Coronavirus 3 – relația cu autoritățile

După cum probabil știți deja, dacă ați citit primul și al doilea articol din mica mea serie, în luna noiembrie, eu și soțul meu am făcut cunoștință cu covidul. Simptomele și tratamentul le-am expus în articolele trecute, iar azi a venit vremea să povestesc, pe scurt, despre relația cu autoritățile (DSP, poliție, medic).

De ce testare la privat?

Odată cu instalarea simptomelor, a apărut primul mare semn de întrebare: ce facem, sunăm la salvare pentru testare? Am ales să nu o facem. Motivele au fost mai multe:

1. Știam, de la mulți alți pacienți de pe un grup de suport de Facebook, că este posibil să nici nu fim testați prea curând, dacă nu suntem contacte directe ale unui pacient deja confirmat pozitiv cu noul coronavirus. Soțul nu putea lipsi de la muncă în ideea că așteaptă să fie testat nu-se-știe-când.

2. Nu voiam să intre în panică mama și bunica. Ele stau cu noi în casă. Le-am ferit cât am putut, de la debutul simptomelor. Știam că oricum fuseserăm contagioși și în zilele anterioare, dar am sperat să nu le fi atins virusul și pe ele. S-ar fi panicat foarte tare la ideea că vine cineva să le testeze și ar ajunge prin spital.

3. Nu voiam nici noi să ajungem la spital în vremurile astea. Nu știu 100% care este procedura, dar din ce-am citit pe grup, unii dintre pacienți, odată confirmați pozitiv, sunt luați la spital pentru evaluare. Știm de la TV cât și în ce condiții se stă acolo, așa că am preferat să nu…

Concluzia este că am ales să sacrificăm o sumă măricică, pentru veniturile noastre, 390 de lei, pentru a se testa în mediul privat, la Sanador.

Comunicarea cu DSP

A venit rezultatul pozitiv. Ce facem acum? Musai sunat la DSP. La DSP, suni, ți se reține numărul de telefon, de către un robot, apoi ți se închide. Ești sunat câteva ore mai târziu de o doamnă care te întrebă din ce sector ești, își ia răspunsul și închide. Abia a doua zi sună un nene care întreabă mai multe: nume, adresa la care stai în izolare, datele celorlalte persoane care sunt în izolare, cu tine, etc. Tu trebuie doar să răspunzi. Nu prea ai dreptul la întrebări. Toate informațiile, cică, sunt pe site. Vedem noi cum!

Trebuie să completat un formular pe site-ul DSP, urmând ca ei să trimită înapoi decizia de izolare, necesară pentru a primi concediu medical de la medicul de familie. Pe site ți se spune că ai nevoie de rezultatul testului, buletin și un document de la medicul care te-a examinat. Toate scanate și încărcate în sistemul lor. Niciuna nu apare cu titlul de OPȚIONAL. Numai că medicul de familie spune că el nu are ce scrisoare medicală sau document de examinare să-ți dea. Na, belea!

După ce una din doamnele de la Personal, de la firma la care lucrează soțul meu, ne-a sfătuit, după 7 zile de izolare, am decis să trimită formularul fără acel document medical, atașând doar rezultatul testului și copie CI. Ce credeți? A mers așa! Decizia de izolare a venit după vreo 7 zile. Adică fix cu o zi înainte de a ieși din izolare. Și aici vine altă poveste!

Povestea cu poliția

Alți cinci colegi de-ai soțului meu au fost pozitivi și în izolare în aceeași perioadă. Nimeni nu i-a verificat măcar o dată. Altfel a stat treaba în cazul nostru. Cam din ziua a șasea, dacă nu mă înșală memoria, am început să avem parte de vizite din partea poliției. În majoritatea zilelor care au urmat au venit și de două ori pe zi, că doar sectorul 5 nu mai are alți infractori, decât oamenii care stau în izolare! Pe ce să irosim și noi benzina și cum să ne treacă timpul mai repede la muncă?

