6 activități din care oricine poate câștiga bani muncind de acasă

femeie care muncește acasă

Lucrul de acasă este o idee tot mai atrăgătoare pentru români. În special pentru părinții care au decis că vor să fie tot timpul în preajma copilului. De ce nu, mulți sunt interesați de câștigurile extrasalariale pe care le pot obține făcând anumite lucruri acasă. Sună bine, să lucrezi fără șef pe capul tău, fără stres și timp pierdut în trafic? Uite din ce activități poți câștiga bani muncind acasă în 2020!

Recondiționarea de diverse bunuri

În special, mobila. Oferta de lucru în domeniul acesta este în creștere. Oamenii învață că piesele vechi de mobilier sunt, de cele mai multe ori, mult mai de calitate decât ce se găsește acum pe piață și apelează la recondiționarea lor pentru a le da o față nouă și a le putea folosi și pe mai departe. Dacă ai îndemânarea necesară, idei găsești o grămadă pe internet. Începi cu articolul despre recondiționare mobilier vechi și vezi cum poți retapița un scaun sau cum poți da o viață nouă unui dulap care se ține bine, dar nu mai arată ca în tinerețe. Dacă noi ne-am retapițat singuri canapeaua, și tu poți face multe!

Fabricarea de săpunuri handmade

Probabil ai văzut și tu că sunt tot mai căutate săpunurile de casă. Da, și din fabricat săpun handmade poți câștiga bani muncind acasă. Nu este foarte complicat să faci săpun, iar raportul dintre costurile materiei prime și câștigurile pe care le poți obține din vânzare este mai mult decât bun. Uite aici de ce ai nevoie și cum se face mai exact săpunul de casă. Vino cu arome, culori și forme atrăgătoare, folosește ingrediente de calitate și vei sări rapid de la unul la zece clienți.

Gătit prăjituri de casă

Toată lumea le caută, dar puțini sunt cei care dețin rețetele bune sau care au timp să se apuce de prepararea lor. Prăjiturile de casă sunt apreciate pentru că nu sunt pline de prafuri și E-uri, ca cele din comerț. Nu trebuie să știi să faci 1000 de rețete. 10-15 sortimente de prăjituri și fursecuri sunt de ajuns ca să înceapă lumea să te caute. Mai întâi prietenii, apoi vecinii și așa mai departe.

Realizarea de aranjamente florale din hârtie

Pentru evenimente, s-au cerut mai puțin în anul pandemiei, dar se pot câștiga bani frumoși din aranjamente florale din hârtie. Trandafiri, lalelele, zambile, crini, cam orice floare poate fi realizată din hârtie colorată. Până și eu, cu cele două mâini stângi ale mele, am făcut trandafiri, atât de simplu poate fi! Și de aici te poți extinde. Poți crea și vaze din materiale reciclate sau rame foto cu aranjamente florale din hârtie. Materia primă nu este scumpă nici în acest caz.

Vânzarea de plante și flori

Florile și plantele de apartament, arbuștii și plantele aromatice în ghivece sunt tot mai căutate și ele. Magazinele afișează, de cele mai multe ori, prețuri prea mari pentru ceea ce oferă. Poți începe să plantezi cimbru, rozmarin, pătrunjel, mentă, busuioc și să le vinzi. La fel de bine merg și florile în ghiveci. Știu pe cineva care a învățat cum se înmulțesc orhideele și acum câștigă bani din asta. Să mai zic de plantele de leac, gen aloe? Numai chef de muncă să ai!

Personalizare prin gravură

Cadourile personalizate se bucură de cel mai mare succes și cerere în ultimii ani. O sticlă de șampanie cu un mesaj gravat pe ea, un set de pahare cu o gravură specială, un tocător de lemn cu numele gravat într-un colț, sunt doar câteva idei. Pentru a le realiza, ai nevoie doar de timp, de o mână care să-ți meargă și de un aparat de gravat. Dacă te duce mintea ce să faci cu ele, poți câștiga bani și din gravarea unor banale pietre.

