Update 18 mai – Câștigătoarea concursului este Raluca Ene. Felicitări! Vei primi un mail pe adresa folosita la înscriere și ai 48 de ore le dispoziție să răspunzi pentru a revendica premiul. Vă mulțumesc mult pentru participare tuturor. Chiar dacă mi-a fost greu cu lista, numărul mare de participanți dovedește că aveți încredere în mine și asta șterge orice altă problemă.
Aveți aici și extragerea filmată.
M-am gândit, m-am răzgândit, răsucit și rostogolit (bine, mai puțin asta!) ce premiu să pun la acest concurs și am ajuns la concluzia că, așa cum voi îmi faceți mie diminețile frumoase, când intru și găsesc comentarii, like-uri sau mesaje din partea voastră, vreau să fac și eu dimineața mai fericită unui cititor. Bine, eu aș vrea să o fac frumoasă tuturor, dar portofelul zice că nu se poate.
Am comandat această cafetieră Heinner HCM-800BK, 800W, 1.5L, Negru și ea este premiul la acest concurs. Nu iau eu copy-paste descrierea produsului, că nu e frumos. Găsiți voi detalii despre el pe linkul respectiv. Produsul este nou, cu garanție.
Acum să vedem ce vreau eu de la voi pentru acest concurs. Cea mai simplă metodă de participare. Fără like, fără share, aștept de la voi câte un comentariu în care să-mi spuneți, pe scurt, ce faceți dimineața în timp ce vă beți cafeaua. Eu, de exemplu, nu beau cafea. În funcție de cum mi-e ficatul în ziua aia, ori o dau pe un ceai, ori pe un 3 în 1 și, în timp ce le savurez, îmi verific mailul și notificările de pe Facebook. Unii poate citesc ziarul, ascultă starea vremii sau așteaptă horoscopul.
Asta sunt curioasă să aflu: ce fac cititorii mei în timp ce savurează cafeaua. Simplu, nu? Și să știți că nu vor fi avantajați cei care declară că-mi citesc blogul!
Concursul durează 2 săptămâni, până pe 17 mai. Pe 18 mai 2017 voi face tragerea la sorți, filmată, realizată cu ajutorul random.org. Premiul se livrează prin Poșta Română, exclusiv la o adresă din România.
Succes!
Dimineață în timp ce îmi beau cafeaua stau pe Facebook și mă uit la noutățile care sau petrecut peste noapte ??
Buna,dimineata in timp ce beau cafeaua ,ma uit pe facebook :),ud florile,ii dai de mancare porcului de guineea,si ma pregatesc de munca.
In fiecare dimineata cand im beau cafeaua stau pe facebook.
In fiecare dimineata imi fac cafeaua si ies pe terasa la aer curat si privesc padurile ce ma inconjoara
Dimineața cand beau cafeoa încep sa dau catei afara prin curte pe rând le dau sa manace am catei
Eu dimineața cand beau cafea o șavurez in liniște oe terasa alaturi de iubitul meu la povesti si bineînțeles alaturi de pisicuță noastră care toarce de fericire ca suntem cu ea
Dimineata cand sunt acasa alaturi de mama mea stam la povesti iar cand sunt singura imi verific notificarile de pe facebook, e-mail.
Privesc cerul☺
Cand ma trezesc,primul lucru care il fac,e sa pun ibricul de cafea pe foc,dupa aceea vine si sotul si soacra si mai povestim pana vine ora de plecat la lucru. Este un ritual pe care il facem zi de zi,in care povestim,facem planuri.
În timp ce beau cafeaua verific emailul,știrile,mondenitatile
Cafeluta de dimineață nu merge fără sa fie”vorbita ” asa ca începem… cum am dormit, ce am visat, ce facem astăzi ,ea e cea mai gustoasa.
Dimineața când servesc cafea alături de soțul meu, vorbim ce avem de făcut fiecare pe ziua respectivă, imi verific mailul si Facebook apoi ne apucam de treabă.
Primul lucru dimineata este cafeaua, altfel nu functionez. Dar nu stau sa o savurez in liniste. O fac si o beau de-a lungul zilei, mai invart in oale, mai sorb o gurita, mai sterg un praf, mai sorb o gurita. Si tot asa pana o termin asta fiind asa in jurul amiezii. Nu pot sa stau intr-un loc sa o beau.
In timp ce beau cafeaua imi citesc email-urile si ascult stirile la tv.
Dimineața la cafeluta, imi verific mailul si Facebook, mauit la noutăți, fac planul de lucru pee ziua respectiva.
Dimineata in beau cafeaua si stau impreuna cu baietelul meu la desene animate??sotul fiind la servici?
Imi place sa povestesc in timp ce-mi beau cafeaua, asa ca am grija ca in fiecare dimineata s-o beau cu cate cineva ca sa povestim si sa ne relaxam!
eu nu beau cafea dar ajung la servici si imi fac o cana mare de ceai cu fructe de padure si in loc sami verific mailurile intai imi verific memoria..ma gandesc la tot ce miam planificat toata noaptea sa fac in loc sa dorm….
Cafeaua, neprețuita cafea !E aur curat atunci când , răscolită de atâtea cumpărături, uiți să o cumperi și a doua zi dimineața trăiești o tragedie!!! Cafea plus tableta plus pachet soț plus școală copil…Iar eu nu mă mai regăsesc în ecuația asta ,doar dacă îmi aduc aminte că beau cafeluta mea dragă!
Buna Cristina. Dimineata cand imi beau cafeaua imi place sa ma uit pe internet , sa imi verific facebookul si sa ma joc cu fetita mea .
O să ți se pară ciudat,dar și eu dimineața beau ce vrea ficatul meu:))) De câteva luni m-am lăsat de cafea și beau ori un ceai ori 3 în 1 . Iar în timp ce savurez băutura mea caldă mă uit pe Facebook sau îmi controlez email urile .
În timp ce beau cafeaua stau pe Facebook apoi îl duc la grădiniță pe băiețelul meu.
A…,pai cafeaua de dimineata o beau la munca impreuna cu colega mea,ii spunem cafea vorbita ,este mai mre placerea sa o bei in acest mod,apoi verific mail-ul ,facebook-ul putin si ma apuc de treaba ,intru in ritmul normal am mai mare spor asa ,oricum parca cafeua bauta acasa nu are acelasi gust ca cea bauta la munca .
Eu imi savurez prima cafeluta a zilei acasa, impreuna cu sotul meu! Facem planul pe scurt pentru ziua respectiva, ne uitam la stirile diminetii, asteptam cuminti sa se trezeasca printesa!!!
Trezirea la 5,rapid un ibric (cam 2 cani ) de zeamă caldă și amară.Fuga la birou( a se citi toaletă).Timp de o oră mă delectez cu licoarea,fumez 4 țigări și fac rebusuri(nu integrame,am mintiuca mai încotârlăcită).
In timp ce beau cafeaua povestesc cu soțul meu despre planurile noastre pe viitor
Eu imi beau cafeaua in combinatie cu micul dejun, in timp ce ascult radio-ul si mai revizuiesc programul zilei ce ma asteapta 🙂
Dimineata in timp ce beau cafeau ma uit putin ce se intampla pe facebook si pregatesc copii la scoala.
In timp ce beau cafeaua povestesc cu soțul meu despre planurile noastre pe viitor și apoi mă apuc sa fac mâncare
Dimineața,în timp ce îmi beau cafeaua,mă uit la o emisiune Tv sau citesc cartea preferată. <3
Intotdeauna imi beau cafeaua stand la calculator ,in special pe Facebook .Simt ca nu are gust daca o beau alt undeva .Atunci cand sunt nevoita sa plec dimineata de acasa imi savurez cafeaua in oras dar nu zabovesc prea mult.
buna in timp cat imi beau cafeaua savurez o tgara si povestesc cu vecina
Buna ziua,
Daca sunt libera,dimineata la cafea,imi verific mail- ul,intru pe Facebook.
Daca e o dimineata de serviciu, de obicei ma machiez in timp ce beau cafeau si,daca mai am 5 minutele, Facebook:)
Maracine.roxy@gmial.com
Prahova ploiesti
Dimineața, în timp ce îmi beau cafeaua,mă uit la o emisiune Tv sau citesc cartea preferată. <3
Heii. Eu ma trezesc la ora 06:30, ma aranjez si plec la scoala. Abia cand ajung savurez un sandwich, iar apoi beau un irish. Uneori beau si cafea dar cred ca la vasta de 19 ani nu este prea bine, asa ca o las mai moale cu ea :))
Ma imbrac…asta e viata mea, pe fuga.
eu in timp ce beau cafeau ma uit ce noutati mai sunt pe facebook
Dimineața când îmi beau cafeaua , în primul rand intru pe facebook și dau ” buna dimineața ” ? , după care răspund la mesaje și comentarii . Dupa vreo vreo doua căni de cafea sau nes , mă apuc de treburile gospodăriei .
La mine e pe fuga bautul cafelei pentru ca tot timpul pregatesc micul dejun si pachetele pentru scoala copiilor .
Nici eu nu prea beau cafea, mai mult ceai şi ciocolată caldă şi citesc ziarul.
Ma uit la tv
Eu dimineața,imi fac cafeaua,le dau să mănânce la pisicuțe până se mai răcește putin după care îmi savurez cafeaua în timp ce navigheaz pe facebook
citesc ziarul cand am timp..
Fumez si intru pe Facebook.
