Pe moment cand citesti un fragment de genul :”În primul an spui: “In primul an spui: Daca ma parasesti, ma omor”. In al doilea an spui: “Daca ma parasesti, o sa sufar, dar o sa-mi treaca”.In al treilea an spui: “Daca ma parasesti, desfac o sticla de sampanie”, te amuza, dar realizand ca dincolo de actul literar, un om chiar poate gandi astfel, pasajul devine tragic. Atunci daca ar fi sa credem ca orice casnicie e o batalie pierduta din start, ca dragostea dureaza 3 ani, de ce sa ne mai casatorim, de ce sa speram la mai mult de la a doua relatie? Va mai amimtiti de lectiile de logica ? Daca aveam doua propozitii : „Pe mama mea o cheama Maria” si „Mama mea este blonda” , putem sa stragem concluzia ca toate mamele blonde se numesc Maria? Evident ca nu : atunci daca o relatie esuata dureaza trei ani si relatia a inceput din dragoste, cum poti oare sa generalizezi si sa spui ca orice dragoste dureaza 3 ani? Eu sunt gemeni si la noi dragostea e vesnica.
Frederic Beigbeder – „Dragostea dureaza trei ani”. E prima carte pe care o citesc asa cu foc. Ma intriga pagina cu pagina; uneori ma indentific cu personajul, alteori il judec. Eu sunt casatorit doar de un an , de curand am intrat in al doilea si cand incepe ca vorbeasca despre simptomele celei de-a doua etape, al doilea an al relatiei, deja mi se face frica. Frica sa nu fie adevarat – cum sa fie orice dragoste sortita esecului din start?
Simt uneori ca imi doresc mai multa libertate, ca as vrea sa mai taca, ca dragostea nu mai e la fel de intensa. Oare chiar sa ajung eu in al treilea an sa o parasesc pentru alta pentru ca nu o mai suport deloc? Atatea argumente imi invalmasesc mintea: daca dragostea noastra nu a fost altceva decat o explozie chimica; oare e posibil ca ce simteam noi pe bancuta din parc sa uitam intr-atat incat sa ne bucuram de divort?
Nu pot sa va spun cat de usurata am rasuflat, cand Marc dovedeste singur ca s-a inselat si ca dragostea nu dureaza doar 3 ani. Cred ca fost vorba doar de persoana nepotrivita in prima casnicie, dar daca alegerea e corecta, dragostea dureaza cat vreti voi sa o faceti sa dureze. Si depinde si de personalitatea celor ce traiesc povestea de dragoste: poate ca e o caracteristica a lumii moderne aceasta dragoste efemera, dar intr-o lume moderna exista si oameni care traiesc dupa principii traditionaliste si cu o altfel de educatie.
Eu chiar cred ca dragostea nu dispare ci se transforma si sper sa nu ma amagesc, cum considera autorul. Nu cred deloc in cuvintele „daca nevasta e pe cale sa-ti devina prietena, e timpul sa-i propui unei prietene sa-ti devina nevasta”. Ea poate fi si prietena acum si amanta peste 10 minute:exact ca un actor care se transpune pe rand in mai multe roluri.Eu nu vreau sa sfarsesc prin a imparti mobila :). Si daca Marc declara ca „In prima casatorie cauti perfectiunea, in cea de-a doua cauti adevarul”, eu cred ca el greseste: in casatorie cauti dragoste, respect si sustinere. Cand cauti perfectiunea … e ceva normal sa te intrebi la ce ora poti sa fii fericit.
O sa fiu sincera : am privit cartea drept o lectura amuzanta demna sa destinda: prefer sa cred ca nimeni nu e atat de naiv incat sa creada ca exista o regula generala a duratei un casnicii sau a dragostei. Unele pasaje m-au amuzat, altele m-au dezgustat prin vulgaritate. Cu ce e de vina chimia sau anatomia pe care le invoca in argumentarea tezei sale, ca el n-a luptat suficient pentru prima relatie , ca si Alice de altfel? Un lucru tot e bun: ca fiecare a invatat ceva din casatoria anterioara esuata si ca sunt pregatiti sa faca dragostea sa dureze mult mai mult decat 3 ani.
