Viața ca un râu, Shelley Read (rezumat și impresii)

Viața ca un râu, Shelley Read

Mi se întâmplă, mai rar, să-mi achiziționez și cărți care nu mă atrag la prima vedere (știți voi, cu titlul și coperta), dar despre care aflu una-alta sau care îmi sunt recomandate. Este și cazul romanului Viața ca un râu.

Viața ca un râu, scurt rezumat

Suntem pe la 1940 într-un orășel din Colorado, unde trăiește și familia Nash, proprietara unei minunate și super faimoase livezi de piersici plini de fructe cărora nimeni nu le poate rezista. Viața la fermă este minunată. Sau nu. Nu și după ce Victoria și-a pierdut mama, vărul și mătușa. Cel mai bun prieten al ei nu mai este. Toate sarcinile mamei au căzut în grija ei. Trăiește cu un tată care are timp doar de muncă, un frate căruia îi place tot mai mult băutura și un unchi devenit imposibil după ce războiul l-a lăsat dependent de scaunul cu rotile. Dar Torie, cum îi spun apropiații, este mai puternică decât alte fete de vârsta ei.

Lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Aflată în căutarea fratelui ei Seth, pe care trebuia să-l adune de prin baruri, Torie îl cunoaște pe Will, un tânăr fermecător și special, atât prin aspect, dar mai ales prin comportament. Pentru prima dată după mult timp, Torie se simte importantă. De unde să știe că pentru ai ei culoarea pielii lui va fi așa mare problemă? De unde să știe că după ce i se va dărui îl va pierde, luat din viața ei pentru totdeauna, ucis de propriul ei frate?

libris.ro
Oferta zilei la carti


Apoi viața merge mai departe câteva luni, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Numai că… Torie va fi mamă curând. Copilul ei va fi chiar mai puțin dorit decât alți copii născuți din astfel de aventuri. Culoarea îl va trăda. Își ascunde sarcina cât poate, apoi își face bagajul. Luni de zile va supraviețui singură într-o cabană din munți. Până în ziua în care, cu ultimele puteri, va decide să lase copilul în grija altcuiva.

Problema nu mai e. Torie s-a întors acasă, ajutată de aceeași vecină (nu prea populară în comunitate) care-i întinsese mâna și lui Will când avusese nevoie. Unchiul ursuz se întoarce la părinți. Seth e plecat de mult. Tatăl lui Torie va muri curând. Ce să facă ea singură? Oare se mai poate aștepta la ceva bun în viața asta?

Ani mai târziu, Torie e Victoria. Livada nu mai este aici. Nici ferma nu mai e. Nici măcar orașul. Lucrurile au dispărut complet sau au fost mutate pentru a face cale progresului. Pe cursul râului care-i fusese martor la toate bucuriile și tristețile au construit un lac de acumulare. Ce s-a întâmplat cu livada de piersici? Își va mai vedea vreodată fiul? Va fi mai blândă viața în alt loc?

Închipuie-ți un târg amuțit, uitat, descompunându-se pe fundul unui lac care a fost odată râu. Presupunând că asta, cumva, te face să te întrebi dacă bucuriile şi tristețile unui loc sunt spălate de apa ce s-a ridicat să le înghită. Nu, îți spun. Relieful tinereților noastre ne creează, îl purtăm veșnic în noi, impregnați de ceea ce ne-a dat și ce ne-a răpit.

Cele mai bune prețuri pentru acest volum le găsești pe elefant.ro, Litera.ro, eMAG.ro sau Libris.ro.

Viața ca un râu, gânduri de după

Am povestit pe Social Media cât de încântată am fost după primele două zile de lectură. N-am exagerat și n-am mințit cu nimic. Mi s-a părut o poezie de roman și mi-am setat așteptări foarte mari. Din păcate, după vreo 100 de pagini, cartea parcă nu mai era la fel. Nici pofta mea de citit nu mai era aceeași. Mi-a luat ceva timp să o termin.

