Vis cu aroma de cafea turceasca

Deschid ochii si nu stiu unde sunt. E evident ca soarele a apus de ceva vreme, undeva in spatele meu, si ca sunt pe o plaja. Am simtit caldura nisipului fin inainte de a fi deschis ochii larg pentru a privi o lume pe care nu o stiam dar in care ma simteam bine. De undeva miroase a cafea, o cafea cu o aroma cum n-au mai simtit de mult narile mele. In stanga, in departare, se vad  niste focuri de tabara si se aud glasuri a caror limba nu o inteleg dar pe care o cunosc. De cand visam eu sa ajung in Turcia…

Marea ma cheama si picioarele se grabesc desculte spre ea. O apa calduta, dar mai rece decat nisipul in care ma trezisem, imi mangaie gleznele si vantul aduce iar miros de cafea. Abia acum, intorcandu-mi ochii catre plaja, zaresc un foc rusinos, mocnind sub un vas in care nu-mi dau seama ce e dar intuiesc ca de acolo vine aroma de cafea tare, mirosul unei cafele pe care am catalogat-o, din start, ca fiind capabila sa ma tina treaza pana ce soarele se va intoarce rasarind din mare. E momentul ala in care iti dai seama ca e un vis, ca nu e nimic aievea, stii ca ai sa te trezesti la un moment dat dar iti doresti sa prelungesti cat poti magia si sa te bucuri de visul in care ai ajuns.

De-aici venea aroma asta puternica, din ibricul asta de cupru, asezat in nisipul incins de focul care acum statea sa se stinga. Instinctiv, apuc lingurita si o lovesc usor de marginile ibricului, amestecand in sensul acelor de ceasornic, incercand parca sa il provoc sa „scoata” un miros si mai puternic de cafea adevarata. Cineva ma intreaba daca m-am trezit si, tresarind, in cautarea directiei din care vine vocea, o lingurita de cafea se scurge pe nisipul incins. Nisipul isi stinge setea in vreme ce tipul asta, care habar n-am cine e, ma mai intreaba o data daca m-am trezit. De parca lui ii paream adormita! De parca cineva ar mai putea dormi cand asemenea miros ii cotropeste narile! Ma incapatanez sa nu ii raspund dar, pe furis, caut sa-i vad chipul. Continua sa vorbeasca de parca m-ar cunoaste de undeva. Si vocea asta… imi pare cunoscuta de undeva. Focul se incapataneaza sa ramana slab si luna e ascunsa intr-un nor. Suntem doar noi: eu, nisipul, tipul asta caruia ii disting conturul unui maxilar puternic, cu putina barba, si mirosul de cafea la ibric. Nu stiu cine e si cine l-a adus aici dar cat de nebun sa fii, sa nu vrei sa mergi mai departe, sa bei o cafea turceasca la ibric, alaturi de barbatul asta misterios, imbracat in alb, invaluit intr-un parfum situat cumva la intersectia unei cafele arse cu un ulei de lamaie?

Cele cateva vreascuri aruncate pe foc, sporesc flacara care lumineaza suficient pentru a-mi permite sa vad chipul partenerului meu. Hmm… aproape ca ma incanta la fel de mult precum cafeaua perfecta pe care o toarna in ceasca. Ochii de culoare inchisa, ascunsi sub sprancenele negre mangaiate de cateva fire rebele din parul negru, privesc fix spre mine in momentul in care un brat puternic, acoperit pana la jumatate de o camasa de un alb impecabil, imi intinde cafeaua. Buzele lui imi soptesc cateva cuvinte pe care nu apuc sa le deslusesc. Imi vorbeste de zece minute si abia acum sesisez accentul. Il aud si vad ca vorbeste dar nu inteleg mare lucru. Mintea mi-e plecata undeva pe buzele lui perfect conturate si proaspat umezite. Cum o fi cafeaua gustata de pe buzele lui? De fapt, mi-am dorit atata sa gust din licoarea cu aroma dumnezeiasca si acum as fi in stare sa renunt la ea pentru a trece direct la desert. O cafea turceasca fara narghilea, baclavale sau halva e ca o mancare in care nu ai pus sare. Eram dispusa sa inlocuiesc baclavaua cu buzele lui si sa ma lipsesc de naghilea, tragand in piept parfumul lui. Oare mainile lui sunt mai calde decat nisipul? Oare inima lui bate la fel de tare ca a mea? Oare e aici pentru cafea sau pentru mine? Parca si el ar vrea mai mult. Sa fie mintea mea de vina? Ma duce oare cafeaua cu gandul prea departe? Ma risc, ma intind pe nisip si il rog sa vina langa mine sa numaram stelele impreuna. Ii simt parfumul din ce in ce mai aproape si intind mana spre mana lui.

Mana asta care m-a cuprins… o cunosc de undeva. Deschid ochii si intalnesc privirea sotului meu. Mirosul de cafea persista. Ce om fara suflet! Sa ma trezeasca fix acum! Totusi, de unde avem noi cafea laibric? Nu doar ca miroase la fel, cafeaua asta de pe noptiera, dar si arata la fel ca cea din visul meu. Daca ma uit mai bine, nici tipul asta care sta aici langa mine, nu e deloc de lepadat. Doamne, cafeaua asta chiar te poate face sa te indragostesti/reindragostesti din senin? De visat, e clar ca te face sa visezi frumos!

– Ti-am pregatit cafea la noua noastra cafetiera Arzum, imi spune el, plin de entuziasm.

Am gustat din cafeaua fierbinte si doar sau gustul unic m-a impiedicat sa il cert ca a investit banii in cafetiera fara sa ma consulte si pe mine. Ar fi meritat sa il cert, fie si doar ca razbunare pentru ca si-a permis sa ma trezeasca din asa vis.

Ceva mai tarziu, am facut cunostinta cu noua mea cafetiera profesionala, livrata chiar in acea dimineata de magazinul MarketOnline.ro. Designul cafetierei este deosebit(imitand oarecum aspectul unui ibric pentru cafea), elegant, cu un aer oriental, amintindu-mi de visul meu. Cafeaua obtinuta are gust intens si e gata foarte repede. Poti opta pentru prepararea uneia sau a doua cesti de cafea, poti seta dimensiunea cestii, in functie de cata cafea ai pofta sa bei. CafetieraArzun a obtinut in 2014 premiul Red Dot Design Award si este cu adevarat o cafetiera profesionala care poate aduce in orice bucatarie gustul unic, incitant si revigorant al cafelei traditionale turcesti preparate la ibric. In fiecare dimineata ii poruncesc, apasand pe butonul magic, sa imi prepare o cafea cu aroma orientala originala. Gustul cafelei de acum 500 de ani e doar la un buton distanta. N-ai nevoie de nisip, de ibric, de foc. Traditia cafelei turcesti este reinviata de acest aparat electrocasnic modern.

Daca l-am mai visat pe El, tipul misterios si incredibil de atragator, pe care n-am apucat sa il tin de mana? Nu. Poate nu folosesc eu cafetiera cum trebuie? 😀