Revolutia cadourilor

MonGift
Stateam intr-o seara in bezna, pe perna mea  si somnul refuza sa vina, cum face el de obicei, atunci cand motorasele refuza sa se opreasca si continua sa caute raspunsuri la problemele existentiale. Strangeam la piept ursuletul primit acum 9 ani (da, inca mai traieste) si ma gandeam cu drag la cerceii cu swarovski pe care i-am primit anul acesta. Atunci s-a aprins beculetul : la 5 ani primeam ciocolata, pe la 12 o bicicleta, acum cercei … ce voi primi oare cadou la aniversare peste 20 de ani?
 
Sunt deja in 2031 si ratacesc pe strazi in cautarea unui magazin de bijuterii sau accesorii cu gand sa imi ochesc cadoul si apoi sa „ii sugerez” consoartei cam ce mi-ar placea. Sunt strazi pe care le stiu, locuri in care imi amintesc ca erau magazine multe, in care petreceam ore intregi pana reuseam sa aleg cadoul potrivit. In locul lor s-a ridicat acum un parc, in care rasetele copiilor rasuna puternic. La intrarea in parc, un afis imi atrage atentia :”Magazinele de cadouri si accesorii s-au mutat in mediul virtual”.E drept, ca inca de acum 20 de ani, lumea incepuse sa le achizitioneze mai mult online dar nu ma asteptam sa ajunga sa fie vandute exclusiv in acest mediu. Scot o minitableta din buzunar.
 
Intru pe site-ul meu favorit si ma intampina o usa pe care scrie „Trage”. Apas si patrund in incinta. Ma intampina mai multe vitrine virtuale, fiecare dedicata unei categorii de produse. Reducerile imi fac cu ochiul deja dar remarc ca pe site au aparut categorii noi: Cadouri Copii si Cadouri Senior. Se pare ca Borealy a inaintat in varsta alaturi de mine. La o simpla trecere cu cursorul peste categoria de Bijuterii, o lupa mareste vitrina virtuala si imi arata cateva produse. Nu m-am putut abtine sa nu intru. Inauntru doar bijuterii handmade, din materiale biodegradabile sau reciclabile si bijuterii vintage. Ma surprinde lipsa de Swarovski dar imi plac. Aleg un colier vintage si dau click pe el. „Ia uite ce tare, ca pot sa il rotesc pe toate partile”. Caut cu privirea  butonul „adauga in cos” dar in locul lui imi apare un buton „solicita consiliere”. Il accesez si imediat ma pune in legatura directa cu un consilier care ma ajuta sa decid daca bijuteria mi se potriveste. Intr-un soi de interogatoriu placut mi se cere sa spun : zodia, culoare ochilor, forma fetei si varsta. Rezultatul mi-l ofera in cateva secunde. Bijuteria mi se potriveste in proportie de 96%. Ma intreaba daca vreau sa probez si raman siderata pentru o clipa. Rapunsul afirmativ imi deschide o noua fereastra in care ..sunt eu. Se preia imaginea mea video si se suprapune peste ea bijuteria aleasa. Asta e super tare deci pot sa imi probez cadoul cu mai multe tinute chiar si apoi sa ma decid daca il vreau. Mai probez 2 bijuterii pe care le ochisem, admir o cutie de bijuterii pictata manual, cu posibilitate de personalizare prin pictarea la comanda a chipului viitoarei beneficiare, apoi decid sa trag un ochi si la cadourile pentru barbati; Portofele, curele toate din materiale ecologice si recunosc ca imi place asta tare mult. Vad un ceas tare interesant cu functie de tableta si precizarea ca functioneaza cu baterie solara. Asta da cadou! La cadourile de Craciun ma intampina brazi naturali de toate marimile , in ghivece, impodobiti cu tot felul de decoratiuni handmade.
 
O multime de cadouri imi fac cu ochiul si ce ma bucura e ca si-au pastrat optiunea de creare wishlist si ca nu mai trebuie sa imi plimb sotul prin magazine si sa ii „sugerez”cadouri; e suficient sa imi alcatuiesc o lista de dorinte si sa las „din intamplare” tableta pe birou, deschisa la wishlist-ul meu. Ia uite ca suna telefonul . Ahhh , nu …e desteptatorul! Eu cand am adormit?
 
Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares