Cu ocazia sarbatorii Pastelui, mai multe rude si cunostinte s-au perindat pe la noi prin casa. Cum nu avem copii, centrul atentiei a fost piticul nostru, catelul Piki. Cam toata lumea l-a admirat ca are blana lucioasa si curata, ca e ingrijit si cuminte. Dar m-am lovit si de privirea incruntata e unei matusi care nu pricepe de ce imi trebuie mie caine si de ce ii acord atata atentie, in ceea ce priveste masa sau periatul ca doar Grivei al ei mananca paine uscata si face baie doar o data pe an la garla.
In primul rand, Grivei sta la tara si doarme in curte. Si chiar de ar sta si al meu in curte, tot as avea grija de el sa fie blana periata si sa manance cat mai corect. E normal sa faci asta daca iti iubesti cat de cat catelul si nu l-ai luat doar ca sa aibe cine latra cand intra cineva in curte. Eu nu de sonerie am nevoie, ci de un prieten, de un tovaras. Pana la urma, cainele meu e cartea mea de vizita. Te uiti la el si vezi ce fel de stapan are.
Daca in parc vezi un patruped cu blana incurcata si murdara, cu gheare ca de pisica, pe cine dai vina daca nu pe stapan? Felul tau de a fi, modul tau de a iubi, importanta pe care o acorzi ingrijirii si curateniei, se oglindesc in imaginea cainelui tau. Daca el e curat inseamna ca iti place curatenia si faci tot ce trebuie ca sa te bucuri de ea impreuna cu animalutul. Daca lui ii cade parul pentru ca e hranit necorespunzator, atunci e clar ca si tu mananci ce da Dumnezeu, fara sa tii cont ca unele alimente nu iti fac bine. Prin urmare, ingrijirea cainelui nu e un moft ca doar nu il duc la salon zilnic sa il vopsesc roz. E o necesitate pentru mine, ca stapan, ca el sa arate bine
