A fost odata ca niciodata, in vremuri de mult apuse, cam acum vreo 13 ani, pe vremea cand telefoanele nu stiau ce inseamna internetul mobil si comunicam mai mult prin bipuri, fiind vai si amar de pielea noastra daca nefericitul caruia ii dadeam bip apasa din greseala pe tasta verde si ne taxa, a fost un telefon, pe numele lui Siemens A50. Venise la mine, pe 31 decembrie in 2002, dupa ce mama consimtise sa imi faca un abonament si sa primesc telefonul asta la un pret mai mic. Eram printesa ei, deja in anul I de facultate, o printesa care bocea zilnic pentru ca vroia sa fie in rand cu restul doamnisoarelor din imparatie, care aveau telefon in geanta.
Computerblog.ro era curios sa afle detalii despre primul meu telefon si nu putem sa nu-i raspund. Atunci, la 19 ani, am avut primul meu telefon. Ce puteai face cu un telefon pe vremea aia? Important era sa-l ai! In rest, nici gand sa asculti muzica pe el, sa faci transfer de fisiere, sa navighezi pe net sau sa vorbesti la el, ca acum, ore intregi. Daca erai norocosul detinator al unui abonament d’ala cu minute de week-end la un cent, toata lumea te invidia. In rest, il foloseam pentru da anticele bipuri, pentru a trimite din cand in cand cate un mesaj text disperat sau pentru un apel in care trebuia sa vorbesti pe nerasuflate ca sa termini ce ai de spus intr-un minut sau doua.
De jucat, te puteai juca Stack Attack si Baloon Shooter dar satisfactia nu era prea mare pentru ca tastele lui Siemens A50 erau din cauciuc pe care trebuia sa apesi cu oarecare forta pentru a ti se prelua comanda si, de cele mai multe ori, pana sa reusesti sa apesi o tasta baloanele treceau de limita ecranului. De facut poze nici nu putea fi vorba cu Siemens A50. Rar cate un pricopsit care avea camera foto pe telefon. Pe un ringtone monofonic, al carui sunet era departe de MP3-ul de azi, faceai foamea doua zile la facultate. Vai de capul alora ale caror telefoane suportau tonuri polifonice! Bateria te tinea si cate o saptamana pentru ca n-aveai pe ce sa o consumi. Totusi, era o mandrie sa il scoti in timpul orelor de curs sau in tramvai, sa te faci ca citesti un mesaj si tastezi un altul. Ce-drept, trebuia sa verifici apelurile ratate din cand in cand pentru ca, daca aveai ghinionul sa primesti mai mult de 10 bipuri, telefonul nu le putea inregistra, limita fiind de zece.
Albastru si grasunel, din plastic autentic, cum era, ma facuse sa il iubesc; nu mai puteam pleca de acasa fara el. Nu era chiar asa greu. Chiar am cautat de curiozitate si am aflat ca avea 93 grame. La grosimea statea mai bine, cu aproape 2,5 cm. Cat culori afisa? Doua: galbui si negru. Dar erau de ajuns, cat sa existe diferenta intre fundal si text! Java, Bluetooth-ul, GPS-ul … nici nu stiam ca exista. Nici macar radio nu aveam pe Siemens A50. Banuiesc ca generatia 2000 citeste si se cruceste. Vreti sa va sochez si mai tare? Agenda memora maximum 50 de contacte. Norocul meu ca n-am avut niciodata multi prieteni!
L-am tinut doi ani, timp in care l-am cunoscut si pe sotul meu. Ne-a fost martor la toate mesajele si convorbirile mai mult sau mai putin cuminti. A incasat cazaturi, fost tatuat cu stickere si a suferit un transplant de carcasa dar a rezistat eroic acelor vremuri vitrege. Singurul lucru care scartaia, la propriu, erau tastele din cauciuc. Dupa doi ani, un Nokia i-a luat locul. Un amic mi-a cerut sa ii vand A50-ul si l-am refuzat. Stia prea multe ca sa ii permit sa se indeparteze de casa. Trecuseram prin multe impreuna si prima dragoste nu se uita nici cand e vorba de telefoane.
L-am pus in debara, in cutia cu pozele vechi de familie. Acum vreo doi ani l-am vazut ultima data. Mama pusese mana pe el sa il arunce si i-am interzis sa o faca. Mi-a spus ca e prea vechi. Cum sa fie vechi? Si acum il gasiti la vanzare pe internet. I-am zis ca si fosilele de la muzeu sunt vechi si nu le arunca nimeni. Sotul meu mi-a sustinut cauza spunandu-i ca nu era la fel de greu si rezistent ca un Nokia 3310 dar, in caz ca am fi avut nevoie vreodata de un intrument de batut cuie sau spart nuci, era bun. A promis ca nu-l arunca dar in cutie nu mai e. Nu l-am mai vazutd e atunci. Ori s-a teleportat, ori s-a evaporat, ori l-a dus la vreun muzeu de-a luat bani pe el!
Sunt curioasa sa aflu care a fost primul tau telefon si care sunt amintirile tale legate de el. Mai stii cat ai dat pe el? Se mai gaseste la vanzare? Am auzit de cazuri socante ale unor oameni care nu au gasit nici macar o poza cu primul lor telefon pe Google. Alea piese de muzeu!
primul meu telefon a fost un nokia 1100, nu mai stiu exact pretul in jur de 600 de mi parka! 🙂
Cat mi-am dorit telefonul asta, il avea colega mea de banca . Primul meu telefon a fost un Alcatel OT 511, ecranul avea o singura culoare: verde . Ce camera? ce mp3? Vorbit si sms si nimic mai mult. Insa l-am iubit mult, asa cum era : mic, grasut, prostanac :)) era al meu,era cadoul de absolvire a 8 clase. Ma simteam tare mandra ca faceam parte din categoria adolescentilor carea aveau telefon. Nu cred ca il mai am nici eu. Culmea e ca functiona perfect desi a luat destule cazaturi, dar l-am schimbat fiindca imi placea fratiorul lui OT 311. Apoi eram o mica samsarita :)) schimbam telefoanele ca pe sosete: 1 sony ericson, 3 LG, 1 Motorola, 1 Nokia, 2 Samsung vechi, 1 HP(cel mai hidos telefon), 1 Palm, 1 Experia, 1 Iphone 3GS si actualul Samsung S 3 😀
Primul meu telefon l-am primit la 8 ani, stiu ca era un Samsung (o caramida cu butoane de cauciuc aproape complet sterse) dar nu stiu exact modelul. L-am avut 1 an, avea un singur joc si puteam sa apelez si sa dau sms, cam atat. Norocul meu ca l-am pierdut in tren si apoi am primit un Nokia, tot caramida dar ceva mai ok, apoi un Alcatel, un Samsung Star 3 (primul meu telefon pe touchscreen), un Huawei care s-a dus naibii si acum ma chinui cu un Allview A5 Quad. Totusi, ma intreb si in ziua de astazi: Oare cine a fost atat de fraier incat sa fure in tren acel telefon? 😀 Cred ca daca l-as lasa azi in fata portii alaturi de 5 lei, cine ar trece ar lua banii iar telefonul l-ar lasa acolo… :)))
Da si eu am avut tot un Nokia! L-am iubit la fel de mult dar m-a tradat atunci cand aveam mai multa nevoie de el! Exact…ca primul meu iubit!
O, da ce mai amintiri…. Am avut și eu unul și vorbeam pe ascuns cu iubitul meu de la aceea vreme ore….prin 2006, săracul telefon a rezistat….
Lucram la un ziar din Iasi si patronul a cumpărat mai multe telefoane pt oamenii din firma.Era un Nokia greu si mare dar eram fericita ca sunt printre putinii care aveau asa ceva.Nici minute nu aveam prea multe , erau 50.
Primul meu telefon a fost o motorola cu clapeta, argintiu metalizat, mi-a placut mult telefonul ala 🙁
Eu mi am cumparat telefon tarziu nu mai tin minte anul dar in timp le am tot schimbat.Si primul meu telefon a fost un telefon cu antena si clapeta Motorola parca.Imi placea ca i alesesem ca ringtone o melodie haioasa foc.Nu avea jocuri nu avea aparat foto.
He he, cred ca asta a fost si primul meu telefon, mi-a placut super mult pentru ca era micut ca o jucarie. Apoi am trecut la Nokia dar nu stiu ce model :))
Nokia cu clapeta luat cu abonament, pe atunci nu existau inca smartphone-urile.
Abia la facultate am avut și eu primul meu telefon, un Nokia 1110, și din câte îmi amintesc aveam un abonament cu 10 minute și vreo 30 de mesaje incluse. Îmi vine să râd când mă gândesc că acum am minute nelimitate și câte și mai câte alte facilități. :))
Primul meu telefon personal, a fost in 2003 un Nokia 8210. Fratele meu a avut un Siemens A50 :p
primul meu telefon a fost siemens A52:)))
Primul meu telefon a fost un Nokia ,l-am achizitionat in 2001 ,era cam greu si mare ,cred ca daca il caut in debara dau de el ,mi-a placut foarte mult deoarece bateria tinea mult
Primul meu telefon a fost un Motorola micut cu antena si luminite verzi (nu-mi mai aduc aminte modelul si nici pe net nu l-am gasit ). L-am primit in 2002 , cadou de ziua mea de la niste rude. Mi-a placut foarte mult si cu greu am renuntat la el dupa 3 ani, dar nu mai tinea bateria deloc.
La inceput asa erau,eu aveam o caramida de telefon de abia reuseam sa vorbesc la el! Scurt si repede,altfel il lua gaia,se inchidea!
Mai, cu toate ca acele telefoane erau bune numai de sunat, erau foarte tari. Mă jucam niște jocuri pe ele când eram mică și pur și simplu adoram să apaș pe butoanele acelea unde nicăieri nu le mai întâlnești :’) erau „aifonurile copilăriei” 😀 dar să recunoaștem, daca mai erau și acum acestea, ne plictiseam :O
imi amintesc cu drag de acest tip de telefon,cred ca mai am si eu unul prin pod erau bune telefoanele pe vremea aceea…
Cred ca au fost primele noastre telefoane,imi amintesc cu drag de ele,foarte bune in trecut…cred ca mai avem unul prin pod ,o sa-l caut si pun pozici cu el…sper sa mai existe si sa functioneze cat de cat)))
EEEE, asa ca au fost momente faine, ce ne mai bucuram cand paritii nostri n-eau dat primul nostru telefon, la fel ca acesta mie si surorii mele…la amandoua unul, nu cate unul de fiecare
Primul meu telefon… Alcatel OneTouch easy
Încă îl mai am, şi e funcţional!
Cristina, ziceai de SIEMENS A50? Îl mai am şi pe ăla, si tot funcţional! Am şi SIEMENS C25, SIEMENS C35, Siemens S35, Siemens M35i, Siemens C45, Siemens S45. Funcţionale! 😉
Dar de Philips Fizz, vă amintiţi? Îl mai am şi pe acesta, încă cu tot cu cutie!