In timp ce imi savurez cafeaua de dimineata imi place sa citesc ceva pozitiv, sa ascult muzica si sa imi verific posta electronica.
dimineata la cafea ascult stirile si verific notificarile de pe facebook
Primul lucru pe care il fac, in timp ce-mi savurez cafeluta, este sa deschid facabock-ul pentru a vedea ce s-a mai postat, cine ce a mai comentat pe la postarile mele, îmi verific mailul si notificările de pe Facebook. Dupa care verific starea vremii ca sa vad cum ma imbrac.
in timp ce savurez cafeluta deobicei ma uit la stiri la tv sau rasfoiesc facebook-ul
Dimineața în timp ce savurez cafea pe fuga de altfel în timp ce pregătesc și juniorul pt gradi îmi mai arunc un ochi pe facebook sa văd ce mai găsesc în caietul Cristi nei !!! Te pup!
In fiecare dimineata, undeva intre 7 (cand ma trezesc) si 8 (cand trebuie sa fiu la servici), imi beau cafeaua (mare, tare, dulce, cu o feliuta de lamaie si cateva bucatele de ghimbir), alaturi de doua tigari-obligatoriu!. De fiecare data o savurez in fata tv, la stiri, la antena1…
Primul lucru dimineata care il fac dupa.ce imi prepar cafeaua sa stau in pat si sa citesc ceva si sa.savurez.bunatatea de.cafea..
In timp ce imi beau cafeaua, imi place sa mai rasfoiesc cateva pagini din cartea preferata.
In timp ce imi beau cafeaua ma uit la stirile de la televizor !
Eu nu beau cafea dar imi va prinde bn pt k ma voi muta la casa noua si imi voi putea servi prieteni cu cafea…
Pun la care impreuna cu sotul ceea ce vom face in ziua respectiva! ☺
Cafeluta o servesc dimineata in timp ce îmi verific mesajele in weekend , iar in cursul saptamanii in masina in drum spre grădiniță
Cafeluta o servesc in weekend in timp ce imi verific email urille iar in cursul saptamanii in masina in drum spre grădiniță
Dimineata ,in timp ce savurez cafeaua pur si simplu nu fac absolut nimic.Imi place sa o beau incet,inghitituta cu inghititura fara stres.
Salut Cristina, eu in timp ce imi beau cafeaua stau pe facebook si instragram asta in cazul in care sunt la camin, iar atunci cand sunt acasa imi place sa stau la povesti cu mama.
Vaiiii, dacă mă crezi nici eu nu beau cafea. Însă, câteodată, printre putinele momente libere care mi le oferă „seful” meu, Matei (9luni), mă delectez cu o cana de CAFEA cu lapte sau un irish coffe. Dar le pot numără pe degete momentele acelea. ? Any way, ori strâng rufe , ori strâng jucării. ..Ori. ..Se găsește oricum ce sa fac în acele momente ?.
Citesc ori câteva pagini dintr-o carte, ori câteva bloguri sau ascult un matinal la radio 🙂
Pentru ca eu servesc cafeaua la serviciu ( mai putin in weekend) stau de vorba cu ale mele colege. In weekend , servesc cafeaua printre „sughituri” :))) , adica iau o gura le mai pun cereale copiilor, mai iau o gura , le mai dau lapte, apa sau ce mai cer ei , si tot asa…
Eu in timo ce-mi beau cafeaua le pregătesc fetelor micul dejun și verific notificările de le Facebook. ?
Sincer, eu nu beau cafea zilnic. Totul se intampla ocazional. Sotul meu bea cate 3-4, uneori si la ora 21. Din cauza lui, simtandu-i cafeaua mi se face si mie pofta uneori si il pun sa-mi faca! Cafetiera nu aveam, aveam un mic expresor.
De obicei imi intru repede in ritm dupa trezire pentru ca fetita are nevoie de mine
In timp ce imi savurez cafeaua caut noutatile de pe facebook!
In timp ce imi beau cafeaua pregatesc micul dejun pentru ai mei si urmaresc stirile la TV
In fiecare dimineata imi beau ceasca mea dubla de cafea in timp ce pregatesc pachetele sotului si fetitei,apoi ii pregatesc de scoala si serviciu,iar ultima gura o sorb inainte de a iesi pe usa.Dar seara la cinci am timp si savurez in liniste cafeaua mea .
Ma gandesc la vacanta si savurez cea mai gustoase cafea
In timp ce beau cafeaua de dimineata ma uit pe net si pregatesc pachetul baietelului de scoala
Când beau cafeaua dimineață, îmi verific mailul și citesc o revista
Buna, Cris! La fel ca si tine nu obisnuiesc sa beau cafea dimineata din cauza ca sanatatea nu mi permite))) dar am inlocuit o cu un ceai …in timp ce l savurez citesc email- urile, articolele tale minunate….
stau in pat alaturi de sotia mea si ne uitam la stiri la TV
<3 <3 <3 Eu , nu beau cafea . Doar ceai . Sotul , in schimb , da , bea . Dar facem o echipa buna si le savuram urmarind stirile diminetii !!!
Mmmm…nici eu nu beau cafea,nu imi place.Dar sotul meu,da.Si cate 3-4 pe zi,asa ca pot participa pt el,nu?Mai degraba savurez un 3 in 1 sau o ciocolata calda.Iar in acest timp stau putin pe tableta,pe Facebook,repede,repede, a apoi trebuie sa ies cu piticul in parc.Nu am prea mult timp sa savurez portia de energie dimineata,dar arunc repede un ochi sa vad noutatile de pe Facebook. 🙂
Dimineața la ora 6 si 40 servesc prima ceşcuța de cafea până se trezesc toții ai casei eu îmi citesc e-mailurile si ma machiez discret -apoi pregătesc masa pentru cei ai casei si la 7 si 30 plecăm fiecare uni la şcoala alți la servicii ,unde pe la ora 9 si 30 mai servesc o cafea cu colega ?sunt o consumatoare inrăită de cafea si pofticioasa-daca simt mirosul unei cafele de bun gust salivez de poftă si cu toata rusinea trebuie sa cer ???cred ca mia intrat in sânge ?
Nici eu nu beau cafea, dar ceaiul il savurez cu drag alaturi de nelipsitul scroll pe facebook. 😛
Dimineata este momentul meu preferat, sa-mi beau cafeaua si sa navighez pe net. Este rasfatul din fiecare zi 🙂
In fiecare dimineata, in timp ce imi beau cafeaua ma uit cu fetita mea la desene animate pe Minimax. Se mai intampla in weekend, cand ea doarme mai mult, sa savurez cafeluta in timp ce imi rasfat auzul si vazul cu VH1 Classic, unde muzica veche face legea:)
De ani de zile am acelaşi ritual dimineața : cafea cu lapte , miere şi un praf de scorțișoară +facebook. Până la apariția acestuia citeam ziarele . Mi-a trecut de ziare acum astept să văd când îmi trece şi de facebook.
Bun gasit
Imi verific email-urile, mai dau cate un mesaj etc. Nu lipseste de langa mine, cescuta cu cafea. Ori ca stau la calculator, ori pe canapea, uitandu-ma pe telefon.
O zi frumoasa
Eu in fiecare dimineata ma cert cu sotul care sa faca cafeaua, :)))) si mereu eu pic de rand, nu de alta dar el pune prea mult zahar si prefer sa po fac eu decat sa nu beau :)), dupa ce fac cafeaua, stau vreo 15 minute la masa in tihna si o savurez, cand am chef ma machiez, cand nu, citesc cate un pic, nu mult ca trebuie sa-mi trezesc copii, sa-i imbrac si sa-i las la scoala apoi direct la munca. Cam asta fac :))))) Am scris destul , pupici multi si bafta tuturor!
Buna Cristina !Eu, cafeluta de dimineata o savurez alaturi de parintii mei.De obicei intru pe facebook sa vad care sunt noutatile, verific mailu,citesc cateva articole care mi se par interesante din ziare ,ascult si radio iar apoi ma apuc de ceea ce am de facut in ziua respectiva.
Super concurs cu super premiu?
Paaaiii…Eu,dimineata,imi beau cafeluta impreuna cu baietelul meu.nu,nu,el nu bea cafea,are doar 5 anisori.De fapt,pe 16 mai face 5 anisori.❤❤lui ii prepar un nesquik,si ne savuram ,,cafeluta,,impreuna.El,uitandu-se la desene,iar eu pe telefon,verific email si fb-ul.??
Foarte rar servesc si eu o cafea.Mai repede îmi pregătesc un cappuccino decât „agresiva cafea”. Apoi intru pe facebook,citesc o revista si fac curățenie.
Dimineața la cafeluta, imi verific mailul si Facebook
In timp ce imi beau cafeaua fac diverse treburi : spal vasele, gatesc mai iau o gura de casa, continui treaba pana termin si cafeaua.
Imi savurez cafeluta de dimineață cotind mailurile mele de pe facebuk împreună cu soțul meu.
Imi savurez cafeluta de dimineață citind mailurile mele împreună cu soțul meu.
In ceneral cafeluta o beau in casa la calculator sau pe banca in curtea plina cu miresme de pomi infloriti sau liliac 🙂 .
Eu nu beau cafea,dar stau cu mama in timp ce is bea ea cafeaua stam de vb cate o ora aproape si ne uitam si la tv
Diminetile mele din cursul saptamanii sunt cele mai agitate.
Ma trezesc prima, pornesc aragazul sa dea apa in clocot pentru cafea si merg sa imi fac toaleta de dimineata.
Apoi ii trezesc pe rand pe copii.
Cat se spala ei, le pregatesc micul dejun si fac si cafeaua.
Nu reusesc sa termin de baut cafeaua nici pana la jumatate cat mananca ei pentru ca, de obicei, stam de vorba in acest timp, plus ca mereu apare inca ceva de facut.
Daca stiu ca nu mai ajung acasa dupa ce ii las la scoala, pun cafeaua intr-o cana speciala (ieri am primit de la mama o cana cadou si sunt incantata pentru ca celelalte doua nu stiu pe unde le-a uitat sotul meu) si plecam.
Ah, ca idee….beau cafeaua neagra….uneori pun lapte sau frisca, dar o prefer neagra.
Nici ceaiul nu il suport indulcit 😀
Beau cafea. Nu o savurez,nu o gust, o beau repede și tot repede îmi mai fac una . Cred că anii când mergeam devreme la serviciu își spun cuvântul.Nu aveam timp sa degust cafeaua. O beam și plecam la autobuz. Noroc că o beau cu lapte și o fac slabă că altfel îmi stătea ” ceasul ” de mult.
Dar pot să-ți spun ce fac între doua cafele. Ascult radioul și intru pe facebook. Mai dau un like,un share,eventual un „particip”, urez La multi ani sărbătoriților zilei, mai pun o față zâmbitoare ici,o inimioara colo .
Apoi mă apuc de treabă prin casa că nu mi le face nimeni,tot eu trebuie sa le fac.
In timp ce beau cafeaua petrec câteva clipe minunate alaturi de familie inainte sa începem cu toții activitățile zilnice gen serviciu , scoala , care ne răpesc pentru câteva ore acest timp pretios.
Ador cafeaua..o savurez la prima geana de lumina,
Imi place sa ma uit la stiri,sau daca-i cald sa stau in gradina.
Verific mail-ul cand am timp si pregatesc gustarea
Pentru baiatul meu ce va pleca la scoala.
Gust o gurita de cafea dar si imi incep treaba,
Fac paturile,matur,trebaluiesc,nu stau prea mult degeaba.
În fiecare zi de dimineața, beau o cafea împreună cu fiul meu(el o pregătește) și discutam puțin înainte sa plece la birou.
Hello…in timp ce savurez o ciocolata calda ,cafea nu beau imi fac clienta la unghiute 😉 ma uit la tv in alte zile,sau beau cu surioara mea o ciocolata calda 🙂
In timp ce beau cafeaua mai stau de vorba cu sotul meu,asta daca este acasa ,daca este la serviciu ,savurez cafeaua pe terasa si admir padurea/peisajul din apropiere ?
Hello…cafea nu beau dar savurez o ciocolata calda in timp ce ma ocup de clienta mea ii fac unghiutele !!!
In timp ce beau cafeluta imi verific emailul ,facebookul sau citesc o revista ?
Bine v-am regăsit. În timp ce-mi savurez cafeluta fac o recapitulare a provocărilor stiute pentru ziua în curs, anticipez un pic ce ma așteaptă seara când voi reveni acasă , o planificare nu strica și , ca atare , îmi stabilesc reperele mă vor ajuta sa performez in tot ce mi-am propus.Cafeluta de dimineata imi”pompează sânge în instalatiii”.
Dimineata ma trezesc, stau 5 minute ma ridic frumos si ma indrept catre bucatarie catre aparatul de cafea sa-mi prepare cafeaua. Dupa care deschid laptopul si intind ce savurez cafeaua inghititura dupa inghititura, citesc articolele zilei, stirile ce mai apar peste noapte, mai arunc un ochi pe facebook. Dupa care imi fac planuri ce sa fac in ziua respectiva.
In fiecare dimineata beau cafeau impreuna cu sotul si stam de vorba despre planurile de peste zi , adica punem tara la cale 😉
Dimineață în timp ce îmi beau cafeaua urmăresc știrile la Tv și discut cu sotul meu.
Eu sunt foarte grabita dimineata, incat imi servesc cafeaua fara ganduri amanuntite!
Beau cafea,fumez 1,2,,,,,,,tigari si citesc stirile de dimineata !
Cand imi beau cafeaua stau foarte linistita pe fotoliu si stau de vorba cu sotul meu . Ne facem programul pentru ziua respectiva. Ce avem de cumparat ,ce avem de facut, ce programari avem ca ..deh ..suntem mai in varsta si mai mergem pe la medicul de familie,pe la stomatolog , mai mergem in vizita pe la fiica noastra …………… deci draga Cristina si cand imi beau cafeaua am program ,nici atunci nu stau linistita !
Dimineata primul lucru pe care il fac dupa ce m-am bagat in papuci si merg ca un zombi spre baie, e sa deschid laptopul. Cand ies din baie merg la bucatarie, unde dupa ce imi hranesc pisicimea din dotare, imi pun de cafea. Sau invers. Sau in timp ce-mi hranesc pisicimea, apa pt cafea deja fierbe. Si o torn imediat peste cafeaua cu zaharul pregatite in ibric intre doua ruperi de pliculete cu sosuri, la fiecare blanoasa, de care-i place. Cand imi iau ibricul si cana, deja lumea reala inceteaza sa ma mai intereseze pt ca ma indrept neabatut (precum poporul nostru spre comunism in zbor, candva, numai ca eu rulez la sol, nu pot sa zbor ca sunt ceva mai grea decat aerul…) spre scaunul de la laptop si stau pe net cam 20 de minute, timp in care nimeni nu are dreptul sa ma bata la cap, sa ma deranjeze, sa-mi spuna aia, ailalta. De fapt, nici nu-i nimeni pe langa mine care sa poata face asta, dar zic si eu asa… uneori se mai trezeste cate cineva sa ma sune tocmai cand citesc stirile pe surse si sorb cafeluta-mi dulce, ori imi verific comentariile pe moderare, unde diverse si diversi spun ce le vine la tastatura cand nu le-am postat rezumatul serialului preferat la timp. Daca suna telefonul in acele minute, care sunt ale mele si numai ale mele, sansele sa si raspund sunt egale cu zero. Imi aduc aminte de telefon dupa ce am dat pisicimea afara, m-am incaltat, mi-am luat geanta si am pornit-o spre microbuz, via taxiul de la coltul strazii. In taxi sun pe cine m-a deranjat in cel mai al meu timp din zi – timpul in care-mi beau cafeaua „tolanita” pe internet…!
mananc!!! De obicei ma grabesc asa ca le fac pe ambele in acelasi timp
Sunetul alarmei dimineata… Zgomotul ibricului de cafea. Este o noua zi in care imi savurez cafeaua cu un strop de lapte citind ultimele noutati pe internet, dar cel mai mult iubesc acele 5 minute cand feresc perdeaua si privesc printre gurile de cafea afara, la natura.
In timp ce beau cafeaua imi citesc email-urile si ascult stirile la tv , imi pregatesc pachetul pentru servicu ,dau mancare papagalului si ma pregatesc de plecare .
Dimineata ,in timp ce imi beau cafeau ii dau sa mănânce iaurtelul celui mic ! Trebuie sa ii acord prioritate căci se trezeste cu foamea in gatulet si uite-asa …. o gura de cafea pt mine , o gurița de iaurtel pt el !!!!
Dimineata in timp ce beau cafeaua,citesc e-mail,ma uit pe Facebook,si citesc noutatile aparute.
Momentul de liniste in care îți bei cafeaua este foarte important de aceea imi beau cafeaua citind un blog( incarcandu-ma cu energie pozitiva), sau alaturi de cea mai buna prietena, depanand amintiri.
Momentul de liniște in care îți bei cafeaua este foarte important, de aceea îmi beau cafeaua citind un blog( umplandu-ma cu energie pozitiva), sau alaturi de cea mai buna prietena, depanând amintiri.
In timp ce beau cafeaua stau pe facebook sau ma joc candy crush?
Imi beau cafeaua uitandu-ma stiri.
Dimineata in timp ce beau cafeaua stau pe facebook
Dimineata îmi bea cafeaua facuta de soțul butonez pe telefon, îi dau băieților sa mănânce micul dejun si pe băiatul cel mare îl pregătesc se scoala.
In timp ce beau cafeaua,ascult muzica si ma joc cu bebelina.
Dimineata in timp ce imi beau cafeaua stau pe facebook sau uneori mai citesc stirile pe net ca sa vad ce s-a mai intamplat in ziua precedenta
dimineata, in timp ce beau cafeaua, imi pregatesc copilul pt gradinita, verific nouatatile postate de dumneavoastra, dupa care imi verific si notificarile de pe fb si mail-urile.
Eu dimineata ma trezesc, fac dus ,imi fac Rugaciunea de zi ,apoi fac cafeaua si beau cu sotul meu si facem planul pt ziua lunga ce face sotul ce fac eu punem tara la cale si vedem ce e de facut pentru casa ce cumparam,apoi imi sun mama sa vad ce face daca vrea ceva ii doresc o zi buna ,apoi plecam la lucru imi iau sotul in brate ii urez o zi buna il pup si fiecare pleaca la treabalui..
Îmi beau cafeaua de dimineață în timp ce fac curățenie prin casă (asta când nu sunt la muncă) .
De cele mai multe ori ma machiez cand trebuie sa merg la servici in timp ce beau cafeaua….iar in restul timpului mai feisbucesc?
De cele mai multe ori trebuie sa plec la servici asa ca mai iau cate o gura de cafea …ma machiez cate un pic …iar in restul timpului mai feisbucesc putin ??
Dimineața îmi beau cafeaua împreună cu cea mai buna vecina de bloc a mea și mai vorbim despre știri mai bârfim și noi că fetele
Imi place f mult cafeaua la filtru si o beau impreuna cu sotul meu si cei trei prieteni necuvuntatoriTuky,Blaky si Tedy.Stam de vorba si ne alintam cu cei trei caini pe care ii avem in timp ce savuram cafeaua de dimineata
Dimineata bem cafeua( rece) înpreuna cu sotia pe terasa si discutam despre copii ,nepoti si multumim lui dumnezeu ca sant toti bine apoi ne facem programul pe ziua în curs.
De multe ori dimineata beau3 in 1 deoarece nu am timp de facut cafea , dar cand estr sotul acasa ma rasfata cu o cafea dulce direct la pat 🙂 🙂 🙂
Buna,eu cu sotul meu ne bem cafeaua dimineata si vorbim despre ce avem de facut fiecare in aceea zi!
Cum ai zis si tu in functie de starea pe care o am , un ceai s-au un suc de fructe facut pe loc , stau cred 20 minute, sa controlez ,Facebook , mail si pe urma , ce e programat in ziua respectiva , vorba aia ,am un chef de munca ,dar stau linistita pana imi trece ????.
Imi beau cafeaua uitanduma la tv sau calculator
Imi beau cafeaua in timp ce ma uit la calculator sau telefon
EU ma trezesc dimineata fac dus, imi fac Rugaciunea de zi,apoi cafeaua si o beau cu sotul meu si punem tara la cale pe ziua respectiva ce fac eu ce face el cine ce are de facut pe ziua respectiva vorbim ,apoi imi sun mama sa vad ce face daca e bine daca vrea ceva ii urez o zi buna apoi ne pregatim de lucru imi iau sotul in brate si urez o zi buna il pup si fiecare merge in treaba lui la serviciu.
În timp ce îmi beau cafeaua urmăresc știrile sau mă gândesc la programul pe care îl am în acea zi.
Dimineata cum ma trezesc primul gand imi este la cafea.pregatesc fetita de gradi si in timp ce fac treburile casnice mai savurez cate o gura de cafea.nu imi place sa o beau repede o cafea ma tine si pana la pranz. si dupa amiaza merge un ceai.
Eu personal(exact că tine) nu beau cafea insa beau cappuccino.Ies afara in curte cu cana după mine și fumez i țigară liniștită la masa in timp ce mă uit la băieții mei cum de joaca 🙂
Eu personal(exact că tine) nu beau cafea insa beau cappuccino.Ies afara in curte cu cana după mine și fumez i țigară liniștită la masa in timp ce mă uit la băieții mei cum se joaca 🙂
Dimineata la cafea îmi pun in ordine planurile pe ziua ce urmează verific putin facebook şi la muncă fără muncă nici cafeaua nu are gust !!?
Dimineață la cafea facem planuri de muncă fără muncă nici cafeaua nu are gust ?
Dimineata imi rezerv cam 15 minute sa savurez cafeaua timp in care verific întâi mail-ul, apoi facebook -ul ( o privire scurtă…) si intre timp ascult si știrile la Tv…cam atât…
Cand beau cafeaua ascult sau privesc televizorul , sau citesc ceva reviste, sau cand sunt libera ies in gradina si o savurez cu placere.
Fiecare avem tabieturi,asa si eu le am pe ale mele,si le respect cu strictete,oricat de aglomerată ar fi ziua respectivă.Dimineata o încep întotdeauna cu o cafeluță dulce,cu lapte obligatoriu,lanfa care servesc întotdeauna ceva dulce,orice,dar să fie dulce.
Dimineata… sunt pe repede înainte. În timp ce imi beau cafeaua ma și machiez si pregatesc si domnisoara pt grădiniță .
Imi beau cafeaua in viteza, in timp ce ma imbrac pentru scoala! Niciodata nu reusesc s-o termin! 😀 Dar acum stau linistita, nu mai locuieste soacra la noi, s-o termine ea! 😀
Dinineatsa, chind savurez cafea, privesc tv si astept trezirea ingerasului nostru!))
Dimineața beau cafeaua singură ascultând ştirile ProTv şi stând pe Facebook.
In timpul saptamanii imi beau cafeaua in timp ce imi verific mailul si imi organizez ziua. In weekend, insa, imi savurez cafeaua in timp ce citesc o carte.
eu ma postez in bucatarie, fac cafeaua, apoi o savurez cat timp postez pe blog, dau share pe grupuri, vad ce articole mai au fetele de pe grup din ziua precedenta si am ramas eu cu restante, si clar, trebuie sa vad ce mail-uri am primit. asta e elixirul meu, sunt cea mai fericita cand gasesc ceva in cutiuta postala virtuala 😀
Buna eu si sotia mea bem cafeaua impreuna apoi discutam ce aveam fiecare de facut in ziua respectiva
Dimineata eu si sotia mea bem cafeaua impreuna apoi discutam ce aveam de facut in ziua respectiva
Imi place cafeaua si as vrea sa castig aceasta cafetiera nu am castigat niciodata nimic
Cand sunt acasa si nu sunt la servici imi savurez cafeluta cu o tigare buna si intru pe facebook,apoi la treaba.
cind beau cafeaua dimineata,ascult un post de radio si ma gindesc la programul din acea zi
Cafeluta dimineata o servesc in fata calculatorului. In timp ce ascult muzica preferata in surdina, imi citesc email-urile, navighez pe facebook- saitul meu preferat.
Sincer, eu nu beau cafea asa ca o sa spun ceea ce face mama mea care e o mare consumatoare de cafea. Prima ei cafeluta e servita la ora 5:30 si singurul lucru pe care il face e sa discute cu tata (printre inghitituri de cafea mai face si cate ceva prin casa). Mama e multifunctionala si inca isi mai face cafeaua la ibric.
Sincer, eu nu beau cafea asa ca o sa spun ceea ce face mama mea care e o mare consumatoare de cafea. Prima ei cafeluta e servita la ora 5:30 si singurul lucru pe care il face e sa discute cu tata (printre inghitituri de cafea mai face si cate ceva prin casa). Mama e multifunctionala si inca isi mai face cafeaua la ibric.
Sincer, eu nu beau cafea asa ca o sa spun ceea ce face mama mea care e o mare consumatoare de cafea. Prima ei cafeluta e servita la ora 5:30 si singurul lucru pe care il face e sa discute cu tata (printre inghitituri de cafea mai face si cate ceva prin casa). Mama e multifunctionala si inca isi mai face cafeaua la ibric.
Sincer, eu nu beau cafea asa ca o sa spun ceea ce face mama mea care e o mare consumatoare de cafea. Prima ei cafeluta e servita la ora 5:30 si singurul lucru pe care il face e sa discute cu tata (printre inghitituri de cafea mai face si cate ceva prin casa). Mama e multifunctionala si inca isi mai face cafeaua la ibric.
cind beau cafeaua dimineata, dimineata fac glume cu sotul sau facem programul din ziua respectiva
În timp ce îmi beau cafeaua intru pe blog şi citesc subiectele . ♡
Buna dimineata, Cristina! Eu savurez un 3 in 1 uitandu-ma la seriale de comedie. Mai iau o pauza de 3 in 1 pe la 9.30 si verific e-mail-urile.
Diminetile mele sunt minunate pentru ca ma scol foarte devreme. In linistea camerei mele, cand toata lumea doarme si are somnul cel mai dulce eu imi beau cafeaua si navighez pe Facebook.
Buna dimineata, Cristina! Eu savurez un ness 3 in 1 uitandu-ma la seriale de comedie. Apoi la ora 9.30 iau pauza de ness 3in 1 si imi verific e-mail-urile!
La cafea imi revizuiesc programul zilei.
Buna dimineata, Cristina! Eu savurez un ness 3 in 1 uitandu-ma la seriale de comedie. La ora 9.30 iau pauza de ness 3 in 1 si imi verific e-mail-urile!
Eu nu beau cafea, beau 3in1. In acest timp prefer sa ma gandesc la activitatile de peste zi, ce e mai urgent de rezolvat.
In fiecare dimineata cand im beau cafeaua stau pe facebook.
Dimineața în timp ce beau cafea ,prajesc painea pentru mic dejun,vorbesc cu sotul meu despre agenda zilei,”tip” de vreo 5 ori la copil sa se trezeasca sa se pregateasca pentru scoala.
Neata….Eu nu beau cafea și nici nu fumez dar soțul meu beau cafea. Mă trezesc dimineata îi fac cafeaua și stăm împreună pana își termina el cafeaua și pleacă la munca. ???
Dimineața și la 12 beu cafea cu mic-dejun,
Fac și la ceilalți din casă să le meargă ziua bună,
Dar de nu ar fi prea greu să îmi dea pe foc mereu
Eu aș fi cea mulțumită,
Cristinica de mi-ai da la concurs si-n realitate
Această cafetieră Heinner HCM-800BK, 800W, 1.5L
Numele ii da prea bine se nimere si la mine
In casă de l-aș avea, dimineața aș savura cafeluța deocheată.
Și nu am terminat am avut acum de cap,
La cafea eu m-am gândit cum să apăs pe un buton,
Să pun și zăhărel,
Asta da nu zic nici ba.
Mulțumiri pentru citire!
Imi place sa beau cafeaua ascultanda muzik si in acelasi timp facand cate ceva prin casa
Dimineata in timpce beau cafeaua si asta se intampla la birou vorbim in general despre una despre alta…..apoi planurile pentru acea zi, in acest timp ascultam si muzica antrenanta!
Am ceva activitate in timp ce beau cafeaua dimineata, dat fiind faptul ca o fac inainte de a pleca la servici. Deci : ma uit la televizor, ma spal (inainte si dupa, nu in timp ce), ma imbrac, mangai pisica, fac patul. Chiar in ordinea asta.
‘Neața! Nu beau cafea sau cappucino, prefer un mic dejun sanatos, un smothie sau un ceai, depinde de situatie si ascult emisiuni la tv❤!
‘Neața! Nu beau cafea deloc prefer un mic dejun sanatos, un smothie sau poate un ceai in timp ce am tv-ul aprins! ❤
‘Neața! Nu beau cafea deloc, prefer un mic dejun sanatos, un smothie sau un ceai! ❤
Se pare ca mai sunt si alte persoane care nu consuma cafea, si eu sunt una dintre ele. Dimineata prefer un ceai in zilele friguroase, iar in rest un pachet de biscuiti cu cereale sau un fruct, asta in timp ce-mi verific e-mail-ul sau ma uit pe Facebook.
