Lucinda Riley este printre autoarele mele preferate, așa că nu puteam rata serie Cele șapte surori. Am tot adunat volumele și nu am vrut să mă apuc de vreunul înainte de a le avea pe toate. De vreo lună de zile, colecția este completă, deci a venit momentul să o lecturez. Îți povestesc astăzi despre prima carte din serie, Cele șapte surori. Povestea Maiei.
Cele șapte surori. Povestea Maiei, scurt rezumat
Maia locuiește într-un soi de castel modern de pe malul unui lac din Geneva. Acolo a locuit de când se știe, alături de tatăl ei, Pa Salt, și, mai apoi, și de celelalte cinci surori ale ei. Ea este cea mai mare. Toate sunt adoptate. Pa Salt le-a întâlnit în călătoriile sale, ca navigator, și le-a adus, pe rând, acasă.
Acum, Pa Salt nu mai este. El a murit când niciuna dintre fetele lui nu era prin preajmă și dorința lui a fost ca ele să afle de moartea lui abia după ce trupul său va fi fost deja aruncat în mare. După multă vreme, toate cele șase surori se reunesc sub același acoperiș. Toate sunt triste, toate l-au iubit, fiecare în felul ei. Greu de înțeles de ce tatăl lor a vrut să plece singur și nu le-a dat șansa să-și ia adio de la trupul lui. Pa Salt a mai pregătit și alte surprize. Le-a lăsat tuturor indicii și instrucțiuni care să le ajute să-și afle originile dacă vor dori vreodată acest lucru. Toate spun că nu sunt interesate dar…
Fix Maia, cea mai atașată de el, cea mai mare, cea care locuia cu el, este prima care pleacă în căutarea propriului trecut. Indiciile primite o duc departe, dincolo de ocean, în Brazilia, acolo unde descoperă că are o bunică și află totul despre trecutul familiei sale. Este o poveste lungă. Pornește de la străbunica Izabela, măritată cu un soț pe care nu-l iubea și îndrăgostită de un tânăr sculptor francez. Ajunge la bunica Beatriz, care care încă trăiește, dar nu dă semne că ar vrea să-și cunoască nepoata. E prea dureros. Noroc cu servitoarea lui Beatriz, care știe multe și deține niște scrisori care știu și mai multe!
De ce nu vrea Beatriz să stea de vorbă cu Maia? Cine este mama Maiei și de ce a abandonat-o? Familia ei nu a căutat-o niciodată după ce a fost adoptată? Are Maia vreun viitor în țara în care a văzut lumina zilei sau locul ei va rămâne pentru totdeauna la Geneva? Neapărat trebuie să citești volumul dacă vrei să afli răspunsurile. Stai să afli ce secret i-a ascuns Maia lui Pa Salt și ce legătură există între familia ei biologică și celebra statuie a lui Hristos din Rio de Janeiro!
Cele șapte surori. Povestea Maiei, gânduri de după
Primul volum din seria Cele șapte surori este dedicat Maiei, cea mai mare dintre cele șase fete adoptat de peste mări și țări de către un navigator bogat și tare misterios. Maia este traducător de meserie, o tipă destul de retrasă, serioasă, închisă în ea, conservatoare. Nu mică mi-a fost mirare când, la doar câteva zile de la moartea tatălui ei, ea fiind și cea mai atașată de el și parcă cea mai afectată de pierderea lui, a decis să plece acolo unde o trimiteau coordonatele primite moștenire. Motivația ei: fuge de un fost iubit de care o leagă un secret, ceva despre care nu a vorbit niciodată nimănui, nici măcar lui Pa Salt. Să fie doar asta?
Brazilia este țara pe care o vom descoperi în acest volum. Lucinda Riley reușește să redea destul de bine atmosfera braziliană din două epoci diferite, cea a străbunicii Maiei și cea în care Maia își caută răspunsurile. Nu vorbim doar despre locuri, ci și despre oamenii locurilor, stilul lor de viață. Din punctul ăsta de vedere, mi-a plăcut tare mult cartea.
Odată ajunsă în țara natală, Maia este întâmpinată de Floriano, un scriitor autohton ale cărui cărți ea le tradusese în franceză. El este istoric și are cunoștințe care o pot ajuta pe Maia să-și găsească mult mai repede familia și, odată cu ea, detaliile de care are nevoie despre nașterea ei, despre cum și de ce a fost abandonată, de a ajuns în familia lui Pa Salt. Tot Floriano este cel care îi arată Brazilia și o ajută să-și descopere spiritul brazilian bine ascuns în ea până atunci. Totul bun până aici.
Numai că între cei doi se leagă o poveste de iubire care avansează prea rapid, în viziunea mea. O fi destinul, dar mi-e greu să cred că o femeie care tocmai și-a pierdut tatăl și își sapă trecutul leșină imediat la picioarele primului bărbat care îi dă o mână de ajutor și o masă caldă. Sunt rea, știu, dar partea asta din carte m-a plictisit teribil și mi s-a părut trasă de păr grav.
În schimb, povestea străbunicii Maiei, a lui Izabel, mi-a plăcut la nebunie și te invit să o descoperi singur pentru că este amplă, puțin întortocheată, dar cu suflet, emoționantă și, mai ales, mult mai credibilă. Izabela a cunoscut iubirea adevărată, dar nu a avut dreptul la ea și la fericire. A adus-o pe lume pe bunica Maiei și apoi a murit. Avea puțin peste 20 de ani. O să iubești partea asta din carte. Cred că mai bine de jumătate din carte este despre ea. Mai bine se numea Povestea Izabelei.
Apoi, pe repede-înainte, aflăm câte ceva despre viața bunicii Maiei și mai nimic despre cea a mamei care a abandonat-o, asistăm la o reîntâlnire cu bunica, care face puțină lumină în trecutul Maiei, urmată de un adio și de decizia Maiei de a se muta în Brazilia. Sfârșit. Un sfârșit urât. Nu mi-a plăcut.
Cele șapte surori. Povestea Maiei nu este printre cele mai bune cărți ale autoarei, nu te pot minți. Dimpotrivă, m-a dezamăgit din mai multe puncte de vedere, după cum am explicat deja. Cu toate astea, merg mai departe. Sunt curioasă dacă o să-mi placă mai mult de Ally, cea de-a doua soră din serie, sora Furtună. și pe ce meleaguri mă va purta Lucinda Riley de data aceasta.
Următorul volumul este Povestea lui Ally. Am scris despre el aici.
O carte care merita citita.
Am inceput sa citesc si eu aceasta serie, le-am bifat pe primele 2, urmatoarele asteapta zile mai libere pentru a fi citite.