Poate ca azi sunt subiectiva si imi asum treaba asta. Am crescut in astfel de conditii si stiu despre ce vorbesc. Am ramas doar cu mama de cand aveam doi ani si tatal meu a decedat. Am inteles intotdeauna ca nu imi permit aceleasi jucarii si haine ca alti copii. Stiam si eu ca in viata mea nu exista un tata, nu exista doua salarii si nici patru maini care sa ma imbratiseze. Din pacate, mama credea ca e nevoie sa imi reaminteasca asta in fiecare zi.
Tind sa cred ca multi dintre voi faceti aceeasi greseala pe care a facut-o mama cu mine si le impuiati celor mici capul cu problemele voastre sau ale familiei. E suficient ca, atunci cand aveti probleme financiare, sa ii spuneti celui mic ca nu va puteti permite sa ii oferiti o jucarie sau perechea de adidasi dorita si va trebui sa va limitati la produse mai ieftine. Daca nu cumva ati crescut un rasfatat, eu zic ca va intelege si va accepta situatia. Nu e nevoie sa mergeti mai departe si sa ii amintiti in fiecare zi ca nu mai aveti bani sa platiti factura la energie electrica pentru ca ati dat prea mult pe cartile lui, nu e cazul ca in fiecare zi sa ii spuneti ca viata e grea, ca painea e scumpa. Multi parinti fac asta crezand ca astfel isi impulsioneaza copiii.
Una e sa ii spui ca trebuie sa invete pentru ca o diploma il va ajuta in viata si alta e sa ii spui ca, daca nu invata, o sa ajunga ca tine, sa aiba un salariu de nimic si sa traiasca din datorii. De cele mai multe ori, un copil caruia i se spune mereu ca familia lui nu are bani, ca mama lui are probleme de sanatate si trebuie sa dea bani pe medicamente, ca bunica nu are ce manca, etc, ajunge sa creada ca el e pe undeva vinovat de ceea ce se intampla in jur si de asta i se si reaminteste situatia.
Copilul are propriile lui greutati, n-are nevoie si de ale tale. Poate niste colegi rad de el ca nu are telefon, poate ca la o materie nu se descurca prea bine si ar avea nevoie de meditatii. Dar el nu vine sa spuna. Tine totul in el. Problemele tale nu-l ajuta cu nimic! In loc sa ii dai aripi sa se inalte, il strivesti sub greutatea unor situatii care nu tin de el! Lasa-l sa se bucure de putinul pe care il are, nu-i sublinia in fiecare zi ceea ce simte pe propria-i piele si anume ca e diferit de colegii lui. Nu-i fura dreptul la copilarie!
din pacate asa este!
Ai mare dreptate. Copiii trebuie sa se bucure de copilarie atat cat pot pentru ca nu vor scapa de griji mai tarziu. Si oricum problemele adultilor sunt greutati mult prea mari pentru umerii lor micuti. Eu incerc sa-i ofer lui Dragos cat de mult pot si atunci cand n-am cum ii spun ca vom cumpara acel lucru maine sau cand ia mama banii, de Craciun, etc, in functie de valoarea acelui lucru.
Aceasta e situatia si timpurile din Romania in care timpul nu ne mai ajunge,muncim prea mult pt niste bani de nimic,copii cresc si vor si ei ce vad la altui,atunci trebuie sa intervii si cred ca tine de psihologic.Ce faci când ai un copil rsfatat ca al meu ?Grea munca….
Draga Cristina, chiar daca eu am avut ambii parinti langa mine, tot am fost „impovarata” cu grijile lor. La fel si sotul meu. Din pacate in alte familii se apeleaza si la violenta. Trist. Cred ca acesta este un defect al generatiei parintilor nostri, sper doar ca acest defect mai devreme sau mai tarziu sa nu il preluam si noi, deoarece chiar daca nu ne dam seama, cu timpul ajungem sa ne copiem parintii.
Ai mare dreptate Cristina! Foarte mutlti procedeaza asa cu copii lor fara sas-si dea seama ca aceste vorbe ii ranesc si mai mult.
Așa este. Copiii se vor stresă și poate chia supăra din cauza acestor probleme și mărturisiri. Mi se pare chiar anormal, în loc să se bucure de varsta această (ca oricum o să aibe și ei destule pe cap la vremea lor), paringii îi mai îngreunează și cu minunății de ale lor, deparca i-ar ajuta cu ceva..
Ai perfecta dreptate. Si eu am crescut intr-o familie cu probleme : mama a paralizat cand aveam 6 ani , eram patru frrati , calaul de tata i-a mai facut unul cand aveam eu 10 ani mama a nascut fiind paralizata si inainte sa il nasca…si-a luat amanta…
Au divortat am ramas cu tata si a lui amamnta, devenita sotie a ai facut doi copii cu aia. Ei nu munceau si mergeam noi copiii la munca sa ii tinem pe ei si pe deasupra mai mancam si bataie….
Ai perfecta dreptate. Si eu am crescut intr-o familie cu probleme : mama a paralizat cand aveam 6 ani , eram patru frrati , calaul de tata i-a mai facut unul cand aveam eu 10 ani mama a nascut fiind paralizata si inainte sa il nasca…si-a luat amanta…
Au divortat am ramas cu tata si a lui amamnta, devenita sotie a ai facut doi copii cu aia. Ei nu munceau si mergeam noi copiii la munca sa ii tinem pe ei si pe deasupra mai mancam si bataie….
Acum ajunsa adult si cu doi copii incerc pe cat posibil sa le ofer liniste, iubire si tot ceea ce au nevoie
Mult adevar in ceea ce scrii,dar asa gresim noi parintii si unele greseli sunt iremediabile,asta e viata,nu toti suntem facuti sa le stim pe toate,sa fim buni pedagogi,psihologi ca sa stim la timp unde si cand gresim.
asa este copii nu trebuie implicati in astfel de griji,certuri….pentru ei este ca un soc,ii afecteaza atat emotional cat si psihic…
nu trebuie sa-i batem la cap dar nici sa-i lasam sa se culce pe o ureche si sa cumparam lucruri inutile doar de dragul de a cumpara, eu cred ca totul tine de comunicare si de felul cum ne exprimam si vorbim cu proprii nostri copii.
Nu poti mereu sa ii protejezi de toate greutatile si problemele insa da, nu trebuie sa ii impovarezi cu toate, sa le reprosezi ca viata ta e grea din cauza lor eventual.
Inca nu am copii, nu imi dau seama cum o sa fiu cand o sa am si daca voi reusi sa creez un mediu perfect pentru ei.
Ai foarte mare dreptate in ce ai scris.Impovararea celor mici cu astfel de probleme nu ii face decat sa se maturizeze prematur si sa uite sa isi traiasca copilaria.
au ajuns vremurile cand nu se mai pot bucura de copilarie de joaca decat de stres la invatatura,cearta acasa la fel atat ptr invatatura cat si pentru altele deoarece si noi suntem stresati la randul nostru
Iti dau dreptate ,din pacate unii parinti asa fac ,isi impovareaza copii cu greutatile lor de adulti ,nu sunt de acord cu asa ceva ,ei trebuie sa isi traiasca frumos copilaria si noi sa le-o facem cat mai usoara
Da, stiu cum este si stiu exact sentimentul descris de tine. Desi mama mea nu imi spunea astfel de lucruri lasa sa se vada si sa se simta acest lucru…eu nu o sa fac asa cu prichindelul nosrtu niciodata cand va fi el pe lume.
Off, asa e, copilaria este una singura si fiecare trebuie sa se bucure de ea, caci trece repede si nu se mai intoarce… Sa fim adulti si sa avem griji avem tot timpul din lume… si eu ma regasesc oarecum in articol, nu ca parinte a unui astfel de copil, si ca cel care intr-un fel sufera datorita situatiei financiare. Nu pot zice ca nu am ce manca, ca nu am cu ce ma imbraca sau un acoperis deasupra capului, dar ca si multe alte familii din Romania, cu totii ducem anumite lipsuri. Sa speram ca totul se va indrepta intr-o buna zi, si ca vom apuca acea zi!
Eu sincer am avut o copilarie tare linistita si nu am stiut mai niciodata ca ai nostri aveau momente cand nu aveau bani sau aveau datorii de dat…n-eu ferit de astfel de probleme.
Eu sunt de parere ca micutii ingerasi nu trebuie sa fie implicati in problemele familiare, agresati fizic , etc.Copiii trebuie feriti de aceste lucruri, sa aiba o copilarie linistita, fericita si lipsita de griji, dar din pacate nu toti au acest noroc.
Uneori este greu sa tii doar pentru tine toate problemele si simti ca nu mai rezisti.