Urmăresc de multă vreme blogul lui Blogatu.ro. Cel mai mult îmi plac știrile din domeniul IT&C și, de foarte multe ori, mi-au fost utile prezentările de produse de pe site-ul lui. Foarte multe unboxing-uri video, realizate de-a lungul timpului, m-au ajutat și pe mine să îmi fac o idee despre o tabletă sau un telefon pe care mi-l doream. De ceva vreme. Blogatu s-a mai implicat într-un proiect, proiectul TestArea.ro. E vorba despre un site în care vom găsi de acum încolo din ce în ce mai multe review-uri video și text pentru diferite produse din categoria IT și telecomunicații, posibil și altele.
Ideea unui astfel de site este foarte buna doar ca l-aș dori ceva mai uman. Adică? Adică aș vrea explicații mai pe înțelesul înapoiaților ca mine. Da, e important să știi ce rată de răspuns și ce rată de refresh are un produs, dar este și mai important să îmi explici ce înseamnă chestiile respective. Aș vrea teste foarte detaliate, de preferat în varianta video, teste care, dincolo de a-mi prezenta caracteristicile produsului, sa îmi facă puțină lumină în căpșor, explicându-mi pe înțelesul meu la ce teste a fost supus, cum s-a comportat, care sunt plusurile și minusurile produsului. Legându-mă strict de site, aș mai recomanda introducerea secțiunilor „Despre” și ”Contact” și link spre pagina de facebook plus scoaterea unora dintre butoanele de share (sunt cam multe: și deasupra articolului, și dedesubt și pe lateral).
Revenind la ideea de la care a pornit articolul, vă prezint și prima emisiunea Testarea, o emisiune cu și despre gadgeturi. Prima ediție a emisiunii a apărut acum câteva zile și o puteți urmări în filmulețul de mai jos. De asemenea, aici găsiți un rezumat text al emisiunii.
Eu am urmărit-o și nu pot zice că sună rău dar cred că este loc de mai bine. Mi se pare prea puțin timp dedicat unui produs și prezentarea prea pe fugă, ca într-o reclamă. Nu că m-aș pricepe eu foarte bine dar, dacă aș face eu o astfel de emisiune, as dedica mai mult timp fiecărui produs în parte, as filma produsul cu zoom din toate unghiurile (în definitiv, el este vedeta) și aș concentra în emisiune și unboxing-ul (în care utilizatorii să vadă cum vine ambalat și ce conține pachetul) și imagini din timpul folosirii propriu-zise a produsului. Adică, aș sta să explic cum instalez, cum conectez mouse-ul cu PC-ul sau laptop-ul, care sunt funcțiile sale, cu exemplificare practică, cum se instalează tastatura și cu ce diferă ea de o tastatură obișnuită, etc (aici sigur Blogatu se pricepe mai bine că face asta de atâția ani). Sigur a înțeles el ce am vrut eu să spun.
Eu m-am abonat la canalul de Youtube TestArea pentru că am încredere că, de la ediție la ediție, această emisiune va fi mai bună, mai completă și mai utilă. Aștept să îmi arate ce nu îmi arată alții, cât mai pe înțelesul meu și cât mai detaliat. Mai bine un produs la două săptămâni, despre care aflu tot, decât 4 produse pe săptămână, prezentate mult prea succint. Ah, și ca să nu uit, decorul emisiunii l-aș schimba și pe acela. Aș pune un poster mare în fundal, ceva cu gadgeturi, și aș folosi o masă mai înaltă, gen info-desk, la care aș sta în picioare și aș poziționa camera să filmeze strict produsele, mâinile mele și grimasele la contactul cu produsele, fără picioare în decor.
Sunt bună de dat sfaturi, nu? 😀 Poate nu mi le mai cere nimeni de azi încolo! 😀
Multumim pt sfaturi.Daca tot l ai recomandat atat de calduros,o sa l caut in caz de nevoie
Iar am intrat in zona crepusculara…incetu cu incetu cunosc tainele tehnologiei si mai am de invatat.
păi eu de ce zic să explice pe înțelesul nostru?
Foarte interesant , mulțumim
Am auzit de blogatu ( dacă o fi aceeași persoană), dar nu l-am urmărit 🙂 L-am trecut pe listă 🙂
poate vreodată vei avea nevoie să afli câte ceva despre vreun telefon sau vreo tabletă.
Da bine le-ai mai zis mai Cristina ,ai perfecta dreptate ,am si ras de nenea care intr-adevar are cam multe de schimbat pe acolo ,si vorba ta ,face prezentare pe repede inainte si de abia se intelege ce spune spune acolo :)))
:))) buna buna di tat :*
Si pe mine ma deranjeaza cand se vorbeste in termeni tehnici si de multe ori cer sa se vorbeasca „romaneste”, intelegi ce vreau sa spun.
Sincer, nu am auzit de el. Mersi pentru informatie 🙂
Prima data cand aud de aceasta emisiune. Dar mai bine mai tarziu decat niciodata! 🙂
de cele mai multe ori nu intelege termenii tehnici ,hai sa vorbim pe intelesul tuturor ,nu toti suntem la curent cu tehnologia si termeni
Conteaza mult si ce cuvinte folosesc cei care ne dau explicatii legate de o anumita tema..daca nu e pe intelesul nostru degeaba))ne uitam ca mata-n calendar)))
Subscriu! Să se prezinte pe înţelesul tuturor. O să urmăresc canalul de youtube Testarea şi o să revin cu un coment mai concret.
Dar de multe ori găseşti prezentări video de produse….fără nici un înţeles. De parcă toţi suntem specialişti IT.
Zău așa! Când îi aud pe câte unii că zic despre un telefon că are cameră cu focalizare nu știu de care și cu deschidere de nu știu ce, îmi vine să îi bat. Explică, bre, ce înseamnă asta și cum mă ajuta practic.
Ce nu imi place sa mi se vorbeasca in alta limba decat pe a mea :))