Faci economie cât ai zice Tandos și un concurs

Câteodată nu am timp liber mai deloc dar, atunci când îl am, îmi place să navighez pe netul ăsta mare, să cunosc locuri noi, oameni noi și, de ce nu, să găsesc magazine noi. Zilele trecute am dat peste un magazin online, Tandos.ro, pe care chiar am zăbovit ceva vreme. Prețurile au fost cele care m-au atras; știți că eu sunt sinceră. Am și câțiva așa numiți ”fițoși” în familia mea, care caută doar haine de la nu știu ce firme dar marea majoritate a rudelor și prietenilor mei caută haine la prețuri cât mai accesibile că, deh, nu toți avem salarii mari sau părinți care să ne susțină. tricouri ieftine

Cum să nu-mi atragă atenția aceste tricouri, pur și simplu delicioase și ideale pentru vară, la doar 25 de lei, sau rochiile de mai jos, la un preț de 50 de lei? Mai rar rochii casual la banii ăștia! Nu am găsit descriere la produsele de pe site (ulterior am aflat ca n-a fost lansat de foarte mult timp), așa că m-am îndreptat către pagina lor de facebook ca să văd dacă dau de ceva clienți și poze cu produsele comandate, ca să fiu sigură că nu le recomand cunoștințelor ceva ce mie nu mi-ar plăcea. Am găsit ce mă interesa și am decis că magazinul merită promovat ca să afle mai multă lume despre el. rochii ieftine

Eu am menționat tricourile și rochiile pentru că acestea se caută în perioada estivală. Asta nu înseamnă că nu găsiți pe site și alte tipuri de articole vestimentare (pantaloni, cardigane, bluze). De fapt, mai bine vedeți voi singurei pentru că scopul meu nu este să vă conving de ceva, ci să vă informez.

Pentru că mi-au plăcut mult majoritatea produselor de pe site (în special tricourile cu bufniță și cel cu Mickey Mouse, dar și rochiile scurte de vară) am decis să  pun de un concurs micuț la care puteți câștiga un voucher de 50 de ron valabil pe site-ul tandos.ro. Voucherul nu are o valoare mare dar cred că ați remarcat deja că aveți ce cumpăra de el. Din ce am văzut în pozele de pe site și în cele de pe facebook, hainele îmi par de calitate așa că ar fi păcat să nu vă înscrieți la concurs. Ah, am uitat să vă zic unde e concursul, nu? Îl găsiți aici, pe pagina de facebook a blogului, pentru că știu că vă plac mai mult giveaway-urile de genul acesta, tip like&share, față de cele care se desfășoară pe blog. Vă urez baftă la concurs și aștept impresii despre lucrurile din acest magazin cu prețuri mici.

Etichete: ,

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • ghelbere elena
    • 30/06/2016
    Răspunde

    Am intrat si eu pe site-ul lor si au intradevar hainute frumoase si la preturi bune.

    • stoica claudia
    • 30/06/2016
    Răspunde

    Foarte frumoase hainute,mutumim pentru concurs

    • Barbalata Mirela
    • 30/06/2016
    Răspunde

    Nesperat de bune preturile 🙂 . Sincer nu ma asteptam. Pentru o tinuta sport/casual ai ce alege 🙂

    • Cristina
    • 30/06/2016
    Răspunde

    Am auzit si eu tot recemt de acest site si tot tricourile mi-au atras atentia.

    • Tandos
    • 01/07/2016
    Răspunde

    Va multumesc pentru participarea la concurs si comentariile incurajatoare. Daca aveti ceva sfaturi in legatura cu site-ul, nu ezitati sa imi lasati un mesaj pe pagina de facebook. De asemenea, tin sa preciez, majoritatea produselor sunt outlet. Deci, firme recunoscute. Spun asta, pentru ca multor persoane li se par prea mici preturile. Ele nu influenteaza calitatea in nici un fel, sunt de calitate foarte buna.
    Va multumesc iarasi pentru tot.

      • cristina
      • 03/07/2016
      Răspunde

      Singurul meu sfat ar fi acela cu descrierile la produse, sa nu lipseasca niciodata. Multumim si noi pentru premiul acordat.

    • Lamiita P
    • 01/07/2016
    Răspunde

    Bafta tuturor, super hainute

    • Nicu
    • 01/07/2016
    Răspunde

    Ştiu şi eu pe cineva care este interesată de aceste produse……şi mai ales de preţuri….Mulţumesc de informaţie.

  1. Răspunde

    Imi plac produsele lor

    • Tatiana Sorina
    • 02/07/2016
    Răspunde

    Sunt tricouri super dragute ,chiar si rochiile sunt minunate.

      • cristina
      • 03/07/2016
      Răspunde

      Si mie mi-au placut mult, de aceea am si vrut sa dau de veste.

    • Daniela Dodoi
    • 02/07/2016
    Răspunde

    Haine ,haine si iar haine…este vara ce ne trebuie haine?

      • cristina
      • 03/07/2016
      Răspunde

      ca sa nu umblam cu rusinica la vedere?

    • dumitrescu elena
    • 03/07/2016
    Răspunde

    am intrat pe site si au lucruri dragutze

    • Rox
    • 03/07/2016
    Răspunde

    Ma bucur ca se inmultesc magazinasele acestea. Concurenta creste si avem numai de castigat.:)

  2. Răspunde

    Am aflat si eu de acest site, sunt produse frumoase la preturi accesibile singura problema a ca sunt marimi mici….eu fiind mai plinuta 😀

    • claudia hossu
    • 10/07/2016
    Răspunde

    Am aflat si eu de acest site,de la tine multumesc frumos preturile sint bune oferta variata

    1. Spor la shoppinguit!

    • Nicolae Claudia
    • 20/10/2016
    Răspunde

    Tricourile sunt superbe..vreau si eu macar unul:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares