Vacanță în România? Nici nu apuc bine să postez o poză de la mare sau de la munte că, pe lângă cei care-mi urează vacanță plăcută, își fac apariția și cei care se minunează că sunt așa nebună, bogată, neumblată, risipitoare, neștiutoare, de nu am ales să mă duc și eu, ca tot românul, pe […]
Mai greuț pe perioada verii, dar merg mai departe și cu cititul. Am terminat și al treilea volum din seria Cele șapte surori, semnată de Lucinda Riley, și sunt gata să vă povestesc despre cea de-a treia soră, Star. Atât cât îmi aduc și eu aminte din ea, că am dat-o gata de vreo săptămână […]
A trecut cam o lună de când vă povesteam despre ceasurile inteligente Beyond Watch și îmi exprimam dorința de a deveni posesoarea unui astfel de gadget. Smarwatch nu am mai avut până acum. Am purtat, o vreme, o brățară fitness, dar nu era cine știe ce. Un smartwatch este altceva. Arată altfel pe mână. Părerea […]
Gogoșile sunt unul dintre cele mai apreciate deserturi de la noi. Le facem și noi, le făceau și bunicile noastre. Nu ai nevoie de ingrediente multe sau scumpe pentru a le prepara, sunt pufoase și gustoase și pot fi servite sub atâtea forme! Ai încercat să faci gogoși și nu ți-au ieșit cum te așteptai? […]