Nu contează ce vinzi – haine, parfumuri, cosmetice, produse de make-up, încălțăminte, accesorii sau servicii – e clar că nu ești primul care a avut ideea asta. Ți-ai deschis un magazin online și, de ceva vreme, tot aștepți să dea clienții năvală pe site să comande. Lucrurile nu merg chiar așa. Produse ca cele pe care le comercializezi tu se mai găsesc în alte 10-20 de magazine. Chiar dacă ai un preț mai mic, tot nu rezolvi mare lucru. De ce?
Principala cauză este că eu, dacă am nevoie de pantofi din piele, de exemplu, voi căuta pe Google. Degeaba ai tu ceea ce vreau eu, dacă site-ul tău este pe a nu știu câta pagină în căutări. N-am să caut niciodată mai departe de primele 2-3 pagini cu rezultate afișate de Google. Prin urmare, n-ai nevoie doar de prețuri accesibile și produse de calitate, ci și de o mai bună vizibilitate în mediul online. Iată cum poți face asta!
1. Te informezi zi lumină și aplici tot ce-ai învățat
Internetul este o sursă foarte bună din care să înveți lucrurile de bază în ceea ce privește marketingul online. Este vorba de multă informație, de termeni pe care uneori nici nu îi înțelegi, este nevoie de mult timp pentru a parcurge cursuri sau articole dedicate și de și mai mult timp pentru a pune acele informații în practică. Nu e imposibil dar nici ușor. Ca punct de plecare, poți folosi aceste articole despre strategii de marketing online.
Sigur îți vor fi folos sfaturile de acolo despre cum îți poți crește rata de conversie, despre cum să devii rapid vizibil în mediul online sau cum să gândești o campanie de promovare pe internet. Aceste resurse gratuite sunt de mare folos în lupta pentru un loc mai bun pe Google. Am găsit articole interesante și pentru mine, ca blogger vânzător de conținut, nu doar pentru cei care au o afacere online și urmăresc să crească vânzările de produse. Practic, informația este cheia către cucerirea internetului.
2. Investești în publicitate online
Publicitatea este sufletul comerțului, O știu și eu, o știi și tu. Ai nevoie de ea pentru a atrage atenția oamenilor asupra magazinului tău și a produselor tale. Cea mai eficientă și accesibilă metodă de promovare este cea prin reclamă pe Google. 98% dintre utilizatorii de internet folosesc acest motor de căutare pentru a găsi produse sau informații de care au nevoie. Asta este motivul pentru care ar trebui să apelezi cât mai rapid la atragerea clienților prin intermediul unei campanii AdWords.
Nici aici lucrurile nu sunt foarte simple. Nu e ca și cum l-ai suna pe șeful de la Google și i-ai da bani ca să îți promoveze pantofii. Totul trebuie făcut online și setat în așa fel încât să obții maximum de beneficii cu investiție minimă. Targetul este destul de greu de selectat și textele reclamei trebuie gândite foarte bine pentru a atrage. Dacă nu ai mai făcut niciodată asta până acum, să creezi și să administrezi o campanie AdWords, ai putea apela la un specialist în promovare Google, măcar pentru început. Acesta știe exact ce are de făcut, care sunt cuvintele cheie optime pentru afacerea ta, cum te poate duce în fața concurenței și cum poate stârni utilizatorii de internet să-ți acceseze site-ul. Fără publicitate plătită, site-ul tău va sta mult și bine acolo, în coada listei, unde 90% dintre internauți nu ajung niciodată.
3. Apelezi la o agenție de publicitate
La varianta 1 mergi pe principiul mă descurc singur. La varianta 2, te implici și tu dar apelezi și la ajutor specializat. La varianta 3, cea ideală, scapi de grija asta definitiv. Nu mai pierzi ore bune culegând informații sau încercând să traduci texte din limba marketerilor în limba română. O astfel de agenție publicitate se ocupă de tot ce înseamnă marketing. De la optimizarea site-ului până la creație publicitară și campanii de marketing online, totul cade în grija lor. Este drept că te costă ceva mai mult așa dar rezultatele sunt mult mai bune și mai rapide. Investiția se amortizează în scurt timp pentru că vânzările vor crește chiar din primele zile.