Când locala, când secția 19. Sunau la telefon, să ieșim la fereastră. Noi stăm la etaj. Mai interesant a fost că trebuia să iasă și mama la poartă. Nu contează că poate dormi, că ți-e rău, că e operată, musai să ieși în frig și umezeală, să te aliniezi la zid. Fix așa ne-am simțit. Mă mir că nu au vrut-o afară și pe bunica, cu piciorul amputat. Nu cumva să fi plecat la plimbare!

Dincolo de simptome și de teama evoluției bolii, treaba asta cu poliția a fost cea mai deranjantă. Mai ales când știi că sunt oameni care se duc cu Covidul la muncă și se declară răciți și că îi știi pe alții confirmați, pe care nu îi deranjează nici naiba.

Și a mai fost o problemă, tot cu poliția – o neconcordanță în acte în ceea ce privește ieșirea din izolare. La ei în acte figuram în izolare până pe 23 noiembrie, în condițiile în care decizia de izolare spunea că 22 este ultima zi de stat acasă. Soțul a trebuit să se ducă luni dimineața, înainte să plece la muncă, la secție, să lase o copie după decizie. Eu și mama, am rămas în baza lor de date, neavând teste pozitive și decizii DSP, ca aflate în izolare inclusiv pe 23.

Medicul de familie

El a fost primul sunat după aflarea rezultatului. A întrebat de sănătate, ce pastile luăm, a notat pe acolo numele noaste, alte celor din casă (trei dintre noi suntem pacienții ei), a cerut să i se trimită copile după rezultatul testului, dar nu a știut să răspundă la absolut nici o întrebare de-ale noastre despre ce să facem mai departe, în condițiile în care mai avea alți 20 de pacienți confirmați până în acel moment.

Când am întrebat cum trebuie să procedăm cu DSP-ul, n-a știut. A început să se vaite de volumul mare de muncă și de faptul că li se pune în cârcă această nouă sarcină, de a consulta telefonic bolnavii de Covid, că nu are timp, că… multe. Really? Chiar e vina noastră, a pacienților? Chiar era momentul să mi te plângi că ai stat cinci minute în telefon, în condițiile în care, de ani de zile, tu vii la ora 16, când programul tău de pe ușă este de la ora 14?

După cel de-al doilea apel DSP, când am văzut că formularul de completat cerea și un document medical, am revenit la dânsa, cu telefon. Aceeași poveste cu nu știu. Nu ar trebui să te informezi și tu, având în vedere că ai deja peste 20 de pacienți cu boala asta și vor mai urma și alții cărora le-ar prinde bine o mână de ajutor? Dacă voi nu comunicați, autoritățile între voi, cum să avem noi pretenția să comunice DSP cu noi, muritorii de rând?!

Am și un lucru bun de zis despre medicul nostru de familie. De fapt, două. Primul este că ne-a sunat cam la două zile să ne întrebe cum ne simțim. Al doilea este că s-a mișcat foarte repede când am anunțat că starea subfebrilă se lungește și mi-a făcut rețeta și mi-a trimis-o pe mail în maxim jumătate de oră.

Nu sunt nedreaptă. Pot înțelege că și medicii se tem și că li se pun sarcini noi în brațe, dar nu știu cu ce îi ajută că ni se plâng nou, cu tentă de reproș…. Îmi dau seamă că și la DPS este volum mare de muncă, dar asta nu înseamnă că nu pot oferi informații complete și corecte pe site. Puteau să scrie clar că cei cu forme ușoare, care se testează la privat și nu ajung la spital pentru evaluare, pot depune doar primele două documente solicitate pentru primirea deciziei de izolare. Poliția, și-o face datoria, nu zic nu, dar parcă e cam mult să verifici de două ori pe zi, mai ales știind câte treburi nerezolvate de poliție sunt la noi în sector.

Prin concluzie, sănătate și nervi tari vă doresc dacă ajungeți să vă infectați cu virusul ăsta nenorocit! Eu îi mulțumesc încă o dată lui Dumnezeu că a fost doar atât și că nu am avut nevoie de internare sau mai rău.