Eu imi beau cafeaua cu sotul dimineata,ii pregatesc fetitei sa manance pentru cand se trezeste …si desigur imi verific toate notificarile si mesajele de pe facebook…apoi ma machez …si gata?????
obisnuiesc sa-mi beau cafeluta alaturi de alte mamici prietene dupa ce ducem copilasii la gradinita, asa gasim si noi un ragaz sa stam de vorba ” ca fetele „
Eu imi beau cafeaua cu sotul dimineata, ma uit la notificari si mesaje …si ii pregatesc fetitei sa manance?…in plus …machiajul e si el gata??
Imi verific mailurile !
Cand ma trezesc, ma gandesc incotro s-o iau, baia e in dreapta, bucataria in stanga. Daca situatia e presanta, o iau in dreapta, daca nu, o iau in stanga. Ma grabesc sa fac cafeaua pana nu ma ajunge maica mea, e statuta de vorba si imi numara chistoacele. Imi place sa o beau SINGURA, sprijinita cu capul in palme, sa ma gandesc la ziua ce urmeaza si la ce naibii imi mai trece prin cap. Daca e cald afara, ies si o beau pe terasa, privind la strada si cu gandurile razna.
Buna dimineata, draga Cristina !
In timp ce imi beau ciocolata calda cu lapte (nu am baut niciodata cafea, iar acum nici atat nu consum cafea, fiind insarcinata), ascult Radio Europa Fm, radioul meu de suflet, stau de vorba cu sotul meu (lui ii place sa bea cafeaua facuta la ibric), inainte de a pleca el la serviciu si imi pregatesc micul-dejun pentru a avea o zi plina de energie 🙂
Am inceput sa inchid datele mobile, seara, iar dimineata , la cafea, dau drumul la net si ma bucur de notificari 🙂 mai citesc cate un e-mail, o stire, un articol nou…dinastea :p
Din exact acelasi model de cafetiera imi beau cafeaua la serviciu, dar nu in fiecare dimineata, pentru ca uneori am probleme cu fierea(bila) si beau un ceai de menta de exemplu. Insa imi beau cafeaua la birou, citind emailuri de la clienti si raspunzand la telefon.
Depinde ori stau si ma uit pe Facebook la notificări,ori ies afara in curte si admir florile sau ma uit la știri la tv
Dimineata, in timp ce savurez cafeaua, stau pe telefon si ascult muzica!
Dimineata in timp ce beau cafeaua ma uit la televizor,Sa vad stirile pentru ca e singurul moment cand detin controlul asupra telecomenzii!?
In timp ce beau cafeaua ascult muzica si in acelasi timp intru si pe facebook !
Eu dimineața când îmi beau cafeaua,îmi fac planul de bătaie pe ziua respectivă, apoi dacă acest plan este scurt,doar să fac mâncare,îmi place sa dau timpul inapoi,să mai trăiesc pret de câteva minute cat durează servitul cafelei,momente fericite,apoi ma trezesc la realitate si mă apuc de treabă!!
In timpul in care beau cafeaua ascult stiri si-mi planific programul pentru ziua in curs.
Nu beau cafea. Ci un surogat de cafea. Una din cicoare. Sau ceai. Depinde de chef :p
De obicei fac asta pe fuga. FIe cat ii dau celui mic de mancare fie pe aici pe net. Verific mailurile, ce e nou pe Fb, etc. Stii si tu cum e 🙂
In timpul saptamanii, imi beau cafeaua la birou planificand activitatea pentru ziua respectiva. In weekend, in timp mce imi beau cafeaua verific Facebook-ul.
imi place, like&share, particip, astea da, bravo, felicitari., Cu cafea impreuna uit la internet orce tip mozaik.,
Buna.dimineata o incep cu o cafea cu Gaza mea ea servind laptic cu cacao.si ne facem planul zilei sau citim din carticilele ei
Eu sunt fan cafea. O beau de regula la 8.00 dimineata, in timp ce citesc presa online. Multumim pentru concurs si succes tuturor!
Imi beau cafeaua acasa, pt ca incep munca mai tarziu. De obicei urmaresc sirile diminetii in timp ce o beau ☺
Luni-vineri beau cafeaua la serviciu -verificand mailurile,eventual FB ,dar sambata si duminica savurez cafeluta in balcon,printre flori,admirand peisajul !
Dimineata la cafea imi stabilesc programul pe ziua in curs si ii dau de mancare celui mic.
In fiecare dimineata dar in fiecare indiferent unde sunt imi beau cafeaua si navighez pe internet.Asta este regula la mine dupa care activitalile de fiecare zi!!
Dimineata cand beau cafea, incerc sa-mi verific mail-ul si sa vad noutatile pe facebook. Cand nu reusesc, construiesc cu lego duplo cu fetita mea, sau cu Lego Ninjago si Nexo Knights cu baiatul. 🙂 Astept ziua cand voi putea citi o carte savurand cafeaua 🙂
Cand beau cafeau incerc sa citesc mailul si noutatile de pe facebook. Cand nu reusesc, construiesc cu lego cu copii mei.
Dimineața în timp ce beau cafeaua ma uit pe Facebook si ma joc pe tableta.
In timp ce beau cafeaua, pieptan si catelusul meu soricar.
eu nu beau cafea, ci lapte cald cu inka, apoi verific e-mailul, facebook-ul si cateva exercitii de stretching
In timp ce beau cafeaua,fac planul cu sotul meu pentru ziua in curs si pregătesc bebelului papica pt când se trezeste!
In fiecare dimineata, in timp ce imi beau cafeaua, imi citesc mail-urile si apoi citesc ultimele noutati de pe facebook. 🙂
savurez cafeaua singurica imi este alaturi baietelul meu care se joaca in patut la el
🙂
Beau cafeaua cu animalutele mele ,o catelusa si o pisicuta,beau si ele cafea amestecata cu lapte si ascultam Europa FM !
In timp ce beau cafeaua de dimineata imi citesc ziarele din aceea zi.
Dimineata devreme e mai liniste in zona mea si cand vremea este frumoasa imi place sa imi beau cafeaua in curte si sa ascult pasarelele ce canta in copacii din fata porti.
Nimic nu se compara cu trilurile lor dimineata, uiti pentru o clipa cat de aglomerat este in zona peste zi .
In fiecare dimineata cand imi beau cafeaua urmaresc stirile la TV
NU beau cafea dar tatal meu sigur s-ar bucura de asa ceva. Ma bucur cand savureaza cafeaua.
Dinineata,imi savurez cafeluta decofeinizata si cu un pic de cafea adevarata (ma mint singura ca beau o cafea) si ma uit pe facebook.
Hei, eu în timp ce-mi beau cafeaua ma bucur de natură, pentru ca îmi fac imediat cafeluța și ies afara la aer curat și o savurez împreună cu natura, auzind ciripitul păsărilor. Ador acest moment al dimineții. ?
Hei, în timp ce savurez cafeaua dimineața eu ma bucur de natură, dimineața când mă trezesc fac cafeluța imediat și ies afara, beau cafea și ascult și ciripitul minunat al păsărilor ?
La cafeaua de dimineata…ma joc My little pony, jocul preferat al fetei mele…:))))
Ferestrele mele dau spre mare.
Din mare iese, mare, de foc, soarele.
Urmaresc jocul randunelelor si.i fac in ciuda soarelui, privindu.l pana cand ma dor ochii…
Savurez cafeaua aburinda, la fereastra bucatariei.
Atenta totusi, caci pescarusii zboara infometati foarte aprope de mine. Stau la etajul 10. ☺
Dimineta cind imi beau cafeaua ,ascult stirile la TV si imi fac un plan de bataie pe ziua respectiva ,sauimi sun surorile sa vad ce fac
Dimineata eu nu beau cafea dar ma ocup de pregatirea pt gradinita a fetitei mele. Ii fac pachetelul, o imbrac apoi o si duc o si aduc. Asa imi ocup.timpul matinal ?.
Buna!Incep prin a spune ca daca nu mi-ar lasa sotul cafea facuta,sigur nu as avea timp sa o beau.Imi beau cafeaua ,in timp ce prepar micul dejun pt baiat,ma pregatesc eu de munca,asez prin casa… deci nimic de relaxare ?
Buna, Cristina! Daca sunt la munca imi beau cafeaua in timp ce lucrez la calculator. Daca sunt acasa deschid TV-ul pe stiri sau calculatorul si mai verific mailul si fb-ul. Pot bea cafea si in timp ce citesc o carte sau fac curat si asta pentru ca uneori sunt obosita si mai servesc cafea si dupa orele 11 sau 14. Tot cafetiera aceasta am avut-o dar mi s-a stricat 🙁 .
În zilele lucrătoare îmi beau cafeaua la locul de muncă lucrând la mașină de cusut (eu fiind confectioneră îmbrăcăminte ), trăgând câte o gură din ea din când în când… 🙂 Pe vremuri îmi beam cafeaua în pauza de masă fumând țigara, dar din fericire m-am lăsat de fumat în urmă cu 17 ani. Iar în zilele de weekend, în timp ce îmi beau cafeaua, îmi place să citesc ziare și reviste.
In timp ce imi beau cafeaua citesc. 🙂
STAU IN BALANSOAR -UL MEU DIN CURTE SI CITESC ,CARTEA MEA PREFERATA IN TIMP CE-MI SERVESC CAFELUTA BUNA SI AROMATA ,CU PUTIN LAPTE,ASA CUM IMI PLACE MIE.ASTA MA RELAXEAZA TOTAL SI IMI INCARCA BATERIILE (IMI REDA ENERGIA) PT.INTREAGA ZI. 🙂
Eu nu beau cafea, însă din când în când mai beau un 3 în 1, atunci când simt ca nu ma pot trezi pur și simplu. :)) De obicei îl beau în timp ce ma îmbrac și ma pregătesc sa plec, sunt mereu pe fuga.
