Intr-un tren plecat de la Cluj, indreptandu-se cu viteza romaneasca spre Bucuresti, un compartiment friguros, cu o usa care nu se inchide, badea Gheo dormea cu capul intr-o cojoaca. Cum o fi nimerit tocmai aici, tanarul nostru Alessio, student italian in Romania, nu mai stiu. Dar a nimerit. Fiecare cu bancheta lui, doi oameni diferiti, unul trecut de 45 de ani, altul de doar 22, fiecare preocupat de altceva. Tanarul sta cu nasul intr-o tableta iar ciobanul nostru, sufla abur cald spre geam apoi in urma de abur lasata, deseneaza cu degetul ceva.
– No, ai un ceas baiete?
– E 12:28.
– Multam fain. Tot la Bucuresti si domnia ta? Tare mult avem de mers.
– Multam fain. Tot la Bucuresti si domnia ta? Tare mult avem de mers.
– Mult.
Vazand ca vecinului de compartiment nu prea ii arde de vorba, badea Gheo isi mai face de treaba cu un ziar pe care-ul cumparase din gara. Sigur nu era nimic interesant acolo, ca se tot foia. Parca de plictiseala, i se facuse si foame. Intinse ziarul si scoase o bucata de pita si o punga cu ceva alb. Urda. Se apuca sa manance cu pofta, plescaind din cand in cand, iar asta il scotea din minti pe tanarul student. Nu era deloc fan branza romaneasca mai ales datorita mirosului specific. Branza asta raspandea un miros de oaie de nu se mai putea concentra la nimic. Parca numai mirosul de branza exista in tot trenul. Parca simtea ca i se face rau.Scoase din rucsac o cutie galbena, se auzi un zornait din ea si inghiti ceva mic si alb.
– No, da ce iei acolo?
– Iau un calciu ca mi-e rau.
– Apai, io de la branza asta ce-o mananc, am atata calciu de ti-as putea da si matale. N-am nevoie de nasturi d-astia din cutie. Nu vrei sa gusti si matale? Ca am destula. O pus nevasta pentru trei zile.
– Nu, nu. Multumesc. Nu prea servesc branza. Sunt fan pizza eu.Badea Gheo isi stranse pachetul si il puse la loc in desaga. Cu burta linistita si plictisit de vremea mohorata de pe geam, se decide sa mai traga un pui de somn. Studentul se simtea eliberat si fericit ca pentru o bucata de drum va avea parte de liniste.Dupa o buna bucata de vreme, foamea parca ii da tarcoale si lui Alessio. Cauta adanc in rucsac si scoate ceva frumos impachetat. Atata foiala il trezeste si pe badea Gheo care ii urmareste cu atentie fiecare miscare. Mai ca ii venea sa nu mai manance nimic.
– Deci aia e pizza de care ziceai?
– Da, asta e pizza.
– Pai si cum se face asta?
– Se face un blat din aluat si pui pe ea ce ingrediente doresti.
– Pai si aia alba de deasupra ce e? Mie imi seamana a branza.
– E un sortiment italieniesc de branza.
– Nu zisesi ca nu esti fan branza?
– Depinde si de branza. Ca asta nu are miros pronuntat si se combina foarte bine cu rosii si busuoic. As manca de trei ori pe zi si tot nu m-as plictisi.
– La fel si eu cu urda. Dimineata urda cu ceapa si slana, la pranz urda cu mamaliga si smantana si seara merge si o placinta cu urda. Si, cum zisei, are si calciu mai mult decat orice alta branza. Nu m-a durut niciodata vreun os. Destept o fost ala care o facut reteta asta ca in loc sa aruncam atata amar de zer, il fierbem de scoatem urda asta buna.
– Si mozarella noastra e buna. E facuta si cu lapte de bivolita si are si mai putin colesterol.
– Ia da si mie sa gust, sa vad cum e. Nu stiu io ce e aia colesterol dar ma facusi curios.
Tanarul desprinde o bucata de mozarella de pe pizza. Desi combinata cu ceva busuioc, ciobanul se incumeta sa o guste. O plimba pe toate papilele gustative, o mesteca usor ca sa ii simta bine gustul, o lasa sa alunece pe gat si da verdictul:
– E buna, nu zic ba! Da’ a noastra parca-i mai naturala. Numai nitel sa iti dau sa gusti. Tot moale si dulceaga ii si asta.
Nu mai era loc sa refuze. Ar fi fost un afront prea mare. Nu o sa moara dintr-o gura de urda d-asta. Lua cu neincredere o bucatica de branza de la cioban si spre uimirea lui nu era atat de rea. Ba semanana destul de mult la gust cu mozarella. Numai gustul de oaie parca nu il tenta. Textura era placuta.
– E buna bade dar nu ma impac cu gustul asta de oaie.
– Facem urda si din lapte de vaca, nu e bai.Intre timp, Alessio terminase de mancat si isi luase tableta din nou in brate. Isi puse ceva muzica si infipse castile in urechi. Il lua somnul si se trezi dupa ce trenul trecuse deja de Pitesti. Badea Gheo era treaz jucandu-se ceva pe telefonul lui destul de vechi. Parca i se facuse foame din nou. Alessio cauta in rucsac si scoase un pachet de biscuiti.
– Nu tin de foame scovergile alea. Ia sa iti mai dau eu ceva sa gusti.
– Nu mai vreau urda, multumesc. Nici alta branza de oaie. Sa nu va fie cu suparare dar nu imi place.
