Stau și îmi aduc aminte, când eram copil îmi plăcea mult să merg la teatru. Nu vorbesc de teatrul de păpuși, îmi plăcea și acela dar mai mult mi-a plăcut când am început să merg la teatrul adevarat cu actori pe scenă, fără fețe acoperite de măști prin care să nu le pot distinge privirea și mimica. Am mers des la teatru în perioada liceului și a facultății, mai ales ca erau multe spectacole gratuite pentru tineri. Majoritatea spectacolelor la care am fost, erau piese puse în scenă după scrierile dramaturgilor clasici. Pentru mine, un spectacol după o piesă de Caragiale sau Shakespeare, era întotdeauna o încântare și o relaxare.
În ultimii ani nu am mai fost deloc la teatru. E drept că eu nu prea merg nici la filme pentru că ies rar din casă din cauza atacurilor de panică, însă, dacă în materie de filme mai găsesc când și când câte un film bun, în materie de piese de teatru, din ce am reușit să mai văd pe internet sau din recenziile pe care le citesc, dramaturgia contemporană nu mă încântă. De fapt, nu prea îmi place deloc.
Chiar și acolo unde scenaristul sau autorul se vrea haios, piesa pare a căpăta tenta de stand-up ieftin. Nu mai am aceeași plăcere în a privi actorul pe scenă. Mi se pare că, mai degrabă, în disperarea de a face ceva, se scălâmbăie prea mult. Unele piese sunt și foarte greu de înțeles, sau puteți spune că sunt eu grea de cap dacă asta vă convine mai bine. Eu nu mă consider asa, însă am senzația ca uneori pe scena se face dezbatere politica și nu teatru. Mie, în materie de orice, îmi place mai mult clasicul: teatru clasic, haine clasice, mașini clasice, mâncăruri clasice.
Tot ce e modern, inclusiv teatrul, e mult prea tras de par, nenatural și mai degrabă răscolitor și enervant decât plăcut și relaxant. O fi el gen dramatic, dar dramatismul modern e prea accentuat. Teatrul contemporan vrea să fie ori comic, ori tragic, indiferent de prețul pe care îl plătește pentru asta. Dacă înainte credeam că în orice artist, inclusiv actor există o doză de nebunie și asta îl ajută să dea viață atâtor personaje unice, teatrul de azi e o nebunie în sine.
Spuneți-mi și mie părerile voastre! Eu așa am impresia: că totul e prea tras de păr în numele unei modernități, contemporaneități care se vrea cu orice chip inteligentă. Poate și din cauză ca majoritatea dramaturgilor sunt și teoreticieni și se lasă prea mult conduși de cunoștinte atunci când creează. Nu cred că mai scriu pentru plăcerea de a scrie. Eu aș merge oricând la teatru ca să văd o piesă de-a lui Caragiale, chiar dacă le-am văzut de mai multe ori. Însa, la o piesa de teatru contemporan, mega-inteligent cu și pentru nebuni …nu.
