Uf, ce greu îmi vine să scriu asta. Da, am păcătuit și păcătuiesc cam o dată pe săptămână, ducându-mă într-un loc al deznădejdii în ceea ce privește alimentația corectă, într-un fast-food KFC. Este unul dintre păcatele mele, pe care mi le asum. Doar nu credeați că m-am făcut așa mare cu supă și salată de roșii! În fine, despre altceva este postare de astăzi. Mai precis, despre un nene paznic din KFC Vulcan Value Center și despre lupta lui cu Covid 19.
Merg frecvent acolo. De săptămâni bune, n-am mai văzut termometrul. Știți voi, chestia aia care dă paznicilor drept de viață și de moarte asupra clienților, care le scanează mâinile, în căutarea unei temperaturi crescute. Mă duc și săptămâna asta. Nenea paznicul sare ca ars, de pe o bancă, și ne somează să scoatem mâinile la înaintare, pentru măsurarea temperaturii.
Să ne înțelegem! Pe mine nu mă afectează în niciun fel aparatul ăla care m-am convins că de multe ori nici nu este funcțional, ci e de formă. Cred că vă amintiți când v-am povestit cum am fost, seara, în Cora, cu temperatura verificată, și când am ajuns acasă am constat că aveam peste 38 și în două zile s-a confirmat că aveam Covid. Plus că am asistat de câteva ori la atenționări ale termometrelor fixe din supermarketuri, privind temperatura prea mare a unui client, și nu s-a luat nici o măsură. E clară treaba. În schimb, m-a deranjat grav atitudinea, felul cum s-a năpustit asupra noastră, amenințător, cu elanul specific poliției vamale atunci când descoperă un transport ilegal.
Am întrebat dacă s-a reintrodus regula termometrului. Mi s-a spus că nu a fost scoasă niciodată. I-am spus că în săptămânile anterioare nu am văzut-o aplicată. A susținut că el mereu a luat temperatura. Am lăsat-o baltă. Venisem să mă relaxez, nu să-mi fac nervi. M-am așezat pe o canapea. L-am urmărit cât așteptam comanda. A stat frumos, pe telefon, câte minute. N-a scanat pe nimeni. I-am zâmbit și i-am spus că a ratat vreo douăzeci de persoane cât a stat cu ochii în telefon. Mi-a zâmbit cel puțin la fel de batjocoritor. S-a dus la casă, acolo unde s-a suit, la propriu, peste câțiva clienți, în încercarea de a vorbi cu un angajat de dincolo de tejghea.
Apoi, a sărit dintr-o dată ca ars. De parcă tocmai zărise intrând în local infractorii periculoși ale căror poze le primise mai devreme de la Interpol, s-a repezit spre o familie care se pregătea să comande de mâncare. Le-a solicitat să-și prezinte mâinile la control, înarmat cu acel termometru în fața căruia nimeni nu are curaj să miște. A mai scanat vreo trei persoane, apoi a ieși afară, la țigare.
În tot timpul ăsta, partenerii de la Glovo și Tazz se plimbă prin restaurant fără mască. Mesele nu le șterge nimeni niciodată. Pe angajații KFC din spate îi vezi, din zona de drive, cum stau fără măști. Dar paznicul lu’ Pește, prin puterea cu care a fost învestit peste noapte, devenit de temut grație armamentului de ultimă generație primit, continuă să mai ia la mișto pe câte cineva, din când în când, ca să se vadă pe camere, probabil, că nu e plătit chiar degeaba.
Și nu am nimic cu paznicii în general. Majoritatea se vede că iau măsurarea temperaturii ca pe ceva ce trebuie făcut și atât. Nu ca pe ceva care le dă putere, care-i face intangibili, care le dă dreptul să atace atunci când simt miros suspect de febră sau Covid. Domnul de la KFC cred că se simte deja ca un agent FBI, după atitudine. Ca să nu mai zic de cum ne păzește când mâncăm, pășind printre mese ca un paznic de școală de corecție, veghind ca nu cumva să pornim vreo revoltă, să ne înjunghiem cu furculițele de bambus sau să ne scoatem ochii cu paiele de plastic. Mai rar așa oameni dedicați și curajoși!
