Sotul meu, insa, nu s-a gandit de doua ori cand a venit vorba de a-si face un desen artistic. Stiu sigur ca era vara cand tocmai ne mutaseram impreuna la mine. Umbla intr-un maieu, cand varul meu a remarcat ca ii lipseste ceva. Il deranja imaginea unui brat prea gol, lipsit de frumusetea care vine o data cu tatuajul. Asa ca i-a propus domnului Daniel sa isi aleaga un tatuaj pe care sa il realizeze chiar el, acasa. Nu va inchipuiti ca ar fi un mare tattoo artist. Doar ca descoperise o trusa de tattoo adusa de tatal sau din Germania si nu avea pe cine face experimente.Vreo doua zile au rasfoit impreuna cataloagele de tatuaje si au gasit cateva care le placeau. Erau mult prea mari asa ca, s-au apucat sa le editeze in celebrul Paint. Si dai cu guma, dai cu zoom, da-i cu guma au reusit sa il simplifice si sa ajunga la ceea ce se poate „admira” in poza.
Mi-e dor de multe produse care se gaseau pe piata cand eram eu copil. De guma turbo, de acadelele cu lapte, de ciocolata Kiss dar si de gumele Tattoo. Cu cata emotie mergeam la magazin si intindeam banii asteptand gumita, pe care o desfaceam pentru a descoperi un tatuaj nou. Daca nu imi placea foarte tare, il lipeam pe unde imi venea la indemana: stalpi, frigider(spre disperarea mamei:. Dar si daca nimeream vreo inimioara rosie sagetata direct pe mana o lipeam. Era o adevarata arta, trebuia sa speli bine mana sa fie locul curat sa il lipesti bine, sa apesi peste el si sa tragi cu grija. Ce tatuaje mandre aveam! Pe cat de mandra era de ele cand le purtam pe atat de tare tipam cand mama il lua la frecat cu un burete ca sa nu mai arat ca pomul de craciun.
Daca imi mai plac tatuajele acum? Cu siguranta da. La 28 de ani, cand imi vine dorul de a ma infrumuseta, inca mai imi desenez o inimioara sau imi scriu cu pixul numele sotului. Greu de ucis copilul din mine. Ma limitez insa, la „tatuaje” cu pixul. Au existat momente cand mi-as fi dorit sa imi fac un tatuaj permanent dar intotdeauna am asteptat suficient cat sa imi treaca dorinta. M-au tentat niste fluturi, niste tribale si niste bratari dar nu am cedat. Mereu m-am temut de durere si nu cred ca cineva imi poate spune ca nu te doare cand acul isi croieste drum prin pielea ta. Apoi, m-am gandit mereu ce o sa fac eu cu tatuajul cand o sa fiu batrana, sau ce sa fac daca a plictisesc de el. Asa ca, mereu am renuntat.
Cu desenul la idemana, s-au apucat de treaba. Unul cu acul in mana si celalat cu gandul la Dumnezeu sa scape intreg. „L-a batut” destul de repede, ba chiar i-a si „prescris” un unguent, nu mai stiu sigur cu se numea. Am asteptat cateva zile pana sa vedem rezultatul final, care nu prea ne-a multumit. Tattoo artistul nostru a ratat ceva „pixeli” si tatuajul nu arata tocmai ca in desen. Dupa experienta asta, varul meu s-a lasat de facut tatuaje si sotul meu a ramas cu „experimentul” pe mana.
A mai avut el de cateva ori tentativa de a merge sa isi faca alt tatuaj care sa il acopere sau doar sa il accentueze, pentru ca de placut modelul ii place, dar omul are si soacra care mereu s-a pus de-a curmezisul.
Asa ca, eu daca as castiga, recunosc nu as avea curajul sa ma tatuez. Mi-e frica de ace mai rau ca de paianjeni. Dar as oferi aceasta oportunitate cadou sotului meu. In fond, daca din cauza mea i s-a tras ( asa imi reproseaza ca daca nu se casatorea nu se alegea cu un var asa talentat) tot de la mine sa isi gaseasca leacul. Plus ca, el mereu se arata incantat de anumite lucrari si pofteste la ele iar eu stau in calea fericirii lui. Prin acest articol ma caiesc si doresc sa imi repar greseala.
