Puterea unui machiaj bine făcut o cunoaștem cu toții. Rețelele sociale sunt pline de materiale video în care diverse persoane au parte de transformări totale în urma aplicării unui astfel de machiaj. Oricine poate face asta, dacă folosește produsele potrivite și stăpânește puțin și tehnica machiajului. Chiar și persoanele cu ten sensibil se pot bucura de un make-up care să le ascundă imperfecțiunile și să le pună în valoare atuurile, cu o singură condiție, aceea de a alege produse pentru machiaj care să placă tipului lor de ten, pentru a nu se trezi cu cine știe ce reacții neplăcute.
Ați ghicit. Eu însămi mi-am refuzat multă vreme plăcerea de a mă machia pentru că observasem că fondul de ten, creionul de ochi, fardul de pleoape și chiar rimelul, îmi provoacă iritații, senzație de arsură sau mâncărimi. Am renunțat la acest obicei crezând că sunt sortită să trăiesc fără produse de make-up. Aveam să aflu și eu, peste vreo doi ani, că problema nu era machiajul în sine, ci produsele folosite, ca nu orice fond de ten are genul acesta de efecte și nu orice rimel îmi da usturimi de ochi. Până aici e bine dar cum să aleg un fond de ten, un anticearcăn sau o pudră potrivită pentru tenul meu sensibil? Cum recunosc produsele bune pentru mine? Asta m-am întrebat eu și cred că asta vă întrebați și voi.
Nu folosi produse prea vechi sau expirate
La fel ca produsele alimentare, și produsele cosmetice au un anumit termen de valabilitate. Când trece acest termen sau dacă un produs este deschid de prea mult timp (deși are termen 2 ani), n-ar mai trebui folosit. Ingredientele din acel produs de machiaj pot deveni toxice. Cel mai repede expiră mascara. Aceasta trebuie înlocuită la 3-6 luni, chiar dacă mai ai produs în recipient. Motivul principal este că, atunci când intră în contact cu aerul, peria adună bacterii. Cu cât o folosim mai mult, cu atât vor fi mai multe bacterii pe ea, gata să ne ”atace” ochii.
Mizează pe produse de firmă
Cel mai important lucru este să nu cumperi produse de make-up de oriunde. Poate că este mai ieftin să achiziționezi un rimel sau o pudră no-name dar sigur te va costa mai mult să scapi de o iritație sau o erupție apărută în urma utilizării lui/ei Cel mai bine te vei înțelege cu produse de make-ul de tipul celor de pe acest site, produse de la firme de renume internațional (Maybelline, Estee Lauder, Burjois, Max Factor, L’Oreal Paris și altele). Nu doar că nu nu riști efecte secundare de genul celor descrise mai sus, dar și machiajul va arăta mai bine și va rezista mai mult.
Alege fond de ten pudră sau cu silicon
Ce treabă are ce tip de fond de ten folosești? Are. Unul lichid are conținutul de apă care îl face mai predispus la contaminarea cu bacterii. În plus, produsele lichide conțin și mai mulți conservanți care sunt… chimici. Mai mulți înseamnă mai multe șanse să fie printre ei și unul care să interacționeze nu tocmai prietenos cu pielea ta. De pildă, dintre fondurile de ten de aici cele mai bune pentru ten sensibil sunt cele pudră dar și cele care au bază siliconică pentru că siliconul previne apariția acneei și a infecțiilor. Sau poți alege o bază de machiaj cu silicon și un fond de ten normal.
Folosește farduri de ochi pudră, culori cât mai deschise
La capitolul machiajul ochilor, cele mai bune pentru tenul sensibil sunt fardurile tip pudră. Poți folosi farduri sidefate sau cu sclipici dar nu pentru machiajul zilnic. Nici culorile prea tari nu sunt recomandate pentru că acelea conțin mai mulți pigmenți colorați care sunt destul de iritanți. Poți completa cu un rimel negru (se pare că acesta ar fi cel mai puțin alergenic) și cu un creion de ochi. Evită tușurile lichide pentru că majoritatea conțin latex capabil să provoace alergii.
Practic, n-avem nici un motiv să renunțăm la machiaj doar pentru că avem pielea sensibilă. Dacă avem grijă ce produse alegem să folosim, avem tot dreptul să ne bucurăm de un aspect îmbunătățit cu ajutorul cosmeticelor. Mânuța sus fetele cu tenul sensibil! Câte dinte voi ați renunțat la obiceiul de a vă machia pentru că anumite produse v-au provocat neplăceri? Sper să vă fie utile aceste sfaturi.
