Cand se trezi, se luminase destul de bine afara si soarele parea ca vrea sa se dovedeasca stapan peste imensul de zapada. Se simtea mai rau ca de obicei, se dete cu greu jos din pat, isi arunca ochii spre icoana cu Maica si Pruncul, isi facu semnul crucii asa cum il facea de 84 de ani. Sufleca usor maneca ingalbenita a camasii si se uita la ceas. Era 7:30. Ii mangaie usor cadranul argintiu. Avea si indicator pentru data dar bunicul Mircea nu-l mai vedea. Isi indrepta ochii spre calendarul de pe perete: miercuri, zi de post. Mai era doar o zi si George, nepotul pe care il crescuse cu atat drag, plecat de patru ani, avea sa vina din nou acasa.
Isi scoase ceasul de la mana, il aseza cu grija pe polita de langa pat si iesi in tinda casei sa isi spele fata. Ceasul era rezistent la apa dar batranul il ocrotea mai ceva ca pe propriul copil. Dincolo de intrument de masurare a timpului, pentru el era cea mai de pret bijuterie si una din legaturile trainice cu trecutul. Pierderea lui ar fi inseamnat sa renunte la amintiri dulci. Broboane de apa, rece ca gheata se scurgeau pe barba lui albita de ani. Se imbraca cu greu; toata operatiunea necesita minim o jumatate de ora. Apoi ceasul sau cu curea neagra de piele si cusatura dubla, isi relua locul pe mana unde statea de atata timp. De fiecare data cand si-l punea la mana, isi aducea aminte de raposata lui sotie si de momentul cand i-l daruise. I-l prinsese la mana cu aproape 40 de ani in urma, intr-o seara de vara. De atunci nu s-a despartit niciodata de el si sticla lui intarita cu cristale minerale, ii amintea acum, dupa moartea ei, de mangaierea Martei.
Isi continua ziua, ca si pana acum, hranindu-si pasarile caci doar de ele se mai putea ingriji. Isi amintea cu drag dar si cu regret, de zilele in care, in grajdul care acum statea sa cada, isi saruta zilnic pe frunte iapa lui neagra si vacuta baltata.
…..
Timpul trecea mai repede ca de obicei. Parca limbile ceasului se incapatanau sa se alerge una pe alta. Minutarul alerga in trap la fel ca iapa lui neagra cu care brazda gradina. Da, gradina. Simti nevoia sa mearga acolo. Respira greu si parca ceva ii apasa pieptul. Gradina lui, iat-o! Acoperita de zapada, plina de urmele acelei vulpi care de ani buni dadea ocol cotetului de gaini. Isi masura tot spatiul din ochi si dadu roata peste valea intinsa. Ochii se oprira dincolo de vale pe dealul Bisericii. Clopotul incepu sa bata iar ochii priveau tinta catre turla ascunsa prin ceata. Isi privi ceasul care ii confirma ca e seara deja.
…..
Era dimineata. Asta ii spunea gandul chiar daca afara era inca intuneric. Ar fi vrut sa deschida ochii dar parca nici asta nu mai avea putere sa faca. Dintr-o data, o atingere, parca il umple de viata. simtea ca s-ar ridica sa alerge de bucurie, in timp de nepotul sau, George, ii mangaia mana ridata si asprida de vreme.
– George, ai venit! Asa cum mi-ai promis.
– Sarumana tataie. Am venit. Am o luna concediu. O sa stam impreuna. O sa fim doar noi zi de zi. Mi-a fost dor de tine.
– Pentru mine nu mai e timp. Am visat ca azi trimit dupa mine. Am visat-o pe Marta. Ma asteapta. E la fel de frumoasa ca atunci cand ne facea turte cu branza dimineata.
– Nu. O sa fie bine, o sa vezi. Acum sunt aici!
Batranul respira greu dar zambea. Era fericit. Atata fericire i se zbatea in piept, ca parca il sufoca. Ii strangea mana nepotului, de parca nu ar mai fi vrut sa ii dea drumul niciodata.
– Georgica, eu am sa plec pe drumul meu si tu ai sa te intorci pe al tau. Dar nu vreau sa uiti niciodata pe bunicul Mircea. Casa asta tu nu o poti lua cu tine. Dar sa iei cu tine ce am eu mai drag. Icoana aceea din perete la care te-am invatat sa spui „Tatal Nostru”, cu colturile roase de carii; a fost de la bunicul meu. sa o iei cu tine. Ea o sa te ocroteasca. Si mai ia, uite, ceasul meu de mana, ii zise.
Incerca sa ridice mana dreapta sa desfaca ceasul dar mana ii cazu la loc.
– Ia-l tu. E un ceas Karl Breitner, cadou de la bunica ta. El imi stie jumatate din viata. Stie la ce ora te-ai operat de apendicita si stie cat intarziai la scoala in fiecare zi. E original cu mecanism elvetian; e si gravat pe spate. A fost rezistent. Sa ai grija de el. Pe mine ma vei simti zilnic langa tine. Acolo unde ma duc eu, timpul nu mai trebuie socotit.
George desfacu ceasul bunicului si il stranse tare in mana:
– N-o sa ma despart niciodata de el, bunule!
Ochii batranului se oprira intr-un colt de odaie. Zambea si parea fericit. Si fericirea ii ingheta pe chip iar mana ramase intepenita pe mana nepotului.
Atunci sosise si medicul. Se apropie de pat, ii lua pulsul, ii inchise ochii si deschise un fel de caiet: „Ora decesului: 7:30”.
George plangea; desfacu pumnul si se uita la ceasul lui, ceas Karl Breitner Gentle Steel Black. Atata era. Pentru bunicul sau, timpul se terminase dar pentru el, ceasul elvetian avea sa bata mai departe. Isi stranse cureaua neagra in jurul incheieturii, ii masura cadranul din ochi si isi zise in gand:”o parte din bunicu’ va ramane mereu cu mine!”.