– E ceva mai nou….e facut dupa retetele noastre, dar e fara miros. E ceva intre urda mea si mozzarella dumitale. Are si o forma de le place si nepotilor mei, de e buna si pentru mai multe feluri de mancare dar si pentru deserturi. Si scose din desaga, ce credeti? O cutie de miez de lapte.
Alessio o ia, o deschide si gusta. Nu se putea opri. Nu mai mancase pana acum dar era tare buna. Asta da inventie. Ceva bun si pentru romani si pentru studenti italieni mofturosi.
– Tare buna e asta. M-ai ametit tot drumul cu urda dumitale. Miez de lapte…tare bun. Cred ca de acum voi deveni si eu fan branza. Nu puteai sa imi dai d-asta de la bun inceput?
– No, pai si conversatie pe ce tema mai faceam?
– No, da ce iei acolo?
– Iau un calciu ca mi-e rau.
– Apai, io de la branza asta ce-o mananc, am atata calciu de ti-as putea da si matale. N-am nevoie de nasturi d-astia din cutie. Nu vrei sa gusti si matale? Ca am destula. O pus nevasta pentru trei zile.
– Nu, nu. Multumesc. Nu prea servesc branza. Sunt fan pizza eu.Badea Gheo isi stranse pachetul si il puse la loc in desaga. Cu burta linistita si plictisit de vremea mohorata de pe geam, se decide sa mai traga un pui de somn. Studentul se simtea eliberat si fericit ca pentru o bucata de drum va avea parte de liniste.Dupa o buna bucata de vreme, foamea parca ii da tarcoale si lui Alessio. Cauta adanc in rucsac si scoate ceva frumos impachetat. Atata foiala il trezeste si pe badea Gheo care ii urmareste cu atentie fiecare miscare. Mai ca ii venea sa nu mai manance nimic.
– Deci aia e pizza de care ziceai?
– Da, asta e pizza.
– Pai si cum se face asta?
– Se face un blat din aluat si pui pe ea ce ingrediente doresti.
– Pai si aia alba de deasupra ce e? Mie imi seamana a branza.
– E un sortiment italieniesc de branza.
– Nu zisesi ca nu esti fan branza?
– Depinde si de branza. Ca asta nu are miros pronuntat si se combina foarte bine cu rosii si busuoic. As manca de trei ori pe zi si tot nu m-as plictisi.
– La fel si eu cu urda. Dimineata urda cu ceapa si slana, la pranz urda cu mamaliga si smantana si seara merge si o placinta cu urda. Si, cum zisei, are si calciu mai mult decat orice alta branza. Nu m-a durut niciodata vreun os. Destept o fost ala care o facut reteta asta ca in loc sa aruncam atata amar de zer, il fierbem de scoatem urda asta buna.
– Si mozarella noastra e buna. E facuta si cu lapte de bivolita si are si mai putin colesterol.
– Ia da si mie sa gust, sa vad cum e. Nu stiu io ce e aia colesterol dar ma facusi curios.
Tanarul desprinde o bucata de mozarella de pe pizza. Desi combinata cu ceva busuioc, ciobanul se incumeta sa o guste. O plimba pe toate papilele gustative, o mesteca usor ca sa ii simta bine gustul, o lasa sa alunece pe gat si da verdictul:
– E buna, nu zic ba! Da’ a noastra parca-i mai naturala. Numai nitel sa iti dau sa gusti. Tot moale si dulceaga ii si asta.
Nu mai era loc sa refuze. Ar fi fost un afront prea mare. Nu o sa moara dintr-o gura de urda d-asta. Lua cu neincredere o bucatica de branza de la cioban si spre uimirea lui nu era atat de rea. Ba semanana destul de mult la gust cu mozarella. Numai gustul de oaie parca nu il tenta. Textura era placuta.
– E buna bade dar nu ma impac cu gustul asta de oaie.
– Facem urda si din lapte de vaca, nu e bai.Intre timp, Alessio terminase de mancat si isi luase tableta din nou in brate. Isi puse ceva muzica si infipse castile in urechi. Il lua somnul si se trezi dupa ce trenul trecuse deja de Pitesti. Badea Gheo era treaz jucandu-se ceva pe telefonul lui destul de vechi. Parca i se facuse foame din nou. Alessio cauta in rucsac si scoase un pachet de biscuiti.
– Nu tin de foame scovergile alea. Ia sa iti mai dau eu ceva sa gusti.
– Nu mai vreau urda, multumesc. Nici alta branza de oaie. Sa nu va fie cu suparare dar nu imi place.
– E ceva mai nou….e facut dupa retetele noastre, dar e fara miros. E ceva intre urda mea si mozzarella dumitale. Are si o forma de le place si nepotilor mei, de e buna si pentru mai multe feluri de mancare dar si pentru deserturi. Si scose din desaga, ce credeti? O cutie de miez de lapte.
Alessio o ia, o deschide si gusta. Nu se putea opri. Nu mai mancase pana acum dar era tare buna. Asta da inventie. Ceva bun si pentru romani si pentru studenti italieni mofturosi.
– Tare buna e asta. M-ai ametit tot drumul cu urda dumitale. Miez de lapte…tare bun. Cred ca de acum voi deveni si eu fan branza. Nu puteai sa imi dai d-asta de la bun inceput?
– No, pai si conversatie pe ce tema mai faceam?
Articol scris pentru SuperBlog 2013.