Da, oricine poate câștiga bani din aceste activități. Nu ai nevoie de studii sau cine știe ce pregătire. Dacă faci lucrurile cu plăcere și le faci bine, este suficient. Nu te vei îmbogăți peste noapte, dar promovându-te prin cunoscuți și online, pe site-uri de anunțuri sau grupuri de vânzări, vei începe curând să câștigi bani muncind acasă, așa cum ți-ai dorit. Mai ai un singur hop: să-ți duci afacerea în legalitate. Vorbim curând și despre asta.

Etichete:

Related Posts

Previous Post Next Post

Comments

  1. sa stii ca m-as baga si eu la ceva cu prajituri si chestii de genul. din pacate, fiind gtreaba cu produse alimentare, cred ca e ceva mai complicat sa o duci in legalitate, avize sanitar-veterinare, sanepid, chestii de genul. dar mi-ar placea foarte mult!

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      s-ar putea sa ai dreptate cu asta.

    • Asaftei Simona
    • 22/08/2020
    Răspunde

    Foarte bune idei ,la cea cu săpunuri mi-ar cam surâde ideea ,ador săpunurile !

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      anul asta am sa incerc sa fac si eu sapun de casa.

  2. Da, bune variante de servicii trebuie sa ma gandesc de ce ma apuc!

      • Valeria Chertes
      • 22/08/2020
      Răspunde

      Eu in trecut făceam tot felul de chestii din blana ,pernuțe ,covorașe , hăinuțe dar in ultimul timp m-am cam lăsat păgubașă.

        • Cristina Dragomir
        • 20/09/2020
        Răspunde

        ei, nu-mi spune ca nu erau cautate.

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      chiar as vrea idei si de la voi.

    • Rotaru Gabriela Tatiana
    • 22/08/2020
    Răspunde

    Interesant articolul,bune idei, doar sa vezi ce ti se potriveste,ce-ti place si sa pui in practica,multumiri!

      • Nicolae Claudia
      • 23/08/2020
      Răspunde

      Din pacate nu sunt o talentata, in schimb mi-ar placea sa am o gradina cu fructe bio si sa le vand celor care vor o viata mai sanatoasa

        • Anghelina Irina
        • 23/08/2020
        Răspunde

        Sa stii ca m-a bătut și pe mine gândul cu prăjiturile. Doar că eu având un puști mai mic de doi ani la vârsta aceea,eram la mana lui în ceea ce privea programul😁așa ca am renuntat înainte de a mă apuca

          • Cristina Dragomir
          • 20/09/2020
          Răspunde

          parerea mea e ca daca faci cu ingrediente bune (unt, oua bune) iti faci repede clienti

        • Cristina Dragomir
        • 20/09/2020
        Răspunde

        la fructe ai de asteptat pana cresc pomii, dar apoi nu ai asa mult de munca, ca in cazul unei gradini de legume.

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      E mare lucru sa faci cu drag un lucru si sa castigi bani din asta.

    • Roman Nicoleta Ana Maria
    • 24/08/2020
    Răspunde

    Multumim frumos pentru sfaturi foarte utile! Se pot face multe lucruri de acasa,dar trebuie sa ai talent si dibacie ca sa iasa frumos!

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      sa stii ca eu nu sunt talentata deloc si am facut niste flori faine din hartie. Va arat curand.

    • Oana
    • 25/08/2020
    Răspunde

    Bine idei, cine vrea sa muncească gaseste cate ceva de facut.

      • Cristina Dragomir
      • 20/09/2020
      Răspunde

      Foarte adevarat. Nu sunt eu cea mai muncitoare, dar macar nu atarn la ajutorul social, ca altii.

  3. Răspunde

    interesante ideile! eu nu vandui dar din astea facui pt mine si asa am salvat din cheltuieli. Mi se pare ceva atat de simplu ca fiecare sa aiba cateva ghivece de condimente, si cine nu are sa ii facem cadou 🙂 – pot jumuli ghivecele de 1-2 ori pe luna si schimba aroma mancarii dintr-un gest.

      • Cristina Dragomir
      • 18/09/2020
      Răspunde

      tu cred ca poti da mai multe lectii de genul asta, DIY foarte simple, din care sa se poate chiar si castiga banuti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 shares