Din motive medicale reale, nu fabricate(precum in alte cazuri), mama mea a fost nevoita sa se pensioneze la varsta de 50 ani. Nu conteaza ca ai muncit de la 16 ani, in momentul pensionarii esti considerat prea tanar. Te alegi dupa aproape 35 de ani de munca, cu o pensie de 500 de lei. Asta e. Nu asta e problema, insa. Problema e ca, dupa ce anul trecut in iunie i s-a schimbat incadrarea in grad si s-a stabilit o pensie cu 14 roni mai mare, ne-am saturat de asteptat diferenta de bani.
Am tot zis ca dureaza. Ba ca sunt sarbatorile ba ca alte prostii. Pentru mama e cam greu sa ajunga acolo avand in vedere ca abia mai merge pe picioare. Cat i-ar lua taxiul din Rahova pana in Floreasca, nu sunt interesata sa aflu. Ideea e ca lucrurile se pot rezolva si telefonic sau online in era internetului dar nu exista vointa. Nici macar bunul simt de a se raspunde la telefon.
Asteptand de atatea luni diferenta aceea de bani, a inceput si ea sa sune la casa de pensii a sectorului 5. A sunat doua zile la interval de o ora, fara succes. A treia zi a fost cu noroc. I s-a raspuns la telefon. I-a expus unei doamne problema, i-a dat numarul de dosar, i s-a spus sa astepte. Fasait, troznit, trantit. „Asteptati, va rog”. Iar fasait iar poc si iar „asteptati”. Al treilea „asteptati” nu a mai aparut ca s-a inchis. Doua zile iar n-a mai raspuns nimeni la telefon. Cred ca inca mai cauta dosarul. Acum le-am trimis si cerere scrisa online si astept sa vad pana unde merge nesimtirea de a nu se rezolva un lucru atat de simplu si la indemana lor. Poate ca pentru niste oameni care au muncit o viata si au ajuns sa dea 200 de lei pe luna pe medicamente, diferenta aceea de 14-15 roni chiar conteaza. Angajatii de la stat se cred buricul pamantului si te trateaza ca pe un gunoi asa ca nu o sa ma vedeti niciodata jelind cand li se ia din salarii.
