Poate ca nu am avut parte de o copilarie din cale afara de fericita si nu am avut tot ce mi-am dorit. Ar fi fost greu, avand un singur parinte. Dar, cu toate astea, copilaria mea a fost una fericita, hranita cu povesti si basme. Cel care imi hranea si mai tare aceasta lume colorata a copilariei, era unchiul meu. Tin minte ca la sase ani, cel mai frumos cadou l-am primit de la el; cand m-am intors de la tara, mi-am gasit camera cu doi pereti(cei liberi) acoperiti in culoare, cu o poveste frumoasa, pictata de mana lui, un Mickey Mouse vesel si supradimensionat, asezat exact la capul meu, cu un copac cu frunze tomnatice dar cu ochi negri si maini din crengute, cu doua veverite cu umbrela si un nor mare negricios si bosumflat. Ce bucurie mai mare poti vedea in ochii unui copil decat atunci cand pur si simplu se urca pe lada de la pat si il imbratiseaza pe Mickey( nu o data m-a gasit mama acolo pupandu-l pe nas). Aveam senzatia ca nu sunt niciodata singura. Nu-mi mai era frica de nimic sau daca eram suparata de ceva si il vedeam acolo vesel si strengar, imi reveneam rapid. Peste vreo trei ani, l-am acoperit cu zugraveala proaspata si l-am inlocuit cu un afis mare stil tapet cu un Pinocchio.Acum sunt mare dar copilul a ramas in mine. Tot povesti viseaza. Am facut parte din generatia care a crescut cu Disney, nu cu cu roboti si oameni cu forme ciudate. Daca as mai fi mica acum, i-as cere unchiului meu sa imi picteze tot ceva scene din desene animate sau povesti. Si recomand parintilor sa ofere cadoul asta oricarui copil, daca au pe cineva cu talent in familie care poate face asta. Sau, o puteti face chiar voi. Nu trebuie sa fiti asi. Doar sa aveti putin talent. Si daca vreti sa mai si cultivati talentul, eu tocmai am aflat despre tabara de pictura Hobby Art, un fel de curs intensiv in aer liber, prin care doritorii se pot initia in tainele picturii cu ajutorul unui om cu experienta in domeniu. Toamna asta, mai exact intre 5-11 octombrie, suntem invitati la Moeciu de Jos(locatia taberei de pictura), pentru cateva zile de studiu dar si relaxare, in egala masura. „Pe parcursul celor 6 zile se vor aborda notiuni de teoria culorilor, culorile complementare,spectrul culorilor, diferentierea tehnicilor de lucru in acuarela, tempera sau ulei, cu exemple practice… Specificul taberei va fi unul de atelier, cu deplasari in natura in 1-2 zile. Grupul de lucru va fi format din maxim 12 participanti pentru o buna desfasurare a activitatilor, iar instructorul artistic al taberei va fi Tudor Francu, pictor profesionist si instructorul artistic al taberelor de pictura hobby art de la inceputul desfasurarii lor din 2009.” Un participant la una din taberele anterioare de pictura, declara “Consider ca timpul petrecut a trecut prea repede”. Cand trece timpul repede? Cand ne simtim bine, nu?
Daca ai peste 18 ani, iti place sa pictezi, iti place sa socializezi, sa calatoresti, atunci ai nimerit unde trebuie si impusti mai multi iepuri dintr-un foc. Pentru unii, tabara poate fi o adevarata revelatie, un punct de plecare pentru ceva ce va deveni „mai mult si mai buni”.
Sa nu uitam de unde am plecat. Eu v-am trimis in tabara ca sa va deprindeti mai bine cu ale pictatului. In caz ca nu puteti ajunge anul asta, din cauza ca nu v-am anuntat la timp sau nu mai prindeti locuri, trebuie totusi sa facem ceva cu camera copiilor. Si, cum Picasso e cam ocupat in perioada asta, pana ajungeti sa va initiati in pictura si sa puteti desena personaje de desene animate care chiar sa semene cu originalul, puteti folosi un fototapet. Pentru copii, singurul neajuns e ca o camera are doar 4 pereti. Cred ca si-ar dori cate unul pentru fiecare poveste sau film animat de care se simt atasati .
Chiar ma gandeam zilele astea ca, eu cand eram mica, imi imparteam camera cu varul meu si norocul nostru a fost ca amandoi il iubeam pe Mickey. Dar ce ne-am fi facut daca aveam personaje preferate diferite. Parca si vad o camera impartita in doua, fiecare cu patul lui, unul cu fototapet cu „Alba ca Zapada” si altul cu fototapet cu masinutele din „Cars”. Cum poate adormi o fetita, privind o poveste a lui Disney, imaginandu-se in locul Albei ca Zapada, inconjurata de animale care o iubesc si o asculta, intr-o padurice in care ea e printesa, altfel decat zambind? Se viseaza imbracata in rochita albastra, cu guleras alb si e nerabdatoare sa ii cunoasca pe pitici. Cum da trezirea un baietel care atunci cand deschide ochii da de mainutele haioase, daca nu cu un „vruuum, vrummm”? Doar toata noaptea s-a visat zburand cu masina. Sunt detaliile care fac copilaria sa fie cum trebuie sa fie. Eu am avut var, nu lavabila pe pereti dar povestile erau acolo. Nu cred ca ii pasa unui copil daca folosesti cine stie ce materiale scumpe, daca ii pui lustra de cristal de Nu ma uita sau bagheta de aur. Da-i copilului poveste!
