Nu mă pot lauda că l-am descoperit eu. Verișoara mea, cea foarte slabă și mereu chitită să mănânce doar o frunză de salată, a avut mereu problema asta cu celulita. Eu o înțeleg pentru că trebuie să fie foarte frustrant să ai colege care mănâncă până și ciocolată, sunt cu 10 kilograme mai grase(cam la aceeași înălțime) și nu au pic de celulită. Și ea, care își refuză până și o mini-amandină și este atât de slabă, nu-și poate arăta picioarele în rochițe, fustițe sau pantaloni scurți, din pricina celulitei. În ultimii doi ani a încercat la ceaiuri și geluri minune pentru masaj anticelulitic, de mă doare pe mine portofelul. Nimic n-a dat rezultatele la care se aștepta. Tocmai ea, care urăște portocalele, are parte de coajă de portocală pe coapse.
Acum câteva luni(prin toamna lui 2015), s-a întâlnit cu o fostă colegă de facultate, o tipă pe care o știa mult mai pufoasă și deloc străina de problema celulitei. Când a dat cu ochii de o nouă Oana, o tipă cocoțată pe tocuri cui de 12 cm, etalându-și niște picioare perfecte, purtând o pereche de blugi skinny albi, nu s-a putut abține să nu o întrebe ce dietă a ținut de arată așa de bine. Dieta tipei se numea GoSkin. Înainte să o căutați pe net, să vedeți ce presupune această dietă, vă spun eu că de fapt GoSkin este numele unui Institut de Estetică Medicală și că tipa urmase acolo un tratament complet de slăbire asistată și așa își dobândise silueta care o lăsase pe Mimișor cu gura căscată.
Nu vă imaginați că Mimi a mea a dat fuga la institutul ala. Ei nu prea îi plac saloanele de fel. O ține una și bună că e scump să mergi la salon, că pierzi timp și că nu știi dacă tratamentele dau rezultate sau nu. Ce să încerc să îi explic eu că ăsta nu e salon, ci e un institut și că tratamentele de acolo nu se fac cu aceleași aparate dinaintea erei noastre, ci cu unele de ultimă generație, înglobând cele mai noi tehnologii? Nimic. Mimi nu crede în minuni. E convinsă că totul se obține numai prin muncă și determinare. Determinarea și-a dovedit-o când a ales să se țină de dieta ei cu morcovi și salată. Nu vrea să priceapă că e departe de a fi grasă și că singurul lucru de care avea nevoie ar fi un tratament anticelulitic bun. Până și maică-sa i-a spus că e posibil ca celulita ei să aibă cauze genetice(moștenind-o pe bunica). De parca ea are timp sa ne asculte pe noi! Și-a făcut și abonament la sală. Teorema de bun simț în alimentație zice asa: dieta cu salată + antrenament la sală = leșin sigur. Fix asta s-a întâmplat și soțul ei a aflat. I-a interzis total să mai meargă la sală, dacă nu-și revizuiește stilul de alimentație, și i-a explicat clar că aia nu e metodă de eliminare celulită, ci e sinucidere curată.
În februarie, cu vreo săptămână înaintea zilei sale de naștere, mă sună soțul ei. Nu prea știa ce cadou să îi facă și se gândise că poate mi s-a spovedit de vreo dorință ascunsă. Atunci mi-a venit ideea. I-am cerut vreo oră să mă informez în legătură cu ceva și am promis că revin cu eu un telefon.
Îmi adusesem aminte de dieta tipei ăleia, cu GoSkin și am zis să arunc un ochi pe site-ul Institutului să văd ce tehnologie folosesc, dacă e vorba despre vacuum anticelulitic sau altă metodă inedită de eliminare a celulitei. Anul ăsta, Mimi are nevoie de picioare frumoase mai mult ca oricând: în iunie pleacă în vacanță în Thailanda și sigur nu vrea să aducă de acolo poze cu celulită. Și chiar am găsit o chestie interesantă pe site-ul celor de la GoSkin. De Starvac ați auzit? Dacă nu, nu-i nici o tragedie că nici eu nu știam ce e. Este un tratament inovativ, un masaj anticelulitic eficient, care combina vacuum-ul cu palparea și masarea. Pai, în loc să te duci să stai o oră la masaj și o oră la un tratament cu vacuum, nu mai bine le faci pe amândouă odată? Mi-am zis că asta e cadoul ideal pe care i-l poate face lui Mimi. M-am interesat chiar și despre contraindicațiile starvac. În caz că vă interesează, vă spun eu; dacă nu sunteți însărcinate, nu aveți arsuri sau eczeme, nu aveți implanturi metalice sau dispozitive electronice interne, nu alăptați, nu urmați tratamente cu radioterapie și nu aveți probleme grave renale, cardiovasculare, cu ficatul sau cu varicele, puteți să beneficiați de acest tratament oricând.
