Ne dati ori nu ne dati ?!|

Un geam inghetat, o floare de gheata te priveste rece de dincolo de perdeaua alba. Luminitele dintr-un brad micut, asezat pe masuta din dreapta iti incalzeste sufletul si mirosul de coaja de portocala, care incerci sa iti dai seama de unde vine, e de ajuns sa te faca sa zambesti a relaxare. Asa zambea  intinsa  in fotoliul vechi, doamna Tanta. Eu ii spun tanti. Nu stiu exact cati ani are. E pensionara; o femeie simpla. Imbracata in capotul ei maroniu, tanti Tanta se indreapta spre radioul cu lampi pe care il tine la loc de cinste pe servanta cu amintiri, rosteste de cateva ori butonul mare si negru si zambeste a liniste respirand profund fiecare vers al colindelor care tasnesc din cutia ei muzicala veche. Se indreapta spre masa de langa usa. Doua tavi : una cu mere si una cu covrigi. Aseaza cu grija unul din mere care, nerabdator sa plece, se rostogolise putin.

 

Soneria o face sa tresara. Grabita , dar cu mersul leganat, din cauza durerii de sold, tanti Tanta se indreapta spre usa. De dincolo de usa se aud niste glasuri , ce ii sunt dragi; o spune asta zambetul cu care deschide usa si ii invita impreuna. Georgica, Fanel, Danut si Vladut, baietii din blocul de alaturi, cu nasurile rosii, striga intr-o desincronizare totala.

 

– Primiti cu colindul?

 

– Primim cu drag.

 

Tanti tanta ii priveste cu duiosenie din prag si copiii isi incep colindul. In spatele lor, bradul licare si el a bucurie.

 

– Va multumesc, micutilor. Tanti Tanta imparte pe rand in traistutele copiilor cate 2-3 covrigi si un mar apoi ii urmareste iesind. Inchide usa in urma lor si da sa ii priveasca pe vizor, indreptandu-se spre usa urmatoare. De dincolo de usa, copiii isi opresc pasul. Prin usa veche de apartament, batrana distinge urmatorul dialog:

 

– Ce ne-a dat, ma? Tot covrigi?

 

– Tot.

 

– Parca il si aud pe tata cand oi ajunge acasa :”Ai vrut colind, acu’ sa mananci ce ai capatat”!

 

– Ce vreti, ma? Asa e colindu’ cu covrigi si nuci ; ce ati vrea sa zica? oua Kinder?

 

Tanti Tanta se indeparteaza de usa, putin trista ca pe copii nu i-a multumit pomana ei. Vladut, isi scoate manusa si baga mana in sacut. Scoate la iveala un covrig din care musca si exclama:

 

– Baaa, astia sunt buni! Nu-s ca aia de ti se rup dintii de lapte in ei. Ia luati de gustati si voi!

 

Inca trei manusi se trezesc scoase si trei covrigi sunt muscati neincrezator. Baietii mesteca si se privesc nedumeriti. „Astia sunt niste covrigi speciali; cred ca tanti Tanta i-a facut” – trage Fanel concluzia.

 

In bucatarie, tanti Tanta face curat pe masa. Duce la cos cateva ambalaje. Le indeasa in cos si le priveste nostalgic , spunand pentru sine dar ca si cum ar fi vorbit cuiva : „copiilor nu le plac Covrigii de Buzău de la Boromir”.

 

                                                                                ***

 

A mai trecut un an. Bradutul nu mai licare asa intens; cateva beculete s-au ars. Tanti Tanta sta pe acelasi fotoliu, cojind o portocala. Pe servanta, o cutie muzicala reda un colind , pe care tanti Tanta il stie bine. Doar cutia nu mai e aceeasi. Radioul cu lampi nu mai era la locul lui. Un aparat de radio nou, mic si fara amintiri incorporate, l-a inlocuit.

 

Soneria anunta primul grup de colindatori. Cu acelasi drag, batrana le deschide si ii invita in sufrageria ei, gata sa ii asculte. Georgica, Fanel, Danut si Vladut canta acelasi colind, ceva mai clar decat anul trecut; e drept, ca si dintisorii aveau mai multi. Isi sustin colindul cu tarie, din buze dar ochii dau roata prin camera, cautand ceva cu privirea. Se privesc usor nedumeriti dar merg mai departe cu cantecul lor. Tanti Tanta le multumeste si ii felicita pentru cum au cantat. Rand pe rand, cei patru baieti trec prin fata batranei, intinzandu-i sacutii. In sacut cade sec o bancnota de 1 leu.

 

Copii saluta si ies. Tanti Tanta ii conduce pana in hol cu privirea si inchide usa, indreptandu-se spe fotoliu. Spera ca anul acesta micutii nu au mai fost dezamagiti.

 

In hol, Vladut si colegii lui se opresc:

 

– Ma, ce sa facem noi cu 1 leu? Unde sunt covrigii?Colindu’ e cu covrigi. Mie sa imi dea covrigi!

 

Cei patru isi susostesc ceva si se infiinteaza din nou la usa, sunand insistent. Batrana deschide si ii priveste nedumerita:

 

– Ati uitat ceva, copii?

 

– Tanti, nu mai ai covrigi? Daca mai cantam odata nu ne dai si noua? Împarte-i cu toată lumea! – doar e seara de Ajun.

 

Tanti Tanta se lumineaza deodata la fata si o lacrima ii mangaie ridurile de pe obraz. Se indreapta spre servanta veche si scoate de acolo 2 pungi de covrigi Boromir, pe care ii imparte celor mici.”Deci d-astia erau….” isi spun colindatorii si cu gura plina de cate o muscatura de covrig, o mai colinda o data pe tanti Tanta.