Nu stiu voi cum erati dar eu, in perioada tineretii mele(acum sunt baba), ma amuzam copios citind bancuri, chiar dadeam bani buni pe carticelele cu bancuri de la chioscurile de ziare. Acum, internetul e plin de bancuri si la unele inca mai rad. Imi place sa cred ca nu sunt un om ursuz; mie chiar imi place sa fac glume si le accept si pe cele facute pe seama mea. Sunt seriale vechi de tipul „Friends” sau „Doi barbati si jumatate” la care rad chiar daca le-am vazut de atatea ori. Mai sunt si bancuri vechi dar bune, care ma fac sa rad cu pofta chiar daca le stiu.
Dar, au aparut atatea bancuri noi care chiar nu au nici o treaba si sunt mai degraba niste glume super-proaste, decat bancuri haioase. Poftiti cateva exemple:
Il intreb astazi pe seful meu:
– Dumneavoastra ati angaja vreodata un om care va seamana?
– Nu stiu…raspunse el, dar nu cred…
– De ce?
– Nu suport pe fraierii astia care se dau smecheri si se cred destepti!
Un paianjen, contempland o poarta de fotbal:
– Bine tesuta treaba asta! Dar oare ce insecte se prind in ea?
Ieri pe plaja la Mamaia un tigan era sa se inece. Vazandu-l, am sarit repede in apa si cand am ajuns langa el, i-am intins o miniboxa wireless subacvatica.
– Prinde-te de asta si du-o la ureche! i-am zis.
– Si acuma?…striga tiganul, disperat, cu o ultima suflare.
– Stai o secunda…zic, defiland prin smartfone-ul meu. Pun Guta?
Conform dictionarelor, chestiile astea par a fi bancuri („BANC3, bancuri, s. n. 1. Numele unui joc de cărți. 2. (Fam.) Glumă (ieftină); anecdotă; minciună. – Germ. Bank.). Dar eu nu le consider asa pentru ca, eu cand ma gandesc la banc, am in minte ceva care macar sa ma faca sa zambesc, nu sa citesc de trei ori incercand sa imi dau seama unde ar trebui sa rad. Refuz sa cred ca eu nu mai stiu sa ma bucur de ce e frumos. Eu m-am nascut ca sa fiu vesela dar nici nu pot sa ma tavalesc de ras daca imi arati un deget.