An cursul saptamani eu beau cafeaua la serviciu imediat cum ajung din doua plicuri de Nescafe si o lingurita de zahar, cu apa calda de la dozator.
verific mail-urile.
In fiecare dimineata imi beau cafeaua citind e-mailurile primite .Si daca le termin , trec pe facebook !!!
Dimineata imi place sa savurez cafeaua alaturi de sotul meu, povestim, discutam, sau imi place sa citesc
In fiecare dimineata alaturi de cana mea de cafea personalizata cu Nu uita sa zambesti! imi ud florile superbe din ghivece ,unora care au probleme cu insectele le mai pun zatul de cafea ,le zambesc ,ma binedispun coloritul lor si mirosul fresh de flori ,le admir din coltisorul meu din terasa sorbind cu pofta cafeluta de dimineata bucurandu-ma de energia debordanta daruita de cafeluta de dimineata !
Cafeaua se bea pe terasa impreuna cu sotul admirand peisajul minunat pe care ni-l ofera imprejurimile. Facem planuri pentru ziua in curs sau planuri de vacanta.
Sincer?? As minti daca as spune ca citesc o carte, sau sun pe fiul meu in Anglia, sau pe tata sa vad ce face, pur si simplu imi iau telefonul si citesc postarile prietenilor si rudelor mele si le dau ,,Buna dimineata” la toti si abia pe urma ma ocup si de ceilalti ai casei. Nu stiu ce sa spun; e bine sau rau, dar am o ocupatie si incerc sa iau lucrurile bune din tot ce citesc. Buna tema pentru concurs!
Cafeaua o beau dimineata pe balcon si fumez 1-2 tigari. Ma uit in dreapta, ma uit in stanga, ma uit in sus sa vad daca sunt nori, inspir cu nesat aerul curat, apoi ma grabasc sa ma imbrac si plec la nepotica mea ca sa-mi ajut nora la treburi. Totul rapid, fara pierdere de timp, ca mereu sunt in viteza.
Miti imi da tezirea la ora patru dimineata,asa cum e in trei picioare fugareste o minge mica pe sub pat,are o boala la mingi sau la fotbal,nu stiu asa ca sotul o mustruluieste si face cate o cafea mare si slaba si eu intru sa vad daca peste noapte m-a cautat cineva pe net,mai caut cum se cresc curcile,iepurii,cat mai e pretul la adeziv si mortaruri si cand cafeluta-i gata de sorbit o luam fiecare la sanatoasa si incepem o zi de munca in forta :))
in fiecare dimineata,cand imi beau prima cafea(5.30), urmaresc stirile ,verific vremea de afara(iesind in curte),apoi plec la munca
De obicei, imi beau cafeaua la munca, deci in timp ce o savurez, ma gandesc la ce am de facut in ziua respectiva si imi stabilesc prioritatile.
Eu citesc cafeaua in timp ce invat oamenii sa vorbeasca Norvegiana 🙂 Si o mai beau pe la 5 seara, pentru gust.
Eu nu beau cafea . Doar ceai . Insa sotul meu , da , bea cafea in fiecare dimineata . Ne savuram ceaiul si cafeaua urmarind stirile !!!
Dimineata imi beau cafeaua pe fuga in timp ce fac putina ordine,aerisesc camera,ascult stirile la televizor si ies la autobus sa ajung la nepotica de care am grija.
Dimineata de obicei beau ceai sau cafea fara cofeina,in timp ce savurez ceaiul sau cafeluta citesc emailurile si ascult stirile la radio sau tv
Eu nu beau cafea . Doar ceai . Insa sotul meu , da , bea cafea in fiecare dimineata . Ne savuram ceaiul si cafeaua urmarind stirile !!!
Eu imi savurez ceaiul si sotul cafeaua ,urmarind stirile diminetii !!!
Dimineata in timp ce beau cafeaua alaturi de prietena mea draga, ma gandesc la copii si la ce ne aduce ziua care vine prin tot ce poate fi frumos!
Dimineața e greu să rezist în prima fază mirosului de cafea..
Soțul ecel care o face
..the best?
E sursa mea de energie pt ai putea face față Lui Duracell- Ianis?
Stau pe facebook si ma uit la tv
in fiecare dimineata..trebuie sa fim informati..citim ziarul..intr-un cuvant ..navigam..pe internet..peste tot…
in timp ce imi beau cafeaua , incerc sa ma imbrac
Imi beau ceasca de cafea in timp ce alerg dupe bebelus
Dimineata in timp ce imi beau cafeaua intru pe Facebook sa vad noutatile, imi citesc e-mailul, ma joc cu Baiatul cel mic cand se trezeste si vrea sa imi tina companie( ca astazi de exemplu).
citesc stirile pe calculator
Ah, cafeaua, nu putem exista fara ea. Pai… ma trezesc si ma deplasez aproape levitand pana in bucatarie. Pun ibricul cu apa pe foc, stiu deja masura. Clocoteste apa, dau drumul la radio. Pun 2 linguri de cafea si o dau de trei ori in foc. O trec printr-un jet scurt de apa rece. O las sa se aseze. Iau micul dejun, cand termin cafeaua e numai buna de baut. O savurez ascultand radioul, in pat sau pe balcon, depinde de ziua saptamanii si despre ce am de facut dupa.
In timp ce beau cafeaua imi citesc email-urile si ascult stirile la tv.
Dimineata imi beau cafeaua la calculator in timp ce citesc stiri, facebook, etc
Dimineata, beau cafeaua alaturi de sotul meu, moment de care profitam pentru a relationa cat mai bine.
Dimineata in timp ce imi beau cafeaua , savurez un patratel de ciocolata , fumez o tigara si verific mesajele pe telefon .
Verific emailurile si contul de facebook
citesc mailurile de la serviciu.
stau in curte si ma uit in zare
dau o tura de gradina, vad ce a mai inflorit, ce s-a mai uscat….
citesc stirile
Eu citesc mailurile, verific notificările de pe Facebook și în general bifez feed-urile de tot felul (social media, bloguri, site-uri).
Imi beau cafeluta cu catelul meu, un shih tzu, ne jucam in timp ce-mi savurez placerea de dimineata facuta la filtru si cu ulei de cocos in ea !
In timp ce beau cafeaua stau pe facebook sau ma joc cu bebe.
imi verific email-ul si pagina de Fb
Dimineata,la cafea, imi planific ziua sau verific mailurile/ultimele stiri, daca sunt acasa,in w-end, deschid tv-ul si butonez telecomanda 🙂 sau povestesc cu cei dragi cateva minute. E un moment placut! 🙂 Multumim! O zi frumoasa!
In timp ce beau cafeaua de dimineata stau de vorba cu iubitul meu despre planuri pentru ziua respectiva sau de vacanta, acela fiind singurul moment in care putem petrece cateva clipe linistite impreuna.
In timp ce beau cafeaua pregatesc copilul de gradinita, ma pregatesc pe mine de servici, mai strang prin casa, si intr-un final, poate ma si trezesc.
In timp ce-mi beau cafeaua, ascult muzica si ma pregatesc de plecare la serviciu.
Eu beau cafeaua in timp ce pregatesc micul dejun..prima cafea. Pe a doua o beau la micul dejun 🙂
Cafeaua de dimineata o savurez la locul de munca in timp ce imi citesc mailurile sau daca am 10 minute libere trag cu ochiul si pe facebook.
Imi beau cafeaua impreuna cu sotul meu in timp ce ma pregatesc sa plec la serviciu!
Dimineata la cafea savurez 1-2 tigari si ascult stirile. Dupa fumat si jumatate de cafea dau trezirea pentru gradinita. Pana se trezeste fata savurez cafeaua ramasa.
Cafeaua de dimineata este lucrul care ma motiveaza sa ma ridic din pat. Cafeaua negra simpla reprezinta momentul meu de liniste. In acest timp ascult stirile , ma organizez cu toate activitatile care trebuie sa le fac in ziua respectiva.
Savurez cafeaua timp in care fumez ,rasfoiesc o revista sau ascult stirile la televizor
La cafea, de obicei, stau la povesti cu colegii de birou, sau luam micul dejun impreuna.
Eu nu sunt pasionat de cafea,dar in general beau ceai si ma uit pe Facebook.
Dimineata in timpce-mi beau cafeaua ma fardez si ascult stirile la tv.
In fiecare dimineata cafeaua ma insoteste pentru cateva momente bune in care verific noutatile, citesc stiri, ascult ceva muzica si imi incarc bateriile pentru a putea face fata provocarilor din intreaga zi. 😀
Dimineata in timp ce imi beau cafeaua ma fardez si urmaresc stirile la TV.
In timpul saptamanii imi beau cafeaua la serviciu,in timp ce imi verific mailurile, insa in weekend prefer sa imi savurez cafeaua dupa ce iau micul dejun, alaturi de oameni dragi mie, la o poveste, departe de tehnologie.
La mine devine o problema daca nu imi beau cafeaua, avand dureri de cap pe parcursul intregii zile. Asa ca nu prea trece zi fara sa nu beau cafeaua. Atunci cand sunt acasa ( si nu la serviciu), imi place sa savurez cafeaua in fata calculatorului, pe site-uri, la concursuri, sau pur si simplu sa ma uit la tv. Daca sunt la serviciu, stau frumos 15 minute pe scaun si socializez cu colegii. Cafeaua este metoda mea de relaxare!
In timp ce beau cafeaua de dimineata imi citesc mailurile si ma uit cum va fi vremea in acea zi.
Dimineata , imediat dupa ce e gata cafeaua primul lucru imi pun o melodie linistitoare , si intru pe facebook , imi verific notificarile, ce s -a mai postat stiri etc . Dureaza cam 30 min ca apoi sa imi incep ziua cu bine .