Este clar că nu ți-ai făcut afacerea asta online doar din pasiune și vrei și ai nevoie și se profit. Munca nu se sfârșește odată cu realizarea magazinului, înscrierea produselor pe site și implementarea sistemului de comenzi. Adevărata provocare abia atunci apare. Construirea unei imagini, aducerea ei în fața potențialilor clienți, lupta pentru a-i convinge să intre să cumpere de la tine, cea pentru a-i menține mulțumiți pe cei care au făcut asta deja, totul este o luptă. Tu decizi dacă o poți duce singur, la un nivel înalt, sau te lași ajutat de o agenție de publicitate.
Foarte interesante aceste informatii ;multe persoane aleg sa isi deschida o afacere proprie care sa le aduca profit in timp .
Asa este..fara publicitate agresiva ramai anonim..multa afaceri de succes s-au dezvoltat datorita publicitatii
Traiasca Google-ul,gasesti tot ce vrea inimioara ta. Super articol,perfect pentru cine are nevoie,multumim.
Ai mare dreptate,Cris!Intradevar publicitatea are un rol important intr-o afacere!Daca ne dorim sa avem parte de o afacere profitabila trebuie sa tinem cont de aceste lucruri!Multumim!
Asa e,multumim pentru informatii ,un articol foarte util
Super util acest material. Sunt multe magazine pe care le-am descoperit „din greseala” si care au produse super interesante… dar site-urile sunt slab optimizate pentru motoarele de cautare si nici nu beneficiaza de publicitate in mediul online. Uneori ma mir si eu cum de ajung pe unele pagini care par sa nu existe in google :))
ar fi ok si pentru noi daca ei si-ar face mai multa reclama, am avea acces la preturi mai mici decat cele practicate de cei din top google.
Fără putina reclama nu se mișca nimic. Ai mare dreptate când spui ca mai mult de 2-3 pagini nu cauți in google
pai rar trec de pagina 3 cand caut ceva, orice, fie o informatie fie un produs.
Publicitatea, reclama este sufletul comertului. Ai scris un articol foarte bun si cine vrea sa-si faca o firma de comert on line ar trebui sa-l citeasca si cine stie poate ii va fi de folos.
Ne-ai oferit informatii pretioase!
o reclama buna care te atrage vizual si bine informativa poate face minuni
Ce-i drept, e plin e startup-uri care o dau în bară pe netul nostru mioritic. Și nu numai la noi.
m-as fi gandit ca cei din afara sunt mai inteligenti la faza asta dar inteleg ca nu. pacat de investitii…
imi place acest articol! poate astfel se mai dumiresc cei cu „afaceri” de ce e cu adevarat nevoie pentru a ramane pe piata. ca magazine avem o gramada. dar daca nu stii sa le promovezi…
unii vad singuri unde gresesc dar nu vor sa recunoasca si au mandria imensa care nu ii lasa sa ceara ajutor
E clar ca fara promovare magazinele de astazi nu prea mai pot supravietui. Una dintre cele mai mari greseli pe care am vazut ca le fac multi, atunci cand apar probleme, este sa taie bugetele de publicitate sau sa le reduca la maxim.
Cele mai multe dintre ele, din cauza asta se si inchid in cateva luni 🙁
Cata dreptate ai ,doar ca unii se gandesc imediat la profit . Ca sa ajungi acolo trebuie intai sa te documentezi,sa investesti,sa faci reclama si tot ce ai scris tu mai sus , e drept toate costa,dar fara ele rezultatul este zero !
Cred ca poți sa iti faci publicitate in multe moduri , dar bineînțeles ca cea mai ieftină este online !
Da, publicitatea este foarte importanta. Trebuie sa apelezi la toate metodele existente pentru a-ti anunta prezenta pe piata. O agentie de publicitate iti poate fi de mare ajutor.
Asta cu publicitatea e foarte adevărată.
Am lucrat în comerț și știu cumva care sunt treburile, bine nu în cel online.
Reclama e sufletul comerțului și am observat că avem tendința de a cumpăra ceea ce este la ofertă chiar dacă nu avem nevoie….
Daca nu ai publicitate ,nu faci profit. Fac reclama la cat mai multe produse la oferta , 2 la pret de 1 si etc. Nu ai nevoie ,dar le achizitionezi.
Cata dreptate ai,am vazut multe persoane care isi deschid o afacere pe net si se plang ca nu au vanzare.e normal ,ca nu le merge afacerea daca ei nu isi fac si publicitate single,dar asteapta sa fie recomandati de clienti,e buna si recomandarea,dar publicitatea e mult mai eficace
extrem de util si interesant articolul!