Inclusiv pe parcursul termenului de valabilitate trebuie multa atentie. Mirosurile ciudate, schimbarile de consistenta etc sunt semnale de alarma.
In trecut, am avut mari neplaceri din cauza machiajelor, pe motive de ten sensibil si ochi sensibili. Imi aduc aminte ultima data cand m-am gandit sa fac eu economii la fond de ten si am cumparat o prostie in loc de cel de la Estee Lauder. Cine a dat o gramada de bani pe tratamente pentru toate eruptiile aparute? Cine si-a luat rapid Estee Lauder sa acopere halul in care arata tenul? 😀 Prefer mai putine machiaje si de calitate pentru a avea in continuare pielea impecabila si ochii limpezi.
Nici eu nu ma machiez des din cauza ca transpir foare tare pe cap si fata. Singurele produse pe care le folosesc zilnic sunt rujurile si creionul de ochi.
Si eu am observat ca diferite produse imi provoaca probleme. Ba imi apar cosuri,ba ma irit ,ba ochii imi lacrimeaza si se irit. Prefer sa cumpar ceva mai scump decat sa dau de 5 ori mai mult pe tratament. Doar ce am terminat de „reparat” fata dupa o crema folosita de la Avon.
Interesant mulțumesc
Da, e foarte important alegerea cosmeticelor potrivite. Eu am avut probleme cu tenul, de aceea sunt atenta atunci cand imi cumpar produse cosmetice
Eu ma machiez foarte putin datorita faptului ca imi place sa fiu naturala, dar cand ma mmachiez sunt foarte atenta ce cumpar.
Eu mă machiez foarte rar îmi place să fiu mai naturală, iar atunci când mă machiez am anumite produse cu care mă simt bine. Sunt anumite mărci pe care le folosesc din timpul liceului. Atunci când cumpăr ceva primul lucru mă uit la valabilitate, fie vorba de mâncare, cosmetice, medicamente…
Ca de obicei sfaturile tale sant pertinente,sper ca urmandu-le sa nu mai am parte de surprize neplacute
Pe timpul verii mă machiez mai putin si cred ca nici nu e prea indicat.Când e vreo nunta sau vreo petrecere machiajul e mai puternic.
eu nu folosesc fond de ten ,doar rimel ,creion de ochi si ruj sau gloss,iar la vreo petrecere cine ma macheaza stie ce sa folosesca si nu imi incarca tenul prea mult ,ceva discret este suficient
Si eu fac parte din categoria fetelor care achizitioneaza produse de la branduri cunoscute. La inceput credeam ca sunt o chestie de „fite”, insa pe parcurs am observat ca pretul se justifica.
Eu una am patit-o cu fard,de atunci nici nu mă mai fardez.Folosesc doar creion,rimel si ruj,doar de firme bune. Mai scumpe dar sigure.
Bine zici tu..poi eu foloseam Avon si la un moment dat eram toata plina de acnee.Mai bine fara sau scump,pt ca acea calitate costa
De la o vreme, am devenit foarte atenta la produsele cu care intra in contact pielea mea. Inainte foloseam tot ce-mi pica in mana. Deh, Greșelile Tinereții!:P
Nu prea ma machiez eu ,dar multumim pentru sfaturi ,o sa tin cont de ele.
Eu nu am tenul sensibil, dar în schimb din cauza unui creion dermatograf era să o pățesc rău de tot,norocul a fost ca am renunțat la timp .menționez ca acel creion nu era de firmă, era din comerț ??
Pt pielea sensibila medicul mi-a recomandat dermatocosmetice gen Vichy & stuff, ce mai gasim prin farmacii. Trebuie citita eticheta sa nu contina parfum si alcool.
Foarte bune sfaturile. DIn fericire, nu am această problemă, dar știu că sunt multe persoane care se confruntă cu grave probleme ale tenului.
