cumparaturi
Superbe toate. Daca nu as avea frica pentru siguranta cumparaturilor pe net as cumpara imediat bluza alba de dantela si cele doua rochii albastre. Incantatoare!
Ce frumoase sunt!!! Mi-as dori si eu o rochie de genul asta, e perfecta pentru plaja, exact asa cum ai spus si tu! Si bluza di dantela arata demential, mai ales daca esti si putintel bronzata..vai, abia astept sa vina varaaa! 😀
hmm, parca si vad o roscata super bronzata, facand senzatie pe plaja intr-o rochie foarte scurta cu umerii goi!
Toate sunt frumoase! Greu sa alegi ceva. Nici mie nu mi se prea potrivesc. Cum zice si Lamiita: „Cam tot ce imi place sunt marimi normale, eu sunt mai anormala!” 🙂
nu-mi mai ziceti ca nu stiti cat ma oftic eu ca nu intru in ele
Imi pare rau ca nu mai sunt tanara…:((
eiii, sunt unele modele mai mult decat purtabile si la a doua tinerete!
Superbe
Cu greu pot sa rezist hainutelor de pe shein…Sunt mereu modele noi, frumoase si la preturi acceptabile!
http://www.whitecharm.wordpress.com
au inceput sa bage si niste rochii scumpe si tare frumoase >D