Coronavirus 2 – evoluție și tratament

coronavirus evolutie si tratament

Așa cum am promis în primul articol din serie, revin astăzi cu noi informații despre experiența mea cu domnul Coronavirus. Vorbim despre alte simptome pe care le-am experimentat (în primul articol le-am prezentat pe cele de debut) și despre tratamentul auto-administrat în primele 2 zile, înainte de primirea rezultatului pozitiv al soțului meu, și cel prescris de medicul de familie. Vă rog să țineți cont că articolul este strict informativ și că nu trebuie să luați după ureche medicamente din cele care se eliberează pe bază de prescripție medicală.

Evoluția simptomelor pe parcursul celor două săptămâni de izolare și după

După cum scriam în articolul anterior, primele simptome au fost usturime în gât, febră, pierdut miros (total) și gust (parțial), usturime pe nas. Ca să nu pierdem foarte mult timp, am să le notez din nou și pe ele, și pe cele care au urmat, cu liniuțe, sub formă de schemă, ca în notițele luate pe fugă la cursuri, explicând și cât au durat. Sunt trecute în listă în ordinea aproximativă a apariției lor.

tuse. Pe aceasta soțul a avut-o doar 2-3 zile. La mine s-a prelungit, cu pauze. Mai precis, azi tușeam, mâine luam o pauză, poimâine revenea tusea. Și acum, după trei săptămâni de la debut, încă mai am momente când mă gâdilă pe gât și mă behăi puțin.
febra – la el a durat o zi, la mine mai multe. Ea mi-a dat cele mai mari emoții. După 2-3 zile de paracetamol, părea să cedeze. A luat pauză vreo două zile, apoi a apărut starea subfebrilă (37-38,1).
durerile musculare. Eu nu am avut deloc. Soțul le-a avut doar o zi.
usturimea pe nas care a persistat 4-5 zile la amândoi. Am înțeles că se poate și mai mult.
lipsa gustului și a mirosului a durat cam 7 zile, apoi au revenit treptat dar, din ce îmi dau eu seama, nu la capacitate maximă (cel puțin nu încă).
lipsa poftei de mâncare – de asta nu mă plâng deloc. Am avut-o amândoi și a revenit treptat, odată cu gustul și mirosul.
disconfort abdominal – s-a manifestat doar la mine. Gaze, dureri și diaree, mai precis. Asta chiar și înainte de tratamentul cu antibiotic. După antibiotic s-a mai agravat puțin problema.
stare de oboseală, de epuizare. Și asta s-a manifestat doar la mine. Am dormit foarte mult în perioada asta, ceea ce poate a fost de bine pentru că m-a ajutat să mă gândesc mai puțin la boală în sine, eu suferind de tulburări de panică oricum.
erupții pe piele. Pe acestea le-am experimentat amândoi. Nu ceva grav, dar sesizabil. Apăruseră niște bubițe foarte mici, la mine pe mână (inclusiv în palmă), la el pe antebraț. Au trecut în două zile.
dureri dentare și de ureche – Ghiciți la cine! Au durat 2-3 zile. Nu foarte puternice, dar deranjante. Au trecut de la sine.
Afte bucale – tot la mine. Astea au durat mai mult (4-5 zile). La mine au fost localizate în cerul gurii și le-am tratat cu glicerină boraxată.

bottegaverde.ro

Simptomele au apărut treptat. Nu știai niciodată cu ce simptome te vei trezi a doua zi dimineață. Nu am avut dureri de oase, dureri în piept sau dificultăți de respirație.

Avem o săptămână de când am ieșit din izolare. Amândoi mai tușim încă (rar și puțin). Nasul încă se înfundă și se usucă foarte tare. În rest, alte simptome nu mai avem.

Cum ne-am tratat de Covid-19?

Primele folosite, la debutul febrei și al usturimii în gât au fost sirop de pătlagină (că aveam în casă) și paracetamol.

În seara aceea am rugat pe cineva să meargă la farmacie și am luat așa: sirop Lilituss Elixir, vitamina C 1000 mg de la Secom, Detrical 4000, Calciu Magneziu Zinc Seleniu Doppelherz (preferam Pharma-Nord, dar nu se găsește), Hexolaletten N și Mentosan Azzurro (astea două de supt). Luam sirop Lilituss de 3-4 ori pe zi, vitamina C, D și complexul de la Doppelherz câte una pe zi, paracetamol la nevoie și pastile de supt cât cuprinde.