Nu ma confrunt cu aceasta problema, nu am tenul atat de sensibilos dar recunosc, nici nu am prea incercat multe prostii. Acum, ma machiez din ce in ce mai putin, vara deloc fiindca transpir pe fata si in secunda doi fata mea e umeda iar din cauza ochelarilor mi-e foarte greu sa fac un machiaj pentru ochi. Farduri de pleoape foarte rar, doar putina mascara, creion, rujul si daca ies sa arunc gunoiul. Probabil si din cauza ca sunt pensionara si stau mai mult acasa, fiindca inainte, puteam sa intarzii de la servici dar nu plecam pana nu imi faceam ritualul de frumusete dimineata, coafat, machiat, refacut manechiura la vreo unghiuta daca era cazul.
Eu ma machiez mai rar dar nu imi lipseste CC Cream-ul, rujul si creion buze/ochi. Rar folosesc altenproduse cosmetice. Eu am un ten foarte sensibil si uscat. Ce te faci insa cand cumperi produse scumpe, de marca si nu iti priesc? Iti vine sa urli 😀 . Da, si sa injuri la maxim.
Cine are un ten foarte sensibil stie ce spun. Si produsele de firma dau gres. Dar este de preferabil acrstea in locul celor ieftine.
eu nu prea merg la mall dar parca stiu ca se pot testa cosmeticele pe la magazinele mari de profil
MACHIAJUL CU SCLIPICI ESTE PENTRU O SEARA SPECIALA SI MIE IMI PLACE SA FOLOSESC CULORI DESCHISE ROZ;VERDE DESCHIS;ALBASTRU DESCHIS .FOARTE IMPORTANT SFATUL SA FOLOSIT FARDURI CARE NU SINT EXPIRATE
eu am avut o data probleme cu produsele de machiaj expirate si de atunci verific de doua ori inainte de a le folosi. Am putine produse de machiaj dar toate sunt de firma, dai ceva banuti pe ele dar esti in siguranta macar.
Eu merg pe principiul puțin și bun. Mai bine două creme de la firme ok, decât 5 de la nume dubioase. 😀
nu prea am avut probleme cu produsele de make-up niciodata. la o anumita perioada fac curat prin ele si mai arunc din ce e prea vechi, de ce sa risc?
Foarte bun articolul, chiar trebuie sa fim atente la rujuri, pudre si toate cosmeticele, si ele expira ca toate produsele, eu folosesc mai mult rujul si rimelel, si imi place sa mi le iau din magazine cunoscute, de calitate!
Foarte misto
Am citit articolul cu nare interes, ma regasesc in tot ce scrii. Din cauza asta am ajuns sa folosesc doar rujul si CC Cream-ul pentru ca daca ma machiam imi lacrimau si ma usturau ochii 🙁
Multumim pentru articol, este foarte util! :-*
Si eu aleg firmele deja consacrate pe piata de make-up tocmai pentru ca, in primul rand calitatea este cea care trebuie sa primeze in alegerea unui produs pentru ca tenul sa arat bine si ulteror.
Ar fi indicat sa nu folosesti produse expirate indiferent de ten. Nu se stie cu ce microb bacterie te poti alege de la acele produse care nu mai sunt in termen. Eu ma bucur de un ten care nu este foarte pretentios si nu dau mare importanta produselor pe care le folosesc.
Din pacate si unele produse de firma imi creaza un mic disconfort(manacarime,sentazie de usturime)in special in zona ochilor si cu greu nimeresc o crema contur ochi care sa se comporte bland cu pielea mea sensibila
Ai foarte mare dreptate ,daca folosim produse de calitate sunt foarte rare cazurile cand putem avea un disconfort oricat de sensibila ne-ar fi pielea. Dar trebuie sa tinem cont intotdeauna de termenul de valabilitate al acestora.
Consider ca produsele de calitate care sunt scumpe sunt facute special pentru tenul sensibil dar am patit in dm majoritatea care erau la reducere erau aproape sa expire, cam o saptamana.
Am ten alergic si gras. Combinatie minunata. Am facut alergie de la Lancome (tus) apoi la un Lancome tester fond de ten (de la prima desfacere a produsului, produs cumparat din afara tarii). Am facut alergie la L’oreal din ro si de la Maybeline. La 2 luni de la desfacerea unui Clinique am inceput sa reactionez (s-ar putea ca nu sunt stabile suficient pe termen lung…. ). Nu folosesc parfumuri si produse cu parfum de peste 10 ani pt ca la cateva sapt. de la deschidere incepura alergiile (se pare ca unele sunt contra facute si documentarele franceze tocmai asta explicau, ca chinezii reusesc sa reproduca fidel aroma dar nu si esterii si stabilizatorii). Nu iau produse cu reclama. Verific data producerii fiecarui item (asa si la mancare, nu risc …au fost ani cand mergeam la fiecare 1-2 luni la dermatolog si alergolog sau pneumolog).