Mă temeam să recomand tratamentul asta drept cadou, nu cumva să mă certe Mimi că i-am băgat soțul la cheltuială. Apoi am văzut oferta de reduceri și super avantaje pentru posesorii de Giftcard. N-am mai stat pe gânduri și l-am sunat pe soțul răsfățatei care, din 12 februarie, a început tratamentul anticelulitic Starvac. Când a auzit de oferta specială, prin care va beneficia de tratamente în valoare de 1500 de lei pentru un voucher cadou de 500 de lei, aproape că nici nu m-a crezut dar n-a avut încotro și a trebuit să meargă pentru ca tratamentul era deja plătit.
După primele trei ședințe de tratament, deja aspectul de coajă de portocală, de pe coapse și fese, este mult diminuat. Se poate aplica și pe burtă dar la Mimi nu era cazul. Cine credeți că îmi mulțumește periodic pentru că am ajutat-o să descopere Starvac – tratamentul anticelulitic cu rezultate garantate? Și eu aș mulțumi cuiva datorită căruia am pielea mai fină, mai elastică, și îmi simt picioarele mai ușoare. Ca să nu mai zic de costumul ăla de baie, pe care îl păstra de 3 ani pentru că nu îi plăcea cum îi vine. Anul ăsta sigur va face senzație cu el.
Oh my God, ce bine arata tipa din imagine! Eu nici daca as manca o singura data pe zi n-as arata la fel ca ea. 😀 Ce sa zic, daca ai bani, eu cred ca merita sa-i dai pe astfel de tratamente, macar sa nu regreti mai tarziu faptul ca nu ai incercat.
Wow ,interesant articol cam piperat dar merita
La celulita mea am de lucru.De ani buni nu mai merg la mare si am încercat diferite metode dar cred ca e genetic….e asta e.
Pai nu merge si cu masaj intens acasa? 😀
Bun articol pentru femeile interesante. Oare exista vreo femeie care sa nu aiba celulita? Toate incercam fel de fel de metode de a scapa de ea dar nu intotdeauna dau rezultate. Merita incercat.
un articol pentru cine are nevoie si de retinut pentru cine nu are nevoie ,pret destul de piperat,dar daca chiar vrei sa scapi de celulita ar merita
Parerea mea ca o data instalata si daca mai are si ceva vechime, greu mai scapi de celulita dar sincer, asta e ultimul lucru care ma deranjeaza. Nu mai sunt nici la varsta la care sa ma rup in figuri, sau la care cineva se asteapta sa nu am asa ceva.
Fara cuvinte!Rezultatul este uluitor!Cine nu ar vrea sa arate asa!Dar na..banii sunt vechea problema..tre sa ne tina si buzunarul sa avem parte de asemenea rasfat!!Felicitari !
Probabil ca merita. Eu una nu cred si sincer nici nu as da acesti bani. Fara alimentatia corecta, sport si minte deschisa nici un tratament nu da roade. Parerea mea. 🙂
Dacă ai bani, se merită să investești în asta, dar eu am auzit persoane care au scăpat de celulitaă prin metode mai ieftine. Cel puțin dacă e abordată din timp și nu apucă să treacă în stadii mai avansate, celulita se tratează ușor. De exemplu, citisem mai de mult pe un blog de un fel de suc din mărar dacă nu mă înșel, combinat cu încă ceva parcă, și doamna respectivă spunea că a testat și funcționează. 🙂
nu e rau sa incerci si chestii naturiste dar, pentru cei care au bani, astfel de tratamente sunt mana cereasca
un articol pentru cine are nevoie eu nu am nevoie mai bine citesc o carte Eu una nu cred si sincer nici nu as da acesti bani sa dau tot salariu sotului pe masaje si sa ma uite pe pereti dupa aceea nebunie curata.