Ne-au înconjurat. Mama a picat în bucătărie și frățiorul meu mai mic pe hol, abia mai respiră, are convulsii de la insecticid. Asta e sfârșitul gândacilor de bucătărie. M-am refugiat în sertarul ăsta în baie. Am maxim 15 minute la dispoziție până să ajungă la mine. Știu că mi-a sunat ceasul și vrea să scriu repede un document istoric. De multe ori, profeții noștri gândaci au zis că vine sfârșitul și n-a venit niciodată. A mai venit, din când în când, câte o ploaie de spray ieftin anti gândaci, ne-a luat puțin cu amețeală și ne-am revenit repede. În schimb, pe amărâții ăștia, îi vedeam două zile ținându-se de nas de la miros. Cuceriserăm toate blocurile. Un bloc de opt etaje în Colentina, numai pentru mine și rudele mele de gradul 1. Acum câteva zile am auzit-o pe blondă zicându-i cheliosului să sune la compania DDD 0219662.
Ieri dimineață l-am auzit vorbind la telefon. A întrebat cât îl costa sa scape de gandacii de bucatarie și a zis că la banii ăștia îi convine. Pe noi ne-a umflat râsul că ne-am gândit că dacă e ieftin iar dau cu apa de ploaie. Mai văzuserăm noi viteji d-ăștia cu pompe și substanțe care, în afară de miros, nu aveau altceva. Tot neamul gândăcesc era aseară la petrecere pe dulap, când s-a dezlănțuit hărmălaia și cutremurul. Blonda a scos toate vasele. Noi am crezut că am câștigat bătălia și se mută, ne lasă liniștiți. Ne-am văzut de petrecere.
Acum 10 minute, abia mă trezisem din beție, când îl văd pe unu’ cu masca pe figură, îmbrăcat în alb. Am crezut că e de la vodka sau că ne-au invadat rușii. Am auzit-o pe mamă țipând să fugim și, căutând cu privirea să văd de unde strigă, am văzut-o cu burta în sus lângă scaun, agonizând. Mi-am dat seama că e tragedie și am fugit repede către geam căutând scăparea acolo. Era închis. În fața blocului, două mașini pe care scria DDD. Parcă îmi sună cunoscut „dezinsecție” asta. Ah, da, gândacul Nostradamus a prezis că în 2014, toți gândacii de bucătărie vor pieri loviți de dezinsecție. E pentru prima dată când nu miroase. La fel ca atunci când ziceau ăștia de câine că lătra dar nu mușca, așa și cu insecticidul asta. Nu miros, nu fum ca la incendiu, ne-a luat prin învăluire. Ne-au înconjurat și, deși suntem în superioritate numerică, armamentul modern ne pune la pământ. Se aud strigate disperate de gândaci în agonie și din apartamentele alăturate. M-am strecurat printre picioarele dușmanului, încercând nu să scap (asta știu că nu se mai poate) ci să trag de timp pentru a intra în istorie lăsând scris cum am pierit. Cât pe ce să mă nimerească cu substanța ucigașă din pompa de joasă presiune.
Sunt în sertar. Îmi bate inima ca la …gândac. Mă gândeam mereu cum au dispărut dinozaurii. Sigur nemernicii ăștia i-au exterminat, ei cu dezinsecțiile, deratizările și dezinfecțiile lor. Măcar dinozaurii erau mari și mâncau mult. Dar noi, suntem mici și din cale afară de drăguți. Azi e zi istorică, încă o specie dispare de pe fața pământului. Plec împăcat cu mine însumi că măcar am apucat să scriu ce a dus la pieirea noastră și n-o să se întrebe nimeni peste mii de ani, de ce au dispărut gândacii de bucătărie. Compania DDD, să țineți minte numele asta. Acum au scăpat de noi, dar luați aminte, viețuitoare nedorite că urmați voi! Ploșnițe, căpușe, șobolani…fugiți cât mai puteți! Gata, închei. Au intrat în baie.
Vasilica,
ultimul gândac de bucătărie, mort la datorie
