Mi-am facut primul blog in 2008. Poate ca n-am avut niciodata chestii super interesante de spus: nu la fel de interesante ca o persoana care e si foarte activa din punct de vedere social si mai si calatoreste des prin tara sau in afara, nu la fel de interesante ca cei care au zeci de prieteni de la care afla povesti noi de viata si intamplari pe care sa le poata relata, dar mi-a placut intotdeauna sa scriu, sa exprim in litere pareri despre lucrurile care ma incanta sau, dimpotriva, ma dezgusta.
Daca imi place sa scriu si ma simt mai implinita pentru ca am un blog pe care o pot face in voie, nu inseamna ca vreau neaparat sa ma numesc blogger. Particip la competitii pentru bloggeri pentru ca sunt posesoare de blog dar nu ma simt ca apartinand vreunui grup de bloggeri in care sa am senzatia ca sunt printre prieteni. Ceea ce nu inteleg inca oamenii e ca, degeaba trambiteaza in stanga si in dreapta ideea de comunitate, ca la cel mai mic conflict de interese, se duce dracului comunitatea. De ce as face parte dintr-o comunitate in care oameni cu studii(mai superioare ca ale mele – asta nu ca nu as sti ca superior nu are grade de comparatie, dar asa, ca sa fiu ironica) isi permit sa ii faca pe alti oamenu tute pentru simplul fapt ca aleg sa faca ce vor pe blogul lor? De ce mi-as dori sa socializez cu ei, sa ies cu ei, sa imi asociez imaginea cu a lor?
Exista si oameni pe care ii apreciez enorm pentru ceea ce scriu si maniera in care o fac. Oameni care rar scriu advertoriale, oameni care transmit ceva prin fiecare virgula pe care o pun. Compania lor mi-as dori-o dar nu indraznesc sa si sper la ea. Ma multumesc sa le citesc articolele, sa invat de la ei, accept criticile de orice fel atata timp cat sunt constructive si nu menite sa jigneasca si ma limitez la a ma considera o simpla persoana care are placerea si un dram de talent in a scrie. Nu vreau sa fiu parte a unei comunitati in care sa nu ma simt bine. Vreau sa mi-o construiesc pe-a mea, proprie, din oameni care sa nu ma iubeasca, ba chiar pot sa ma si urasca, dar sa ma aprecieze in sinea lor. Abia atunci voi merita sa ma numesc blogger. Pana atunci, nu vreau si nu merit sa ma numesc asa.
Sunt de acord cu tine Cristina. Si mie imi place mult ideea de blogger si as fi fericita sa fac parte dintr-o comunitate in care suntem colegi si ne ajutam unii pe altii, pentru ca altfel nu-i vad rostul.
Pot spune ca citesc cu placere articolele pe care le scrii,apreciez munca ta,iti doresc tot binele si imi place cum vezi aceasta problema .
Sunt una din persoanele care iti citeste blogul si iti comentez la fiecare articol,care mi se pare interesant si iti apreciez tare mult munca,tie si tuturor care le citesc blogul,aceasta problema ar trebuie rezolvata…..
orice ai face nu poți mulțumi pe toti si nici nu te poti face plăcută peste tot! Tu continua sa fii ca si pana acum căci scrii articole frumoase si utile si tot ce ai realizat pana in prezent e pe meritul si istețimea ta!
Tu esti o bloggerita si inca una buna, iar cat despre ceea ce ai scris, nu meriti decat aprecieri :*
Munca ta este apreciata de noi,prietenii tai,chiar daca nu ne-am cunoscut personal..eu una simt ca-mi esti prietena de-o viata!Ai intrat in sufletul meu,frumoasele povesti legate de viata de zi cu zi ,ne fac uneori sa ne trezim la realitate!Multi si-ar dori sa fie ca tine si de aceea sunt invidiosi!…Spor la scris!
Un articol super interesant.Ma tenteaza ideea de mult timp sa-mi fac un blog dar timpul nu imi permite
Nu cere asa de mult timp un blog mai ales daca faci cu placere ceea ce faci
Blogger??ce e ala?? Nici eu nu stiu ce e aia dar datorita blogului care il am reusesc sa ma mentin ocupata cu articole, competitii fel de fel, si ceea ce aflu eu vreau sa impart si cu altii ca poate vor sa stie si nu au timp sa caute informatiile in mai multe locuri. NU’s blogger, nu’s nici un trendsetter in nici o materie si cine vrea citeste mazgaliturile mele, cine nu, poate sa faca orice altceva 🙂 La fel ca si prietenii, comunitatea la care vrei sa aderi ti-o poti forma si singura 🙂