In timp ce beaucafeaua ma uit la tv., fac treaba prin casa, bucataresc.
Eu cand imi beau cafeaua, ma uit la altii cum muncesc.
De cele mai multe ori imi beau cafeaua in varful patului 😀 mai verific mail-uri,conturi de socializare,dar de cele mai multe ori citesc…putin,cat apuc…dar conteaza ca citesc.
De obicei verific contul de Facebook și cel de email pentru a vedea ultimele notificări și email-uri. Dacă este și mama la cafea, las telefonul deoparte și discutăm despre ce activități avem de făcut în ziua respectivă, ce mai trebuie cumpărat pentru casă.
Buna Cristina,dimineata in timp ce beau cafeaua,pregatesc pachetelele fetitelor pentru scoala,respectiv gradinita,si mai joc cateva concursuri pe facebook.
Mi-ar prinde bine o cafetiera,pentru ca nu am una si savurez cafeaua facuta la ibric,si dureaza ceva pana e gata.Si eu serveam pliculete de 3-1 dar sa stii ca ma agitau foarte tare,si am inteles ca sunt mai periculoase decat cafeaua,asa ca am renuntat la ele.
multumim pentru concurs..pupicei
De luni pana vineri imi beau cafeaua la facultate, cel mai probabil in timpul orelor, dar in weekend imi beau cafeaua relaxata pe balcon verificand mail-ul si notificarile de pe retelele de socializare.
In timp ce îmi beau cafeaua pregătesc micul dejun și pachețelele pentru școală copiilor mei.
ascult muzica,verific mailul,mesajele de pe facebook.
Depinde de locatie. Daca sunt la tara, ii beau cafeaua linistita pe terasa privind cum natura se trezeste odata cu mine. Imi place soarele de dimineata si aerul fresh in combinatie cu aroma cafelei.
Daca sunt acasa imi beau cafeaua citind notificarile de pe Facebook, e-mailurile, comentariile de pe blog…. si cum mie imi place sa descand cafeaua, mai citesc si cateva articole care ma intereseaza ale colegilor bloggeri.
Prefer sa nu fac nimic. E cel mai dragut moment al diminetii sa te detasezi de tot ceea ce se petrece in jurul tau. Fara zgomot, fara ganduri, fara nimic. Doar un moment de liniste, un moment in care poti sa iti incarci baterile pentru intreaga zi.
de cand am inceput munca, beau cafeaua la birou in timp ce imi citesc mailurile sau rasfoiesc vreun dosar.
Buna.
In timp ce imi beau cafeaua, imi place sa ma uit la copilul meu cum se joaca. Este adorabil momentul de relaxare.
Dimineata in timp ce imi beau cafeaua imi verific conturile de social media, e-mailul si restul, dar nu de multe ori apuc sa o savurez in totalitate deoarece nu am mereu timp.
In timp ce beau cafeaua ma uit pe ziare online
Eu imi beau cafeaua fugind prin casa, in timp ce ma imbrac, pregatesc mancarea cainelui, mananc ceva in fuga, pentru ca de regula ma trezesc foarte tarziu si nu apuc sa o beau in liniste 🙂
In timp ce beau cafeaua, o tigara si citesc email-urile
Dimineata,in timp ce imi beau cafeaua,stau cu copiii si sotul meu, vorbim,ne bucuram de unicele clipe petrecute impreuna .Ma bucur de muzica pasarilor de afara , ma bucur de soarele de dimineata si de atmosfera melancolica. Apoi citesc o revista sau ma uit la emisiunile mele preferate.Dupa ce am terminat de baut cafeaua si am pregatit copiii pentru scoala, plec spre munca si imi las fetitele la scoala .
Ce fel de dimineata ar fi fara cafea?
De luni pana vineri imi beau cafeaua singura, adunandu-mi gandurile si energia pentru orele de munca ce urmeaza.
Sambata dimineta, o sorb impreuna cu Ana, fiica cea mare (Ana locuind in Bucuresti, eu in Braila!)
Duminica, zi de lenevire si desfatare cu cafea, urmarind un program tv. favorit: Fine living.
Concluzia, o zi buna se cunoaste dupa cafeaua de dimineata!
Avand in vedere ca incepe sesiunea, cand imi savurez cafeaua invat. Altfel, citesc, mai scrollez pe Facebook, mai joc un Candy Crush. Diverse, in functie de stare.
Imi place sa beau cafeaua impreuna cu sotul meu, sa vorbim diverse, sa ne uitam pe Facebook sau la tv. Cam asta e rutina in timpul savurarii cafelei.
Imi place ca dimineata, cand imi savurez cafeaua, sa ma plimb prin grădina si sa inspectez ce flori au mai răsărit, sa le adulmec mirosul. Ador acest ritual 🙂
La cafea merge putina „barfa” cu sotia si descifrarea mesajelor primite .
Admir florile din curte pe care le îngrijesc cu mare drag.
dimineata in timp ce imi beau cafeaua urmararesc o emisiune la tv.
In fiecare dimineata in timp ce.mi beau cafeaua ii pregatesc cate o noua reteta de mancare fiicei mele,inspirandu/ma din diverse situri culinare…
In fiecare dimineata cand im beau cafeaua stau pe facebook.
……cafeaua „de dimineata”,a ajuns un drog,moft si un fel de barometru (daca tovarasa nu pune apa pentru doua cesti,urmeaza o zi cu fulgere sau numai tunete Daca imi fac singur,ma gandesc cat poate sa fie de falsificata si daca zatul (mana cereasca pentru rame)poate da strugurilor aroma de cafea,ALTFEL decat cea de femeie….
Cafeaua e momentul meu de rasfat. O beau la serviciu, pe terasa, stand la taclale cu colegii.
In fiecare dimineata cand im beau cafeaua stau pe facebook.
Dimineața nu reușesc să beau cafeaua deoarece am doi bebeluși care îmi dau trezirea la 6 dimineața și mă țin priză până la 12… Așadar cafeaua reușesc să o beau in timpul somnului lor de amiază, in timp ce le prepar mâncărica..
Eu in timp ce imi beau cafeaua ascult multa muzica!!!!
Stau pe Youtube si rad la filmulete amuzante :))
fumez
In timp ce mi beau cafeaua,inainte de munca,imi fac putin timp sa ma joc si cu motanelul meu haios.Nu pot sa nu mi rup macar 10 minute din timpul meu matinal,oricat de grabita sunt.
Ma trezesc dimineata la 6 fara 10 min si primul lucru pregatesc cafeaua pentru mine si sotul meu. Pana se pregateste cafeaua am timp sa ma dezmeticesc un pic.Il astept pe sotul meu si savuram impreuna cafeaua.Discutam mici detalii despre activitatile zilnice si apoi fiecare ne pregatim pentru servici. In acest moment cafetiera mea cam face figuri asa ca m-as bucura de premiu.
In timp ce beau cafeaua citesc stirile.
discut cu sotul meu ce vom face in ziua ce abia incepe.
Dimineata la cafea verific mail-ul si putin facebook pana imi dau seama ca este tarziu si fug spre serviciu.
Ooo….Dimineata, tabiet vechi! Cafeaua si tigara si-mi verific mailul si facebook-ul.
In timp ce servesc cafeaua in fiecare dimineata impreuna cu sotul meu,discutam despre treburile cotidiene,urmarim noutatile pe facebook,apoi incep treburile zilnice ale casei.
In timp ce beau cafeaua dimineata stau pe balcon impreuna cu pritena mea si urmaresc rasaritul sorelui. Ma relaxeaza foarte tare.
In timp ce beau cafeaua dimineata stau pe balcon impreuna cu pritena mea si urmaresc rasaritul sorelui. Ma relaxeaza foarte tare.
Ma uit pe facebook.
Ascult muzica.
Dimineata imi beau cafeaua impreuna cu prietena mea, stam amandoi pe balcon si urmarim rasaritul soarelui. Ne da o senzatie de liniste si armonie.
Ma uit la televizor.
Cafeaua o beau dimineata la munca.Imi deschid laptopul si intru pe site la liceul fetei mele si savurez cafeaua urmarindu-mi fata ce face laprimele ore ale diminetii
Ma uit pe tableta.
Ma uit la stiri.
Ma uit la horoscop.
Dimineata , in timp ce -mi beau cafeaua , iau micul dejun si stau de vorba cu dragi mei parinti 🙂
Dimineața,în timp ce îmi beau cafeau,îmi citesc e-mail-urile și mai mă uit pe facebook
Avand in vedere ca majoritatea timpului sunt in picioare de la orele 5 ale diminetii am nevoie de un astfel de energizant. Cafeaua savurata ma pune in miscare. In timp ce o savurez imi place sa aud stirile la TV si sa pregatesc micul dejun pentru restul familiei. In plus, pe sot il asteapta si cafeluta calda.
In timp ce imi beau cafeluta de dimineata, imi verific mailurile si ascult radio.
Dimineața in timp ce beau cafeoa încep sa dau catei afara pe rând sa le dau sa manace
incerc sa iau o gustare pentru a incepe ziua in forta si sa aranjez ce ramasese ravasit de seara
In timp ce-mi beau cafeaua nelipsita dimineata sunt cu ochii in crangul din fata balconului, o minunatie de priveliște!
Dimineata imi beau cafeaua la munca, la birou, in timp ce imi citesc mailurile.
Dimineața și la 12 beu cafea cu mic-dejun,
Fac și la ceilalți din casă să le meargă ziua bună,
Dar de nu ar fi prea greu să îmi dea pe foc mereu
Eu aș fi cea mulțumită,
Cristinica de mi-ai da la concurs si-n realitate
Această cafetieră Heinner HCM-800BK, 800W, 1.5L
Numele ii da prea bine se nimere si la mine
In casă de l-aș avea, dimineața aș savura cafeluța deocheată.