După reaparația febrei, am luat din nou legătura cu medicul de familie care a decis să scoată artileria grea și mi-a prescris un tratament pe 7 zile cu Azitromicină 500 mg (1/zi), ROFEDEX sirop (5ml x 3/zi), Tador (2/zi). Pe Tador nu l-am înțeles, dar l-am luat dacă dânsa așa a zis. A menționat că pot lua în continuare Paracetamol la nevoie, în caz de febră. Ah, să nu uit! Linex am mai luat, ca să nu facă antibioticul ravagii.

Febra dispărut complet după a treia zi de antibiotic și nu a mai reapărut.

Cu Azitromicina, pe care mulți se plâng că nu o tolerează, eu nu am avut alte probleme în afară de cele pe care le experimentasem deja (dureri rare abdominale și diaree).

Acum continuăm cu vitamina C și D (pe care mă gândesc să o întrerupem curând, că știu că excesul dăunează și e și doză mare) și vom lua și zinc și seleniu când va binevoi Farmacia Tei să livreze comanda pentru care a luat banii de o săptămână. Eu mai iau, pe lângă ele, sirop Biosept de la Fares, ulei esențial de cimbru și tinctură de propolis.

Tot la capitolul tratament intră și alimentația din această perioadă. Am consumat mâncare cât mai ușoară, am preferat supe, salate, mâncăruri de legume, lactate. Carne, deloc în prima săptămână. Primul introdus a fost peștele. Am mărit porțiile de fructe (kiwi, portocale, rodie, lămâie, mere, pomelo). Am consumat muuuult ceai din plante medicinale (tei, mușețel, echinacea și soc, combinate) cu miere și lămâie.

Cam asta ar fi și cu episodul de azi. Deși simptomele par multe, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că a fost doar atât. Sper să vă ajute aceste informații, strict orientative. Revin curând cu episodul trei în care vreau să vă povestesc despre relația cu autoritățile pe perioada izolării. Am câteva chestii interesante și acolo. Între timp, a venit și articolul promis, al treilea. Îl găsiți aici.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

    • Anghelina Irina
    • 30/11/2020
    Răspunde

    Bine ca nu au fost complicatii.Nimeni nu își dorește să treacă prin așa ceva. Multa sanatate!

  1. Mă bucur că ați trecut cu bine peste această încercare, multă sănătate vă doresc.
    Puneți accentul pe o alimentație hrănitoare, multe vitamine, corpul are nevoie pentru refacere.

    • Mariana Preda
    • 30/11/2020
    Răspunde

    Sanatate multa, doamne ce vremuri traim!

    1. Sa trecem cu bine, Doamne!

    • Valeria Chertes
    • 30/11/2020
    Răspunde

    Este o boala atât de tâmpită,la fiecare se manifesta altfel,am avut și noi ceva persoane apropiate bolnave și la fiecare sa manifestat altfel.

    • Asaftei Simona
    • 30/11/2020
    Răspunde

    Bine că ai scăpat și nu a fost grav ,dar asta diferă de la caz la caz ,mai rău este la cei care au mai multe complicații ,mai multe boli ,ăia care nu pot respira și ajung la spital de-i pun la aparate .Multă sănătate draga mea și mulțumim pentru aceste informații .

    • Oana
    • 01/12/2020
    Răspunde

    Bina ca nu ati avut simptome grave, ati scapat destul de bine zic eu 🙂 Vit C 1000 si D1000 luam si noi si complexul ala cu Zinc….

  2. Sanatate multa si aveti grija de voi in continuare 🙂
    Perfid rau virusul asta 🙁

    • Daniela Ionela Iorga
    • 02/12/2020
    Răspunde

    Multă sănătate și sa aveți mare grija de voi și de cei apropiați! E jale cu virusul asta, se manifesta diferit și la cei cu antecedente medicale e mai grav.

  3. ooo, sunt tare curioasa de relatia cu autoritatile, jur! am si eu un coleg care a fost depistat pozitiv, e acasa, dar se pare ca nu a fost vizitat de nimeni. nu stiu ce sa mai cred…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares