Eminescu are o poezie care se numeste „Fiind baiet paduri cutreieram”, in care ne vorbeste despre relatia lui cu arhicunoscutul codru care i-a fost frate toata viata. Daca ar fi sa scriu si eu o astfel de poezie, cel mai potrivit titlu ar fi „Fiind copil miscare eu faceam”. Partea nasola e ca eu n-am ramas nici frate si nici macar prietena cu miscarea. Fundul a devenit mult prea greu sa mai pot sari coarda, timpul s-a contractat si nu mi-a mai lasat vreme de pedalat,, toata natura a complotat impotriva mea si a reusit sa ma opreasca din drumul spre succes.
Aveam toate sansele sa reusesc in viata. M-am apucat de pedalat pe tricicleta de la varsta de trei ani. Ma antrenam zilnic pentru turul Frantei, uneori pe afara, alteori in sufragerie. In sufragerie era cel mai greu pentru ca era o cursa cu obstacole. Le-am eliminat rand pe rand: bibelouri, covor si stative pentru flori. De pe margine, papusile ma sustineau. Din bucatarie, mama incerca sa ma traga inapoi din cariera pe care o alesesem, urland sa las bicicleta. In ziua de azi parintii nu stiu ce sa faca sa isi convinga copiii sa faca miscare si a mea nu stia cum sa ma faca sa stau locului. Ce ti-e si cu viata asta si cu parintii care nu stiu ce bine face miscarea!
O forta malefica a facut sa se strice tricicleta, tocmai cand m-am mutat la mamaie la curte si aveam sansa sa ma antrenez pe trasee mai lungi. M-am rugat de ei sa imi cumpere alta dar s-au dat loviti toti. Abia peste doi ani am primit prima mea bicicleta dar atunci deja imi piersise cheful de pedalat. Intre timp descoperisem alte sporturi: antrenamentul la bara improvizata din sarma de rufe, tenisul cu tocatorul de ceapa si pitita prin rosiile lu’ mamaie. Nadia Comaneci era zero la impresie artistica, prin comparatie cu gratia cu care ma agatam de sarma de rufe si ma suceam si ma rasuceam pe ea. Veronica era avantajata ca avea bara de covoare pe care era mai simplu sa te antrenezi dar tot n-a ajuns la performantele mele. Ma cam supara sarma la degete asa ca furam ciorapi de pe sarma de alaturi si ii bagam pe mana ca sa ma pot tine mai bine de ea. Nici de data asta soarta n-a tinut cu mine pentru ca, in timpul unui antrenament pe timp de iarna, la o aterizare de zece, am alunecat pe gheata si mi-am spart capul. De atunci mi-au dat interzis la gimnastica pe sarma.
M-am reorientat repede si mi-am descoperit pasiunea pentru tenis. Gasisem undeva o minge de tenis si nimeni n-a vrut sa-mi cumpere palete. Nevoia te invata. Am inlocuit racheta de tenis cu un tocator micut pe care mamaie il tinea special pentru tocatul cepei. A ramas fara el, la fel ca mamaia Veronicai. Toata ziua jucam tenis. Cand ploua era mai urat ca nu ne lasau sa jucam in casa, de teama ca am putea atenta la integritatea colectiei de „bibbeloaie”, cum le numeam noi. Cum ne-am lasat de tenis? Un caine ne-a furat mingea de tenis intr-o zi si, dupa cateva ore de milogeala pe gardul stapanului sa ne dea mingea inapoi si incercarea de a inlocui mingea aia cu o rosie, am decis ca ne mai place tenisul.
Cred ca toate experientele astea neplacute, m-au facut sa ma indepartez treptat de sport. E vina celor care nu au stiut sa imi sustina pasiunea pentru miscare ca am ajuns astazi sa practic sporturi moderne precum aruncatul cu privirea la televizor, saritura peste pauza de masa sau alergatul dupa reduceri online. Lenea a pus stapanire pe mine. Acum un an mi-am cumparat o bicicleta de camera care, pana acum doua luni, a fost folosita pe post de cuier. Atunci, o prietena venita in vizita, s-a apucat sa pedaleze cu atata energie si multumire pe chip, ca mi-a redeschis si mie apetitul pentru sport. 
Sunt convinsa ca nu sunt singura in situatia asta si ca mai sunt si altii care au uitat cat de bine e sa faci miscare, care au nevoie de un imbold si o miscare de grup ca sa isi aduca aminte ca sportul e cea mai sigura cale de a te mentine sanatos fizic si psihic. Pe voi si pe cei pasionati de sport va invit la Cea mai mare ora de sport, la Brasov, pe 11 iulie. In Piata Sfatului vom avea parte de un „maraton” de 12 ore de miscare, 12 ore dedicate sanatatii noastre si sanatatii copiilor bolnavi de cancer de la Spitalul Fundeni, banii stransi din taxa de participare fiind promisi lor. Intre orele 9:00 si 21:00, antrenori de fitness din tara si din strainatate, ne vor pune la treaba. Pe lista de activitati se afla Kangoo Jumps, Zumba, Khai Bo, Boot Camp(antrenamente de tip militar), Real Ryder(pedalat pe biciclete stationare), fotbal si altele. In plus, crosul cu obstacole „Miscarea face bine”, care se tine seara, va fi pe post de „relaxare” si se va lasa si cu premii tentante din partea partenerului HTC Romania.
Daca nu iti place sportul sau pur si simplu nu poti ajunge acum la Brasov, mai ai o sansa sa participi la cea de-a treia „Cea mai mare ora de sport” care se va tine la Mamaia pe 1 august. In cadrul orei de sport, nu vei primi note. Tu vei fi cel care va nota organizarea si capacitatea evenimentului de a instiga romanii la miscare. Miscarea face bine! Ia, raspunde-mi sincer: nu ti-e dor de zilele copilariei, cand faceai miscare toata ziua? Ce sporturi sau jocuri iti placeau? Consideri ca acum faci suficient sport?
Pai stiu ca ma jucam șotron si diverse jocuri improvizate de mine si copiii de pe strada mea,care implicau mult alergat. Sincer,consider ca nu prea fac sport,desi ar trebui macar 30 de minute pe zi. Un timp am luat lecții de tenis,dar apoi am suportat o intervenție chirurgicală si m-am lăsat de asta. Probabil voi reîncepe sa joc tenis dupa ce scap de toate problemele. <3
Mie una imi este dor de copilarie,de jocurile minunate,jucam elastic,sotron,urmarite…alergam toata ziua ,faceam multa miscare,acum nu prea mai pot din cauza interventiei facute dar intr un an de zile cred ca voi putea sa mi reiau activitatile sportive,sa alerg sa ma plimb cu bicicleta…sportul este sanatate curata!
Si acum imi mai aduc aminte de zilele copilariei mele cand jucam tot felul de jocuri si nu renuntam pana cu castigam si eu macare odata. Am jucat multe jocuri deoarece noi eram 3 frati si nu era nevoie sa iesim pe afara pt a ne juca.
Copii din zilele noastre nu mai stiu atatea jocuri, ah, pardon , acum stiu jocuri pe calculatori si alte minunatii.
Copii de succes, bravo lor si multa bafta in continuare Simonei.