Unora le place vita de vie pentru ca produce strugurii din care iese vinul ghiurghiului. Mie imi place din alte motive: tine umbra maxima la geam pe perioada verii si imi da frunza de vita in care ies cele mai bune sarmale. Asta e specialitatea casei la restaurantul de 100 de stele, La cantine de Cristina. In mod normal reteta ar trebui sa fie secreta dar am sa ma indur de papilele voastre gustative si am sa va spun cum le prepar.
Avem nevoie de o masa, un blat de bucatarie, o chiuveta cu apa curenta, un aragaz conectat la reteaua de gaz(sau poate ai o plita Beko la care visez eu), un chibrit, cateva farfurii, un castron mai mare, un tocator, un cutit, o tigaie, o lingura de lemn, o craticioara, o strachina de la bunica si un tuci tot mostenire de familie. Spre ca n-am uitat nimic. Asta e recuzita sau decorul necesar, sa nu creada cineva ca ar fi vorba de ingrediente.
Abia acum incepem sa colectam de prin frigider sau dulap. Ce-i trebuie musai unei sarmalute? Carne. Amestec de porc cu vita, sa fie si putin grasa, cam 600 de grame cred ca ne ajung. Foi de vita, vreo 50-60 de foi de vita nu din cele de 1 metru patrat. Nu uitam de ceapa, ale mele erau micute si am pus vreo trei bucati din cele de pe farfurie dar daca esti bastan si ai ceapa mare, ajunge una. Cinci linguri de orez, cinci de pasta de tomate sau bulion(in functie de ce ai cumparat din vreme). Mai pui de o parte niste miez de paine, sare, piper, marar, cimbru, foi de dafin si ulei.
De acum putem trece la treaba. Prima data desfaci carnea si o pui intr-un castron mare(ti-am pomenit de el mai sus). Apoi iei ceapa si o cureti, fara sa versi prea multe lacrimi pentru ca astea nu sunt trecute in reteta. O speli bine si o pui la scurs. Inmoi miezul de paine bine in apa apoi il prinzi in maini si il storci cat poti de tare, gandindu-te ca esti la sala si iti lucrezi pectoralii. Il arunci peste carne.
Acum vine partea cea mai grea. Iei o gura de apa, eventual si ceva contra depresiei, si te pui pe tocat ceapa. Cand e gata tocata, o tavalesti cateva minute in ulei incins in tigaie. Cand incepe sa se bronzeze e numai buna de pus peste carne. Adaugam si o lingura de sare, o jumatate de lingurita de piper, o lingurita de marar tocat marunt, putin cimbru(cat iei in trei degete- daca ai degetele foarte mari, foloseste doar doua). Iei orezul si ii faci cateva dusuri reci cat sa scoata amidonul de prin el si il arunci peste restul ingredientelor.
A venit momentul sa iti sufleci manecile si sa bagi mainile in actiune, la amestecatul compozitiei. Crede-ma ca nici o lingura nu face ce poti face cu mana. Se amesteca foarte bine pana devine omogena. Luam frunzele de vita, le spalam si le oparim ca sa se inmoaie si sa le putem rula usor. Luam cate o frunza si o intindem la soare pe tocator, ii taiem codita, punem o lingura din compozitia pentru sarmale si le invelim in functie de tehnica mostenita. Asta nu se invata, se fura! Nici nu stiu cum sa explic dar incerc: cum e pusa frunza de mai jos, iei partea din stanga si o pui peste carne, apoi o rulezi ca pe clatita de la cotor spre varf iar la final partea de frunza ramasa pe dreapta o „infigi cu deshtu” in sarma.
La final, ar trebui sa arate cam asa. In cazul in care dupa 2-3 sarmale, observi ca iese carne pe undeva, exista doua variante, ori pui tu prea multa carne, ori ai nevoie de facultatea de infasurat sarmale.
In cazul fericit in care ti-ai iesit, le asezi cat stii tu de frumos ca intr-o hora, in tuci. Apoi, diluezi bulionul cu apa si adaugi in tuci cat sa acopere sarmalele. Aprinzi focul cu atentie si le pui la fiert. Cand incep sa dea in clocot, le pui un capac si le fierbi la foc mic vreo ora.
Daca ai respectat toti pasii, ar trebui sa fie bune de mancat asa ca pui cateva sarmale in strachina bunicii, le racoresti cu niste smantana si mai trebuie sa decizi doar daca ai curaj sa mananci primul sau dai altcuiva sa testeze.
Cu acest articol m-am alaturat campaniei Blogchef.ro – Gatim ce poftesti!, in care Andreea Patrascu, Cetin Ametcea, Sebastian Bargau si Radu Bazavan se lupta pentru titlul de „Blogchef”, powered by BEKO