N-am spun că este o povestea rea pentru că aș fi nedreaptă. În schimb, n-aveam cum să nu remarc că, ușor-ușor, metaforele de la început s-au rărit, iar romanul și-a pierdut orice doză de optimism. Totul a devenit negru, apăsător, dureros, la fel ca destinul eroinei. Este un roman lent, mai degrabă de atmosferă și stare, decât de acțiune. Cum să fie altfel când lui Torie cea naivă și gingașă, care brusc începe să folosească niște cuvinte care parcă nu se potrivesc, îi lipsește orice impuls de a lua atitudine, de a spune lucrurilor pe nume, de a face dreptate?

Mi-e greu să cred că o femeie care a suferit cât a suferit ea și a pierdut atâtea, chiar și la acele vremuri, putea să tacă și să îndure la infinit. Este un personaj care-mi place și îmi displace în același timp. O femei care găsește puterea să stea singură în munți până își naște copilul nu are curaj să-și înfrunte fratele?

Ea, ca și mine, ca femeile din toate vremurile, știa că tăcerea e cel mai bun câine de pază al adevărului ei. Arătând la suprafață doar un crâmpei din interior, o femeie le oferă bărbaților mai puțin spre cotropire

Unii zic că e carte de plâns. Mie nici măcar plâns nu mi-a provocat. Excepție, momentul despărțirii de calul care parcă refuza să o lase singură, însărcinată, în pustietate. Acolo m-am smiorcăit puțin.

În timp ce țipam aruncând piatră după piatră, a lacrimile curgându-mi șiroi pe față, mi-am îndreptat toată frica și jalea asupra bietului cal. Ca și mine înainte de Will, Abel nu cunoștea decât credința și ascultarea Fiecare piatră pe care o aruncam îl învăța ce aflasem si eu: că la fiecare dram de bine de pe lumea asta atârna în cântar două dramuri de rău. Poți fi o fată cuminte, un cal bun, poți asculta, iubi, dar nu te aștepta ca dacă faci bine să ți se răspundă cu bine.

În rest, n-am simțit acea durere despre care toată lumea vorbește. E doar o carte tristă, dar în care personajul principal mi se pare că nu trăiește deloc. E ca o păpușă căreia i-a fost interzis de la început să-și afișeze orice urmă de sentiment. Nu se bucură, nu plânge, nu se răscoală… nimic.

Singurul lucru frumos și magic rămas din acest roman este comparația asta cu viața ca un râu și toate considerațiile de la început. Restul…

Viața ca un râu este o carte ca o ninsoare mult așteptată. Produce extaz la primii fulgi, mari și deși, apoi devine tot mai lentă, mai rară, până dispare complet și te lasă mai dezamăgit decât dacă nu ar fi nins deloc. Doar părerea mea. Si începuse atât de bine! Prea lentă pe la mijloc, lăsând loc de plictiseală, și prea alertă în momente cheie pe care le-aș fi vrut mai bine exploatate. Finalul este alergat rău de tot. Măcar m-am ales cu niște citate drăguțe pentru colecția mea.

Adesea micile întorsături ale sorții sunt cele care ne alterează cel mai mult viețile – chemarea unui fluier de tren încărcat cu cărbuni, o întrebare pusă de un necunoscut într-o intersecție, o sticlă maro zăcând în colb. Oricât ne-am strădui să ne convingem de contra-riu, momentele devenirii noastre nu pot fi culese atent, cum ai culege cele mai coapte și mulțumitoare piersici de pe creangă. În nesfârșita poticnire către noi înșine, adunăm recolta care ne este dată.
Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Ionela Simona Monea
    • 28/09/2023
    Răspunde

    Pare destul de captivanta la început…apoi,din descrierea ta este cam plictisitoare… E cu hapoy end sau nu? In sensul ca isi găsește copilul?

    • Valeria Chertes
    • 28/09/2023
    Răspunde

    Multumim pentru recenzie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares