Cu regret, cu groaza si cu un sentiment de revolta in fata vietii si a sistemului, am aflat astazi ca, numarul tinerilor care si-au pierdut viata in dezastrul de la clubul Clubul Colectiv, a ajuns la 43. La inceput, acum o saptamana, am incercat sa raman detasata, sa nu las afectata de situatie dar nu am reusit. Inima simte si fara sa ii dau eu voie si subconstientul si inconstientul lucreaza. Nici nu are cum sa fie altfel, oricat ai incerca, pentru ca, la orice pas, gasesti o stire sau un status care are legatura cu tragedia. Prin avalansa de statusuri, unele dedicate exclusiv victimelor, altele cerand demisii sau revoltandu-se impotriva a nu se mai stie ce, am avut surpriza sa gasesc si un mesaj de solidaritate transmis de un cantaret pe care eu il admir foarte mult si il ascult foarte des. Poate ca nu ne ajuta practic cu ceva dar mi s-a parut frumos din partea echipei lui Julio Iglesias sa posteze un astfel de mesaj, in limba romana, cu hashtag-ul #colectiv.
Acum o ora, pe pagina oficiala a artistului, a fost publicat acest mesaj de solidaritate si compasiune fata de victime si fata de intreg poporul roman, care l-a primit mereu cu bratele deschise si l-a condus, la plecare, in ropote de aplauze: „Pentru toti prietenii mei români, inima mea este cu voi, va sunt alaturi si va transmit cele mai profunde condoleanțe pentru victimile și suferința datorata tragediei de săptămâna trecută de la Colectiv. România a fost întotdeauna în inima mea și de aceea simt durere în aceste momente dificile. Julio #colectiv„.
Romanii s-au grabit sa posteze comentarii de admiratie si recunostinta fara de artistul spaniol si de echipa sa. Stiu ca nu ne ajuta cu mare lucru aceste mesaje dar e frumos din partea celor care s-au gandit totusi la noi, ca popor, in aceste momente. Am vazut la TV ca si André Rieu si-a aratat solidaritatea, lansand chiar si un DVD cu concertul sustinut la Bucuresti si promitand ca incasarile din vanzarea DVD-ului vor fi donate familiilor victimelor tragediei din Colectiv. Astea sunt gesturi frumoase, ale unor oameni frumosi care arata ca nu iubesc Romania doar in ziua in care concerteaza pe teritoriul ei!
Da, foarte frumoase gesturi vin de la oameni de bine si asa se vede si mai bine discrepanta dintre ei si cei ce formeaza, in majoritate, clasa noastra conducatoare, politicienii nostri …
Am vazut si eu la televizor mesajul lui si am ramas impresionata, la fel si de gestul pe care-l va face. Asta demonstreaza ca are o inima mare.
43? Dumnezeu sa le vegheze calea spre lumina.. Numele Colectiv spune totul..si despre solidaritatea internationala,respect
Mult respect
Un gest frumos ce poate poate servi drept exemplu multora dintre noi. S-au stins destul de multi si multi altii sunt inca in suferinta…banii nu or sa le aduca fericirea dar cu siguranta o sa le fie de ajutor.
Intotdeauna regretele sunt tarzii…Frumos gest venit din partea unei vedete de talie mondiala…
foarte trist au ajuns la 45 de morti.
Un om cu suflet mare care este alaturi de noi,de familiile suferinde,…un mesaj de-a dreptul emotionant.
Da, foarte frumos ca s-a gandit la victimele accidentului.
Un mesaj emotionant care arata ca mai sunt si suflete de ingeri printre noi…
Ceea ce s-a intamplat acolo, a marcat multe persoane indiferent daca traiesc in acesta tara sau nu. Destul de emotionant gestul si mesajul sau .Bravo Julio Iglesias!
Ca si André Rieu, un mesaj emotionant ne-a oferit artistul,
Si eu am fost foarte impresionata de solidaritatea acestor oameni si ma bucur ca exista! Din pacate lista neagra a celor care au pierdut lupta cu viata inca nu s-a incheiat, dar sper intr-o minune, sper sa se termine acest cosmar si sa fim solidari si atunci cand se intimpla lucruri frumoase!
Mult respect,sunt oameni cu suflet mare care ajuta in astfel de momente chiar daca nu sunt romani.
Frumos gest, cel mai frumos mi s-a parut faptul ca a postat un artist spaniol, si a scris si in limba romana. Pe orice site as intra cred ca gasesc stiri noi legate de tragedia din #Colectiv, nu ma pot abtine sa nu deschid link-ul si cand citesc imi dau lacrimile. 🙁 E de necrezut, numarul victimelor a depasit 50 si va mai creste din pacate, conform spuselor medicilor. Ingrozitor! 🙁
Un gest de omenie. Draga mea sunt de părere ca e om față de P.F.Daniel, care l-a durut în cot de români… A ieșit după patru zile și atunci a dat-o în bară… Apoi a mai ieșit odată și cică si-a cerut scuze. Mai rău a făcut… Nu o să mai meargă lumea la biserică. În loc să facă un azil, un adăpost pentru copii , face catedrale…
Acum s-a asternut linistea, probabil lumea incepe sa uite dupa o saptamana.
Din pacate acum sunt 54 e groaznic ce se antampla
Gesturi frumoase vin din toate colturile lumii. Suntem emotionati de ele, noi oamenii simpli, dar se iau masuri ca sa nu se mai repete? Atunci, pe loc incep un val de controale, se dau amenzi dar lucrurile raman la fel.