Dupa ce am povestit intr-o postare cum ne-am amenajat noi sufrageria, o amica de pe net a admirat decorul si m-a intrebat de unde am avut bani. Asta a fost prilej de amintiri pentru mine. N-as fi avut niciodata casuta asta daca nu ramanea de la tata una apartament. Chiar daca era confort II si fara imbunatatiri, am luat ceva pe el acum 3 ani si am reusit sa facem casuta asta in curtea bunicilor mei. Cand mi-aduc aminte cate am tras pana l-am vandut, imi vine si acum sa plang.
Cand ne-am decis noi sa vindem, deja criza imobiliara de declansase si preturile erau in cadere libera. Ma temeam ca o sa il dau pe nimic sau o sa il pastrez vesnic. Facusem cadastru si ce mai trebuia si ne pregateam de vanzare. Ca o mare econoama, ma gandisem ca sa nu ma duc la o agentie si sa pun singura anunturi ca eu sunt fata capabila si pot sa il vand si singura. Am pus anunturi pe net, am pus si niste anunturi pe stalpi prin zona respectiva si acum eram pregatita sa ma sune clientii. Si m-au sunat. Unii m-au sunat sa ma ia in ras ca cer prea mult. Altii au sunat si au cerut sa il vada fara sa se si prezinte la intalnire. Iar eu pierdeam timp si energie ducandu-ma la apartament sa ii astept. Ne-am chinuit asa, incercand sa vindem apartamentul, vreo luna, vreme in care sotul meu s-a ales si cu o amenda babana de la rutiera pentru ca s-a trezit in trafic dand explicatii unui potential cumparator, cum sa ajunga la locatie. Mai era si o mare problema: ca nu vroiam sa vindem prin prima casa ca nu stiam nimic despre asta si e normal sa iti fie teama de ceva ce nu cunosti. Uite asa, timpul trecea, apartamentul nu se vindea si pretul tot scadea.
Crezusem ca e usor sa vinzi un aparatament de capul tau, dar nu era asa. Intr-una din zile, ma sunase o doamna care vazuse anuntul pe net, o doamna de la o agentie imobiliara care imi facuse o oferta sa vand prin intermediul lor. Ramasese numarul in telefon si am sunat-o. Am stabilit o intalnire. A venit o doamna eleganta, cu o mapa care denota seriozitate, pe care scria aisiel.ro. Nu ma gandisem ca imaginea omului care vinde conteaza, dar acum realizam asta. Era genul de om de la care si eu as fi cumparat. De la prima intalnire a venit cu un potential client pentru aparatament. Ii prezenta locuinta de parca o cunostea deja si scotea avantaje la iveala, de unde nici eu nu banuiam ca exista. N-a fost cu noroc din prima. Dar i-am lasat cheile pe mana ca sa mai aduca alti oameni sa vada apartamentul. Asta era marti, Joi seara imi suna telefonul. Avea un client cu banii jos, doar sa ma prezint a doua zi la agentie pentru un precontract. N-aveam habar nici asta ce e dar ne-au explicat acolo. L-am semnat si in doua saptamani am semnat contractul final la notar si mi-am luat toti banutii. Asa ne-am putut apuca sa ne facem casuta noastra.
Ar fi trebuit sa imi dau seama de la inceput ca aveam de vanzare un aparatament care nu se putea vinde singur, fiind micut, fara umbunatatiri si etaj 4/4. Cum nu se putea mai rau. Era si nemobilat sau sa zicem semi-mobilat, cu un aragaz amarat, un frigider, un pat, patru scaune si o masa. Doar termopanele si usa metalica erau noi. In rest, pana si baia arata groaznic, vopsita in albastru. Avea sa ii cada si vopseaua pana il vindeam eu, la cat de bine ma pricep 🙂