Și nu am terminat am avut acum de cap,
La cafea eu m-am gândit cum să apăs pe un buton,
Să pun și zăhărel,
Asta da nu zic nici ba.
imi place sa beau cafeaua de dimineata. mai ales in weekend. in restul spataminii o beau la servicu cu colegele. cand sunt acasa e un rasfat alaturi de cle drag,imi doresc o cafetierea care sa imprastie aroma sa in casauta mea. dimineata discutam desre ce avem de facut in ziua care tocmai a inceput , ascultam stiri ne pregatim mental pt o noua zi de munca
Povestesc cu o prietena, in pauza de dimineata de la serviciu.
Eu beau prima … cafeluta „rasfoind” titlurile zilei pe telefon, apoi a doua – o cana zdravana – printre activitatile de serviciu.
In timp ce imi beau cafeaua (sau ceaiul) citesc stirile si verific mailurile si facebookul
Dimineata, in timp ce imi beau cafeaua, imi hranesc broscutele si ma joc cu catelusii mei, Barni si Sasha. De asemenea ud florile in terasa si ma delectez cu primele raze de soare.
Dimineata in timp ce imi beau cafeaua,ascult muzica
Dimineata , la cafea , imi place sa stau pe blacon sa rontai ceva si sa urmaresc ce este nou pe social media .
Dimineata, in timp ce-mi beau cafeaua dau drumul la televizor pe un canal de stiri ca sa fiu la curent cu ce s-a mai intamplat pe timpul noptii.
Dimineața, în timp ce îmi beau cafeaua, citesc știrile de pe tableta, caut rețete de mâncăruri, sau pur și simplu povestesc cu soțul meu.
Nu beau cafea de obicei, insa cum imi dezlipesc ochii hop cu ei in telefon … facebook, mail si tot ce mai e interesant pe acolo 🙂
În timp ce fac cafeaua, eu pregătesc micul dejun pentru soția mea. Apoi o trezesc ca in reclama cu miros de cafea la nas. Dacă e vara iesim afară pe gazon si lenevim vreo 2 ore cu cafeaua .
Stau pe scarile casei si privesc gradina cum prinde viata
Bunaa! La mine, prima cafea se-ntâmplă la facultate :'( E puțin trist, dar măcar o savurez cu cei mai dragi prieteni și asta-mi face intreaga zi mai frumoasă!
Dimineata in timp ce beau cafeaua ma machiez si ma pregatesc pentru o noua zi la servici.
In fiecare dimineata am un ritual: imi fac cafeaua, fara de care nu concep sa-mi incep ziua si in timp ce aburii calzi imi gadila narile, pornesc intr-o calatorie care se repeta zilnic: sunt in Maroc, in prima cafenea ce-mi iese in cale, iau o cafea scurta fara lapte si primesc un ziar gratuit. Ascult strigatele vanzatorilor care-si striga oferta, zgomotul taxiurilor, motociclistii, microbuzele, claxoanele care se amesteca cu sunetele taragante, cu discutiile lungi ale doamnelor, cu strigatele femeii care ii spune copilului sa mai cumpere 1 kg de ceva …si las cana de cafea, imi iau geanta in graba, trebuie sa ajung la birou !!
In timp ce imi beau cafeaua, imi citesc si emailurile sau imi fac planul pentru ziua ce urmeaza.
Vorbesc la telefon cu sora mea draga
Nu pot spune ca sunt coffee addicted dar ziua nu imi merge bine daca nu imi beau cafeaua de dimineata. Cel mai si cel mai bine o savurez alaturi de un mic dejun copios, uitandu-ma la stirile de dimineata.
depinde de companie 🙂 Daca sunt singur imi verific e-mail – urile, citesc stirile… daca am companie fie planific ziua in curs (sau perioada imediat urmatoare), fie ne impartasim ultimele „barfe”, fie pur si simplu ne relaxam
Ador sa beau cafeaua impreuna cu sotul meu si in acest timp sa putem povesti rezumatul zilei de ieri pentru fiecare si totodata sa stabilim ceea ce vom face in ziua respectiva
In timp ce-mi beau cafeaua dimineata, pregatesc masa pentru fetita mea de 1 an, apoi micul dejun pt mine.
In timp ce imi beau cafeaua,imi citesc emailurile
La mine e destul de simplu. Avand in vedere ca nu am putut lua cu mine cartile in format tiparit, acum pot sa citesc mai usor cartile pe kindle-ul meu. Asa ca imi savurez cafeaua citind cate putin in fiecare zi.
In timp ce-mi beau cafeaua dimineata ii pregatesc masa fetitei mele, apoi micul dejun pt mine!
Ma uit pe telefon pe aplicatia 9gag.
Dimineata, in timp ce imi beau cafeaua, privesc pe fereastra ca sa vad ce imi rezerva o noua zi.
Imi beau cafeaua de dimineata in fata calculatorului.
Dimineata cand soarele rasare se simte ametitor aroma-nbietoare,parfum de flori si roua sclipitoare. Meditez.
Ma uit pe stirile in facebook.
Ma uit la televizor
Eu am televizor în bucătărie și îmi place sa urmăresc știrile în timp ce îmi beau cafea.
Dimineata cand imi beau cafeaua imi place sa ma uit pe internet.
In timp ce beau cafeaua imi citesc email-urile.
Imi beau cafeaua,navigand pe internet!
Buna! In timp ce imi savurez cafeaua, dimineata, imi place sa „rasfoiesc” facebook-ul. 🙂
Imi beau cafeaua alaturi de sotia mea si pisicuta!
citesc e-mailurile.
IN TIMP CE IMI BEAU CAFEAUA,NAVIGHEZ PE INTERNET.
In timp ce îmi beau cafeaua dimineata „rasfoiesc” facebook-ul ☺
În fiecare dimineaţă fac naveta cu trenul spre serviciu, aşa că am la mine o carte de citit. Îmi place să citesc şi să beau cafeaua bună, caldă, cu capac să nu murdăresc cartea sau pe mine şi să mă delectez privind pe geam macii proaspăt înfloriti. 🙂
Beau cafeaua si vorbesc cu iubitul meu
In timp ce imi beau dimineata cafeaua,ma joc pe telefon joculete Hidden Objects 🙂
Eu nu consum cafea, pur si simplu nu-mi face bine. Îmi dă o permanentă senzaţie de sete şi gustul nu e tocmai preferatul meu. În schimb mama adoră cafeaua. De obicei bea o cească dimineaţa, pe terasă, dacă e vreme plăcută. Şi nu face nimic altceva, doar o savurează şi se pregăteşte psihic pentru o nouă zi.
O cafetieră cadou ar fi un premiu mai mult decât minunat pentru ea.
Imi beau cafeaua in timp ce lucrez sau in timp ce citesc stiri online.
Ascult Radio Cultural si consult e-mail-urile primite.
Citesc e-mailurile.
Fumez o tigara
eu beau cafeaua in timp ce ma uit pe facebook
Dimineață în timp ce beau cafeaua ma uit pe eMAG sa vad dacă sunt produse noi.
In timp ce imi beau cafeaua, ascult stirile la televizor si totodata butonez si telefonul.
imi place sa ma uit pe internet
Ascult muzica 🙂
Dimineața la cafeluta, imi verific mailul si Facebook-ul apoi trag o fuga la serviciu ca intarzai putin cu ochii mari in facebook.
Nutresc SPERANTA ca ziua de aziva fi mai buna ca ieri !
Dimineata cand beau cafeaua imi place sa citesc
Stau la o suieta cu fetita mea de 5 lunite
Dimineata imi beau cafeaua cu cele 2surorile mele pe messinger. Facem video call de grup . Ne povestim ce program are fiecare, ne dam idei despre ce sa mai garim, povestim intamplari din vietile fiecaruia, ce nazdravanii mai fac copii nosti. E minunat sa ai surori si prin mijlocul
tehnologie putem sa ne avem atat de aprope.
Buna! Eu nu beau cafea, din cand in cand beau cate un pahar cu lapte in timp ce ii dai baietelului meu sa manance!
Avand in vedere ca prin venele mele curge cafea cu ceva sange (parerea fiului meu)este clar ca in fiecare dimineata nimic nu trece inaintea primei cafele.Cand o beau pe acesta inchid ochii -nu ca ar fi chiar deschisi-si ma gandesc la lucruri frumoase.De obicei primele lucruri care apar in fata ochilor mintii sunt flori.Flori frumoase,de toate soiurile si culorile.
Nu beau cafea dar beau un ceai de scortisoara si ma uit pe fb
Eu când ma trezesc dimineața hop cafeaua si intru imediat sa îmi salut prietenii de pe facebook :* :*
În timp ce îmi beau cafeaua de dimineață îmi verific emailul personal iar uneori stau pe Facebook, ascultând muzică la căști.
savurez cafeau in timp ce ii dau micul dejun baietelului meu.
Dimineața in timp ce mi beau cafeaua stau pe terasă la aer curat,verific mailu,stau putin pe facebook?,si le dau iepurasilor sa pape,le schimb apa…??
Deschid televizorul și ma uit la știri să văd ce se mai aude prin țară 🙂
In fiecare dimineata imi fac cafeaua si ies pe terasa
Cand beau cafeaua de dimineata verific mail-urile,apoi Facebook!
In timp ce imi beau cafeaua stau pe facebook.
Ritualul meu de la cafea este diferit in fiecare zi in functie de ce planuri am sau daca dau o fuga pe la cineva sa impartasim experienta. Oricum ar fi e partea mea preferata a zilei, discutam despre tot si toate, se pune tara la cale, meditam asupra existentei, poate barfim putin si chicotim;)) apoi fuga la facultate si punem burta pe carte.