Lăsați culoarea să vină la mine în sufragerie!

De două săptămâni negociem. Cum cine? Eu cu soțul din dotare. Plănuiam de ceva vreme să zugrăvim casa anul acesta. Au trecut șase ani de când am făcut ultima renovare serioasă. Ne-am gândit, ne-am tot sucit și deloc nu ne-am potrivit în privința culorilor pe care să le așternem pe pereți. Eu am vrut o culoare, el mi-a tăiat-o repede că nu se asortează cu mobila. Care mobilă? Canapeaua noastră oricum e compromisă. Îl bătea gândul să cumpăram material și să cautăm pe cineva care să o retapițeze. Zău? Să dau banii să repar ceva ce trosnește din toate încheieturile? Ca să nu mai zic că eu nu mai vreau canapea neagră. Nici acum nu știu cum m-a convins să o cumpărăm acum opt ani. Nu mai vreau nici pereți albi. Or fi ei eleganți, în viziunea lui, dar prea multă eleganță dăunează unui suflet de copil, ca al meu. Albul e pentru spitale. Vreau ceva culoare, vreau o sufragerie care să mă inspire!

Când i-am zis că vreau dungi verticale pe pereți a fost de acord. Când i-am zis ce culori vreau, m-a trimis la mama. Sărmanul, mereu uită că noi stam cu mama! Am solicitat dungi late verticale, alternând verde cu roz. Când am ales culorile, le-am ales pentru că îmi plac mie. N-aveam nici cea mai vagă idee că sunt pe lista culorilor anului. Nu prea mă pasionează pe mine ce dictează designerii în materie de amenajări interioare sau, mai bine spus, mă interesează dar ca sursă de inspirație, nu ca recomandare, ca literă de lege pe care sa o respect cu rigoare.

Ca stil, îmi place stilul modern dar cuminte. Nu modernul ala cu accente SF, care să mă facă să plasez în mijlocul sufrageriei o canapea în formă de farfurie zburătoare. M-am apucat să construiesc virtual imaginea sufrageriei visurilor mele. O vedeți în poză. În mare parte așa ar trebui să arate. Televizorul lipsește pentru că aș vrea să-l fac dispărut. Remarcați stilul minimalist, fără tablouri sau alte elemente inutile de decor, fără piese de mobilier care să îmi mănânce spațiul! Ce-am pus în proiectul meu de redecorare a sufrageriei? 

Am pornit de la pereții mei cu dungi verticale în verde și roz. Ca să nu spună că pun monopol pe planul de amenajare și ca să nu devină un interior obositor, nu trasăm dungi pe patru pereți, ci doar pe doi dintre ei, plasați față în față. Ceilalți doi vor primi un alb-murdar, o nuanță foarte deschisă de gri. Peretele din spatele canapelei va fi dungat, asta e clar! El e primul care se vede când intri în cameră. Canapeaua va fi exact ca cea pe care o vedeți în imagini, gri, cu un design modern, plină de pernuțe decorative gri(în nuanța canapelei), cu printuri cu cercuri concentrice în roz și verde.

La capitolul parchet, vreau neapărat un parchet bun, cu garanție de peste 20-25 de ani. Aici i-am cerut și soțului părerea. Eu aș fi vrut parchet cât mai deschis la culoare, poate chiar alb, el a zis că ar trebui să alegem o nuanță pe care să o putem păstra și dacă ne vine cheful, peste câțiva ani, să revenim la pereți albi și mobilă stejar. Am cerut consiliere de specialitate gratuită unui reprezentant al magazinului Diego și am ales un parchet laminat Woodstep, pentru trafic intens, cu o grosime de 10 mm, culoare arțar nobil(cu o ușoară tentă rozalie). Se mulează bine și pe designul modern la care visez acum, dar și pe un interior cu accente clasice, în caz că, după ce trec de 35 de ani, îmi schimb preferințele în materie de amenajări. Peste parchet, în fața canapelei, musai să avem covor. Și la „raionul” de covoare ne-am certat. Ce-mi plăcea mie, nu-i plăcea lui; el vroia covor gri dreptunghiular mare, eu visam la unul alb rotund sau oval. El vroia un covor cu fire scurte(probabil în amintirea persanelor de la „mămica”), eu aș fi cumpărat unul cât mai lățos. El îl vroia subțire, ca să nu bată mult la el, eu mă uitam numai la covoare pufoase. Norocul nostru că l-am găsit pe ăsta, dreptunghiular, crem, și ne-a plăcut amândurora. Nu e nici prea gros, nici prea subțire, nici prea lățos, nici tuns periuță, e perfect! Aspect modern și calitate premium, exact cum căutam. 

Măsuța simplă de cafea, minimalistă și modernă, alb cu verde, e alegerea lui. El e cafegiul dintre noi doi. Biblioteca albă, cu rafturi „în valuri”, cum îmi place mie să o numesc, e pentru mine. Fiecare cu viciile lui. Unul o să stea la cafea, altul o să devoreze câteva file dintr-o carte nouă. Partea proastă e că la televizor chiar nu cred că reușesc să îl fac să renunțe. Nu prea cred că o să vrea să-și bea cafeaua, uitându-se pe fereastră, în loc să butoneze telecomanda și să comenteze știrile de dimineață. Rămâne să mai lucrăm la acest capitol.

Dacă tot am pomenit de fereastră, vreau să vă întreb cum vi se par perdelele mele. Am ales o perdea uni, din voal roz, un roz destul de pal, nu unul aprins care să obosească ochiul. Nu știu dacă lumea văzută prin aceste perdele va fi mai roz. Știu doar că îmi place mult această culoare. Voi completa a doua linie a șinei albe duble cu o draperie cu aspect de stofă, în culoarea nisipului. Deși e o culoare deschisă, este un material plin care își va face bine treaba de paravan în fața razelor încinse ale soarelui sau ale privirilor curioșilor. E bine ca nici perdelele nici draperiile nu vin gata făcute și pot să cumpăr câți metri vreau eu(mie îmi place să fie cât mai încrețite) și cei de la Diego se ocupă de croire, tivire și călcare în mod gratuit.

La ceea ce am ales și gândit până acum se vor adăuga o plafonieră și două aplice cât mai simple posibil, câteva plante în ghiveci, niște accesorii potrivite pentru perdele și draperii și un fotoliu sau un balansoar. Poate că unora li se va părea prea mult verde sau prea mult roz în peisaj. Alții poate vor spune că e un interior mult prea minimalist. Vă respect părerile dar eu vreau o sufragerie care să îmi placă mie, în care să mă simt eu bine, să simt, atunci când mă întorc acasă, că acolo e locul meu, spațiul în care mintea mea uită de griji și de răutate și reușește să vadă partea frumoasă a vieții. Nu vreau lux, nu vreau mobila din Italia, covoare din Emiratele Arabe sau perdele din Maroc. Vreau doar o încăpere amenajată pe gustul și bugetul meu, cu covor pufos și perdele roz de la Diego, cu multe cărți și cu un suflet cald cu care să mă pot „certa” când mă plictisesc de citit. Nu cred că cer așa multe de la viață. Doar iubire și culoare…