De câteva luni, la nepoata mea mai mare, s-a declanșat operațiunea Zâna Măseluță. Dințișorii de lapte au început să plece, unul câte unul, și să facă loc celor definitivi. Motiv de tristețe și spaimă pentru unii copii, știu. Cu spaimă și plânsete a fost și la mine. Și sigur așa va fi și la nepoata […]
După atâta Lucinda Riley meritați o pauză. Unii veți răsufla ușurați, știu. Prima carte care mi-a sărit în ochi zilele trecute, când am scanat rafturile cu volume încă necitite, a fost Un călător printre secole, semnată de John Boyne, de la care eu am mai citit Băiatul cu pijamale în dungi. Momentan, atâta vă spun: […]
Viva Magenta este culoarea anului 2023, sigur știi deja. Trebuie să recunoaștem că este o culoare superbă, pe care o putem introduce foarte simplu în ținute sau machiaj. Cu siguranță ai văzut deja în jurul tău o mulțime de doamne sau domnișoare purtând această combinație vie și îndrăzneață, de roșu cu albastru, ai remarcat cât […]
Când am aflat prima dată de oja semipermanentă, am știut din start că vreau să o încerc. Întotdeauna mi-am făcut unghiile acasă. Oja obișnuită mi se cojea în nici 2 zile, indiferent ce aș fi făcut sau ce tip de lac aș fi folosit. Nu am timp și nici răbdare să-mi fac unghiile zilnic. Oja […]