Am terminat liceul la uman și facultatea la Litere. Îmi plac literele și ador cărțile. Nu mai citesc la fel de mult ca atunci când eram copil și nu aveam televizor și calculator dar continui să citesc, atât ficțiune cât și non-ficțiune, să cumpăr cărți pentru mine și pentru a le dărui celor din jur care îmi împărtășesc plăcerea cititului. Acum câțiva ani, când am început să utilizez internetul, când găseam cărți online de care aveam nevoie, ezitam mult până să le cumpăr. Existau multe lucruri care îmi lipseau în mediul online, față de o librărie clasică. Și, slavă Domnului, am cunoscut multe librării. Pentru mine o librărie online perfectă, trebuie să îmi ofere fix avantajele uneia fizice și să mă ferească de dezavantajele ei.
Mai exact, atunci când mergeam în librărie, nu îmi plăcea niciodată să mă duc să cer cartea și să plec. Mergeam numai în librării mari, bine aprovizionate, unde să știam că mă duc la sigur. Doream să fac cunoștință și cu alte cărți fără a cauta volumul dorit două ore. Pentru asta libraria trebuia să fie bine împărțită pe categorii și grupe de vârstă. Aveam nevoie de un Kant, mergeam la raftul de filozofie unde găseam volumele așezate alfabetic și în fața lor puse cărțile care reprezentau apariții noi și promoții. Fix de asta am nevoie în online. Atunci când merg la o categorie de cărți, vreau prima data să îmi apăra promoțiile și cărțile noi. Apoi să le pot sorta în funcție de preț sau alfabetic și, de ce nu, să am motor de căutare personalizat pentru categoria respectivă ca lucrurile să meargă mai repede. Trebuie să aibe cărți din toate categoriile. De regulă, când un membru al familiei citește, le insuflă și celorlalți gustul pentru lectură și trebuie ca din același loc să pot comandă un român de dragoste pentru mine, unul SF pentru soțul meu, o carte de colorat pentru cel mic și o carte de gastronomie pentru mama.
Când am găsit cartea în raftul digital, trebuie o răsfoiesc să văd calitatea hârtiei dar și mărimea fontului. Mi s-a întâmplat să cumpăr o carte are avea scrisul atât de înghesuit încât mai mult mă stresa decât să mă relaxeze. Pe Libris, foarte multe cărți au opțiunea de a fi răsfoite și a putea vedea cu ce font vei avea de-a face. Trebuie să am opțiunea asta la toate. Să am poză cu interiorul cărții ca să văd exact calitatea hârtiei și scanată măcar o pagină și atașată pe pagina produsului.
În momentul imediat următor, văd o carte care mă atrage după copertă dar nu cunosc autorul și nu știu dacă și conținutul are treabă cu coperta. Mi-as dori că fiecare volum de pe site să aibă o scurtă recenzie sau rezumat pentru a-mi fi ai ușor să îmi aleg noile lecturi. Poate chiar ar trebuie un sistem în care cititorul-cumpărător care revine pe site și realizează o recenzie a cărții achiziționate, să primească puncte de reducere pentru o comandă următoare.
Mă interesează și prețul cărților dar, de regulă, prețurile din mediul online sunt unele corecte. Mai degrabă ar fi bun un program de loializare și un abonament de tip VIP să îi spunem așa. Să plătesc o sumă anuală și să am un card prin care să beneficiez de reducere de 10-15% la orice comandă. Sunt convinsă că elevii, studenții, profesorii și restul categoriilor sociale pasionate sau obligate la lectură, l-ar achiziționa bucuroși. Nu ar fi deloc rele și niște reduceri permanente de 4-5% pentru elevi, studenți și pensionari. Aș merge și pe ideea de încurajare a lecturii în familie, să zicem o promoție de tipul la achiziții de peste 50 de lei aveți reducere 50% la orice carte de la raftul pentru copii.
Se pune problema plătii apoi. Mie una nu îmi place să folosesc cardul online. Am încă rețineri. Prefer sistemul ramburs și m-ar interesa mai degrabă plata prin PayPal. Dacă aș avea beneficii de tipul cadouri și reduceri la plata online cu cardul, poate m-aș mai gândi. Transportul trebuie să fie, dacă nu gratuit, măcar accesibil. Nu vreau ca pentru o carte de 20 de lei să plătesc transportul 10 lei. Mai bine cobor eu din tramvai două stații mai încolo și o cumpăr direct și mă apuc să și citesc rapid.
Mi-ar mai plăcea un sistem buy-back la cărți. Adică o colaborare între o librărie și un anticariat modern care să funcționeze real. Adică unii dintre noi, cei care citesc foarte mult dar locuiesc într-o garsonieră, nu au unde să țină atâtea cărți și poate preferă să nu le păstreze după ce le citesc. Ar trebui să le poată da unui anticariat și să primească reduceri semnificative pentru cărțile noi din librărie.
Comenzile trebuie să se poate face atât online cât și telefonic iar personalul care se ocupă de prelucrarea și confirmarea comenzilor trebuie să fie educat și să aibă un limbaj mai mult decât demn. În fond, dincolo de obiectul carte, aici se vinde cultură și nu vreau să cumpăr cărți de la oamenii care nu apreciază cartea.
O librărie online care se respectă trebuie să aibe la vânzare și accesorii pentru cărți de tipul: suporturi pentru cărți și cărticele necesare în sălile de așteptare, lămpi de citit, semne de carte, folii protectoare pentru cărți si chiar coperte de carte pentru că sunt și cărți foarte scumpe ce trebuiesc protejate.
Nu în ultimul rând, trebuie să aibe o ofertă bogată în e-book-uri. Majoritatea tinerilor preferă să citească pe un e-book reader sau direct pe tabletă. Vânzarea de e-book-uri e mult mai rapidă, nu necesită taxe de transport. Un e-book nu ocupă spațiu fizic, îl poți păstra ani de zile în memoria dispozitivului de citit.
Cam asta ar fi librăria ideală: deschisă non-stop, cu mii de cărți printre care să cauți ușor, cu oferte multe și prețuri decente și cu posibilitatea de a vedea ce cumperi înainte de a primi. Era să uit ceva important. În librărie nu îmi plăcea să vina să mă întrebe cineva dacă mă poate ajuta sau dacă vreau să îmi recomande ceva, așa că nici într-o librărie online nu vreau bannere și reclame care să se deschidă peste coșul meu de cumpărături.
Mi-ar place sa fie o librarie ideala asa cum o descrii tu,si mie imi plac cartile,imi place sa citesc o carte buna care sa ma relaxeze,imi place articolul.