E rece in casa. La picioarele mele, totusi, ceva imi tine de cald. Un ghemotoc negru care mai iubeste. Nu e cainele perfect dar sigur nici eu nu sunt stapanul perfect. Ne iubim sincer si stiu ca nu ar renunta la mine, asa cum nici eu nu as renunta la el. Povestea de azi nu e poveste lui, e povestea unui caine de la tara. S-a nascut intr-un cotet ud si plin de noroi. A fost dat de langa mama lui, la sase saptamani, unor oameni care cresc caini doar ca sa aibe cine sa pazeasca gainile de vulpi si curtea de hoti. A stat inchis intr-o cusca din plasa, pentru gaini, pana ce cusca i-a devenit prea mica si ajunsese sa stea cocosat in ea.
A trecut apoi la cotetul de lemn, legat in lant, si-a aparat curtea o jumatate de an, primind in schimb doar paine uscata si apa. Dupa aceste luni, stapanii au ajuns la concluzia ca nu il mai vor pentru ca urla noaptea si ii deranja. Au decis sa il dea inapoi celui de care il luasera cand era pui. Nu stiu unde a fost dus si prin ce o fi trecut dar sigur nu a dat peste ceva bun, de vreme ce, dupa vreo luna, s-a intors inapoi acasa. Sa te intorci la un lant, la o coaja de paine uscata, la niste oameni care nu te-au vrut… mie mi se pare ca implora dreptul la acel putin care i se oferea, dreptul de a-si duce si el viata pe care i-a dat-o Dumnezeu, intr-o curte, printre alte animale, nu pe un camp. I-am implorat sa nu il mai dea, mi-am luat angajamentul sa ii cumpar eu paine si boabe de catei. Degeaba…sunt hotarati sa il dea. Pentru ca urla. Pentru ca urlatul lui nu e atat de dernajant, ei stand la tara, la curte, dar nu prevesteste nimic bun; stiu ei din batrani ca un caine care urla atrage raul. E mai importanta o superstitie decat sa asiguri viata unui suflet, un suflet atat de sincer si de zece ori mai bun si mai recunoscator decat toti oamenii din jur cu suflet de hiena.
O fi gresit sa ma rog pentru un caine? Nu cred. E creatia lui Dumnezeu si Dumnezeu il iubeste si sper sa il iubeasca atat de mult, incat sa ii daruiasca niste stapani care sa il merite, niste oameni care sa puna sufletul si credinta mai presus de superstitii.
Adevarat ,nu e gresit sa te rogi pentru el,e sigurul care-ti ofera dragoste si credinta neconditionat,e singurul prieten adevarat.
Cum se pot numi oare ei oameni? Cum pot să trăiască fără pic de suflet? Chiar îmi pare rău că astfel de persoane nu pot fi pedepsite … Sper ca suflețelul să își găsească o familie iubitoare.
Tragic e ca sunt multi oameni fara suflet ce sa gandesc numai la ei..
Si acele fiinte nevinovate au nevoie de afectiune,…mai alesc ca sunt cele mai devotate animale…
Offff…cea mai mare dorinta a mea este sa am si eu un astfel de ghemotoc…caine sau pisica. Imi doresc de mult sa am un catel…mereu am iubit aceste animale credincioase care cersesc mereu dragostea noastra.