Am avut o perioada de ani fara cosmetice (niciun demachiant, nicio crema) si acum am reinceput incetisor cu 2 seruri dar cu game f. scumpe (unul Caudalie si unul Clarins) – mai intai am luat testere si apoi trecut next level. Am noroc cu o amica farmacist si o alta amica ce lucreaza in domeniu care vinde testere f. scumpe si le incercai (adica avui niste denumiri de nu stiam ca exista ce le gasii doar prin Elvetia cu 200 euro recipientul) si vazui diferenta (dar na, nu as da banii astia, mai bine raman la mierea cea de zi cu zi 😀 )
Am probleme cu creionul de ochi , ma ustura ochii de la el si de asemenea daca ma demachieze cu demachiantul bifazic Nivea ! Sfaturile tale sunt binevenite ! Merci !
Nu folosesc des produse de machiaj,rujuri nu folosesc deloca,singurele produse sunt creionul de ochi ,rimelul,fardul si din cand in cand fond de ten.rimelul mereu cumpar de la Maybelline,pentru ca mi se par cele mai bune,si prefer sa dau un ban in plus da sa stiu ca e calitatea buna,fondurile de ten nu sunt practica de ele pentru ca nu prea folosesc si in plus am inceput de putin timp sa il folosesc,le cumpar in farmacie,dau ceva bani in plus dar stiu ca e bun tenului meu,iar fardurile nu am preferinte la ele,imi plac toate,mai ales culorile sidefate.oricum data expirarii trebuie mereu verificata,e mai bine sa arunci un produs daca e expirat ,chiar daca mai ai din el.decat sa faci o iritatie urata ,mai bine cumperi unul nou,a sa nu cheltui o gramada de bani pe medicamente si doctori
Eu am reinceput sa ma machiez.
Si ai dreptate: nu trebuie pastrate produse vechi.
Am facut o mica curatenie de toamna ca sa ma asigur ca nu imi provoc vreo surpriza cu produse cosmetice vechi
Mno, eu nu mă pot plânge. Chiar nu prea am probleme cu tenul, însă sfaturile tale sunt bune pentru cele care se confruntă cu problemele astea.
Eu ma machiez rar spre deloc, dar imi bag din cand in cand nasul in fardurile cumnatei mele, care isi poate deschide un magazin cu cate a adunat. O cert de cate ori gasesc produse vechi si i le arunc fara sa stau pe ganduri. O cred cand imi spune ca are prea multe si ii lipseste rabdarea de a le verifica periodic. Ca pentru a se revansa, ea imi sorteaza uneori chestiile de prin frigider, ca acolo imi e mie lene sa verific si sa arunc ceea ce e expirat. :)))
Eu nu ma machiez des pt ca imi place fata mea si cand o fac un strop de fond de ten si putin rimel dar rar fac asta
pentru cine are problem ,sfaturi bune ,eu nu ma confront cu asa ceva nu ma machez excesiv ,imi place cat mai natural ,dar imi evidentiez anumite zone
Eu prefer să fiu mai naturală. Încă de pe timpul liceului am anumite creme care im plac și îmi fac bine, nu le-aș schimba pe nimic in lume!! In rest un ruj si…..cam atât. ???
prefer machiajul cat mai natural, spre deloc iar un machiaj deosebit doar la ocazii speciale
Multumesc pentru sfaturi! Si eu am un ten sensibil. Cu multi ani in urma am folosit o crema de fata, scumpa ca si pret, de firma, dar care in loc sa ma infrumuseteze mi-a lasat pete si chiar rana pe fata. In prima faza nu stiam ce am patit, m-am dus sa fac analize medicale. Mai apoi, am aflat ca, crema era cauza petelor si ranilor de pe fata. Cred ca inainte de a folosi o cema ar trebui sa facem o testare. Dupa o consultatie la un medic specialist, am folosit crema de fata de la firma „Avene” si ma impac foarte bine.
Eu ma machiez da mai rar asa nu prea vreau sa imi sufoc tenul cu produse de make-up pe termen lung!Da trebuie sa fim atente la calitatea produselor de make-up!