Bunica mea facea cei mai buni cozonaci. Treaba cu facutul cozonacilor incepea cu spartul nucilor cu vreo doua zile inaintem ca sa aiba vreme de la usuce bine intre soba. Cata vremea ea spargea nuca si alegea mieji(treaba asta se facea dupa lasarea serii la lumina lampii cu gaz, pentru ca nu a avut niciodata curent electric in casa), spunandu-mi cate o poveste captivanta, eu ma saturam de nuci iar ea se mira de ce nu se mai umple castronul. Apoi, de sub coltul unei paturi de pe lada ei de zestre, scotea niste banuti dintr-o batista si mergeam sa cumparam cele necesare, printre care si rahat din acela rosu si moale, pe care trebuia sa il tina sus pe corlata in tinda ca sa nu il manance….pisicul, desigur.
In dimineata zilei de cozonaceala, ma trezeam intr-o caldura de iti venea sa stai in pielea goala si in patul de la soba ii vedeam copaia cu faina alba cernuta si imi dadeam seama ca e ziua aceea. Ma uitam mereu ca eu muream de cald in pijamale si ea, doar cojoaca o dadea jos, isi sufleca manecile si incepe sa il framante. Zicea ca trebuie framantat pana asuda grinda ca altfel nu iese bun. N-am vazut grinda niciodata asudata dar pe bunica da. Cozonacul, n-are sens sa zic ca nici un cozonac din comert nu e ca el ei. Cata vreme trebuia sa creasca aluatul, n-aveam voie sa ma „fatai” pe usa ca ingheta casa si nu mai crestea „dolofanul”. Apoi dupa ce ii umplea cu nuca si rahat, ii aseza in forme si ii invelea cu stergare cusute de mana ei, le facea cruce si nu aveam voie sa misc patul sau sa ma mir de ei ca ma taia de portie. Cine ar fi indraznit? Cand se umflau suficient in pene, ii arunca in soba asta incinsa, fara hartie de copt, fara sa stie cate grade sunt acolo, dar nu stiu daca am vazut vreodata cozonac ars la ea. Cat chin si cata jale, ore intregi de asteptare si cand in sfarsit il scoate, cica tot sa mai astept ca daca il rupem se incrudeaza. Ii punea pe masuta rotunda cu trei picioare, unde mancam strand pe pragul tindei, si ii invelea cu un stergar. Si in seif daca i-ar fi pus si tot ii zgarmoceam. Dar asa, era simplu, cum se sucea, cum bagam mana sub stergar si ciupeam din el. Vina cadea tot pe pisica desigur. Va dati seama ce cozonac bun, daca branza statea la discretie pe masa si pisica ghionosea cozonacul?
Mai mananca acuma cozonac ca ala, daca ai de unde!? Cateodata, cand ii impart o felie de cozonac, ma si gandesc ca o fac de ras pe lumea de dincolo, la cum m-a invatat ea sa fac si ce frumos ii cumpar eu.
